Radiodifuziunea video digitala se clasifică din punctul de vedere al modului de transmisie în trei categorii:
DVB-T permite o calitate superioară a transmisiei, în special la marginea zonei de acoperire și ce este deosebit de important, realizează o importantă economie de spectru de frecvență, ceea ce face posibilă eliberarea unor benzi de frecventa pentru alte destinații sau introducerea unor programe suplimentare. În domeniul serviciilor DVB-T oferă mai multe posibilităţi decât televiziunea analogica, deoarece, pe lângă serviciile „clasice” de radiodifuzare a programelor de televiziune oferă şi posibilitatea unor servicii în care utilizatorul final poate interveni în mod activ (de exemplu solicitarea unor anumite date sau emisiuni, modificarea unghiului de vizualizare a unui spectacol prin modificarea camerei de la care este preluată imaginea etc.).
Primele sisteme de distribuţie a televiziunii prin cablu au fost destinate să ofere programe Tv pentru comunităţile în care majoritatea rezidenţilor nu aveau posibilitatea să recepţioneze, din motive tehnice, programele transmise prin mijloace radio. Ulterior, serviciile de distribuție prin cablu s-au extins atât ca acoperire cât și ca număr de programe și și-au diversificat serviciile.
Introducerea prelucrarii digitale a semnalelor a reprezentat un alt element care a condus la extinderea și diversificarea serviciilor și aplicațiilor oferite. În prezent, DVB-C realizează transmisii de pachete de canale de televiziune pentru abonați și, pe lângă acestea, permit servicii interactive, transmisia unor informații diverse etc.
Prin intermediul canalelor de difuzare se furnizează servicii video, audio şi de date. Înainte ca fluxul de transport MPEG-2 să fie prelucrat de sistemul de transmisie, componentele video, audio şi date ale unui program sunt comprimate şi multiplexate prin intermediul unui multiplexor de programe. Apoi, toate programele sunt multiplexate prin intermediul unui multiplexor de transport, rezultând fluxul de transport al datelor.
De la lansarea primului satelit operaţional INTELSAT în anul 1965, comunicatiile prin sateliti au revoluţionat transmisiile de televiziune, telefonia, transmisiile de date etc. Introducerea prelucrării digitale a semnalului a oferit, ca și în alte domenii ale comunicațiilor și difuzării informațiilor, noi posibilități pentru servicii și aplicații, precum și o calitate superioară a semnalului transmis. Legăturile prin satelit se pot realiza atât pentru stațiii terestre performante cât și pentru recepție și comunicație la nivel de utilizator. Sateliții folosiți pot fi staționari sau pot fi sateliți de pasaj. Prelucrarea digitală a semnalului are multe asemănări cu cea folosită în cazul DVB-T sau a DVB-C, cu particularitățile specifice mediului de comunicație diferit, folosit.
