Cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Irlanda.
Intrarea în Irlanda este permisă cu paşaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate.
Ameninţări teroriste
Terorismul este un fenomen global, nelocalizat, prin urmare nici Irlanda nu poate fi exclusă din faţa acestei ameninţări.
Vă recomandăm să urmăriţi în permanenţă anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile irlandeze şi să accesaţi periodic pagina web a Ministerului român al Afacerilor Externe (www.mae.ro).
Siguranţă şi criminalitate
Irlanda este o ţară cu un nivel scăzut al criminalităţii.
Infracţiuni minore de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini pot apărea în zone aglomerate.
Recomandări generale:
În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, vă recomandăm să contactaţi poliţia locală (Garda) precum şi Ambasada României în Irlanda.
În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor irlandeze, trebuie apelate următoarele numere de urgenţă:
Atenţie! Dacă sunaţi din greşeală la 112, nu închideţi! În caz contrar, vi se poate trimite o maşină în locul în care vă aflaţi, pentru a vedea dacă totul este în regulă!
Sistemul medical
Asigurarea medicală este obligatorie în Irlanda.
Este preferabil ca încheierea poliţelor de asigurare să fie făcută în România, întrucât realizarea acestora în Irlanda este limitată.
Vă recomandăm cu insistenţă să încheiaţi o asigurare medicală de sănătate sau să obţineţi Cardul European de Sănătate înainte de a pleca într-o călătorie.
Dacă vă îmbolnăviţi sau aveţi un accident pe durata unei şederi temporare într-un stat membru UE, formularul E112 sau Cardul european de asigurări sociale de sănătate vă va da acces la îngrijirile medicale necesare.
Acest Card vă va permite să primiţi asistenţa medicală necesară în timpul şederii dumneavoastră temporare în orice ţară a Uniunii Europene.
Mai multe detalii găsiţi la adresele: www.cnas.ro şi www.ceass.ro.
Este bine ca asigurarea medicală suplimentară să fie valabilă în toate ţările. În baza unei asemenea asigurări, facultative, aveţi acces la serviciile de urgenţă atât din sistemul public de sănătate, cât şi din cel privat (în funcţie de tipul poliţei de asigurare). La încheierea unei asemenea asigurări verificaţi coordonatele partenerului societăţii de asigurare în ţara de destinaţie şi de tranzit.
Vă recomandăm să vă încheiaţi, înainte de plecare, o asigurare de călătorie. Aceasta are valabilitate în toate ţările şi poate să acopere de la riscurile de bază (îmbolnăviri, accidente, urgenţe stomatologice, repatriere sanitară sau în caz de deces) până la toate riscurile de călătorie, inclusiv pierderea/ furtul/ deteriorarea bagajelor, anularea plecării în străinătate, falimentul companiei aeriene etc.
Asigurarea de viaţă s-a dovedit benefică pentru familiile celor decedaţi în urma unor accidente sau din motive de boală.
În Uniunea Europeană nu aveţi nevoie de vaccinări speciale.
Condiţii privind traficul auto
Circulaţia auto Circulaţia se desfăşoară pe partea stângă a drumului.
Starea drumurilorStarea generală a drumurilor şi infrastructurii este bună.
Centura de siguranţăFolosirea centurilor de siguranţă este obligatorie pentru toti pasagerii. Asigurarea auto este obligatorie.
Folosirea telefonului mobil la volan Este interzisă.
Aparatele anti-radar şi de detectare a radaruluiConform legislaţiei irlandeze, sunt interzise utilizarea, deţinerea sau importul aparatelor de detectare a radarelor.
Parcarea
Parcarea se poate face numai în locurile permise. În general, plata parcării se face prin introducerea de monezi în aparatele ce eliberează un tichet (conform timpului dorit de parcare).Tichetul trebuie afişat la vedere, în geamul autovehiculului. Neplata parcării atrage imobilizarea autovehiculului.
Permisul de conducere
Permisul de conducere valabil emis în România este recunoscut în Irlanda timp de un an de la data intrării in aceasta tara. Autovehiculele înmatriculate în România pot circula în Irlanda numai 6 luni, după care trebuie procedat la înmatricularea irlandeza. Persoanele care au domiciliul în Irlanda trebuie sa declare la organele vamale autovehiculele cu care intra în Irlanda, înmatriculate în alte state, în maxim 24 de ore de la momentul trecerii frontierei.
Informaţii pentru cazurile de accident de circulaţie
În caz de accident uşor, completaţi, împreună cu cealaltă parte formularul tip pus la dispoziţie de societăţile locale de asigurări, privind producerea accidentului. Notaţi elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident şi ale societăţii de asigurare a acestuia. Dacă în urma accidentului sunt răniţi, chemaţi poliţia locală, după ce aţi acordat primul ajutor. Adresaţi-vă pentru sprijin partenerului societăţii române de asigurări din ţara respectivă care figurează pe Cartea verde.Păstraţi documentele de plată până la înapoierea în ţară pentru a le prezenta societăţii de asigurare.
Reglementări vamale
Limitele cantitative pentru introducerea anumitor produse sunt: ţigări: 200 bucăţi, 1 litru băuturi alcoolice, parfum 50 ml sau 250 ml apă de toaletă.
Regimul medicamentelor
Sunt excluse atât la intrare cât şi la ieşire drogurile de orice tip şi substanţele dopante.
Atenţie! Nu luaţi cu dumneavoastră decât cantităţile de medicamente strict necesare!
Vă recomandăm să aveţi la dumneavoastră reţeta medicului pentru medicamentele care depăşesc sfera celor uzuale.
Antibioticele nu se eliberează decât pe bază de reţetă.
Regimul animalelor de companie
Pentru spaţiul UE, aveţi nevoie de paşaport european pentru animalele de companie. Acest document se poate procura de la medicul veterinar şi trebuie să conţină informaţii despre vaccinarea antirabică. În plus, se cere efectuarea tratamentului împotriva căpuşelor şi a teniei.
Animalul trebuie identificat printr-un microcip electronic.
In plus, câinele şi pisica dumneavoastră trebuie sa aibă testul negativ de anticorpi ai turbării menţionat în paşaportul animalului şi efectuat cu cel puţin 6 luni înainte de data trecerii frontierei.
Detalii la www.ispca.ie/Pet-Passport.aspx.
SURSA:www.mae.ro