Ghidul Serviciilor
Iulius Tax Accounting, Servicii Complete De Contabilitate Bucuresti
inapoi la firma 220 vizite
Poza Expertiza contabila
Foto

Expertul contabil are dreptul de semnatura a situatiilor financiare    

     Potrivit legislatiei in vigoare, situatiile financiare pot fi semnate numai de persoanele abilitate potrivit legii:

- directorul economic, contabilul-sef sau alta persoana imputernicita sa indeplineasca aceasta functie (potrivit legii); - persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale CECCAR

     Situaţiile financiare anuale se semnează şi de către administratorul sau persoana care are obligaţia gestionării entităţii.

     Situaţiile financiare anuale simplificate pentru exerciţiul financiar încheiat se întocmesc şi se semnează de către persoanele care organizează şi conduc contabilitatea entităţilor, potrivit legii, dar şi de către administratorul sau persoana care are obligaţia gestionării entităţii.

     Raportările contabile anuale  – se semnează de persoanele abilitate, potrivit legii să semneze situaţiile financiare anuale, dar si de către administratorul sau persoana care are obligaţia gestionării entităţii.

     Expertiza contabila extrajudiciara

Expertiza contabila extrajudiciara este acea expertiza care in afara de orice interventie judecatoreasca are loc direct intre partile aflate in litigiu sau este solicitata de persoane fizice sau juridice in vederea stabilirii adevarului si legalitatii in raporturile lor de activitate.

     Despre calitatea de expert contabil    

     Expertul contabil este persoana care a dobandit aceasta calitate in conditiile Ordonantei nr. 65/1994 privind organizarea activitatii de expertiza contabila si contabililor autorizati si are competenta profesionala de a organiza si conduce contabilitatea, de a supraveghea gestiunea societatilor comerciale, de a intocmi situatiile financiare si de a efectua expertize contabile.

     Pentru dobandirea calitatii de Expert contabil o persoana tebuie sa treaca un examen de acces la stagiu, trebuie sa efectueze un stagiu de 3 ani in cadrul Organismului Profesional CECCAR si sa mai treaca un al doilea examen de competenta profesionala dupa efectuarea stagiului. Examenul de acces la stagiu si de competenta profesionala e compus din 7 parti:

  • Contabilitate
  • Fiscalitate
  • Drept comercial
  • Audit finaciar/statutar
  • Evaluarea economica a intreprinderii
  • Doctrina si deontologia profesiei contabile
  • Experitza contabila
  •      Pentru a ramane membru CECCAR, Expertul contabil trebuie sa participle la cursurile obligatorii anuale si sa treaca aceste examene. Prin aceste cursuri Expertul Contabil este la current cu noutatile legislative in domeniul fiscal, contabil si deontologic

         Expertul contabil poate executa pentru persoanele juridice si fizice urmatoarele lucrari: a) tine sau supravegheaza contabilitatea si intocmeste sau verifica si semneaza situatiile financiare; b) acorda asistenta privind organizarea si tinerea contabilitatii; c) efectueaza analize economico-financiare; d) efectueaza expertize contabile dispuse de organele judiciare sau solicitate de persoane fizice ori juridice in conditiile prevazute de lege; e) executa alte lucrari cu caracter financiar-contabil, fiscal, de organizare administrativa; f) indeplineste, potrivit dispozitiilor legale, atributiile prevazute in mandatul de cenzor la societatile comerciale; g) acorda asistenta de specialitate necesara pentru infiintarea si reorganizarea societatilor comerciale; h) efectueaza pentru persoane fizice si juridice servicii profesionale care presupun cunostinte de contabilitate.

         Expertii contabili garanteaza raspunderea civila privind activitatea desfasurata, prin subscrierea unei polite de asigurare sau prin varsarea unei contributii la fondul de garantii.      Relatiile expertilor contabili si societatilor comerciale de profit cu clientii se stabilesc prin contract scris de prestari de servicii, semnat de ambele parti.

        Firma de Contabilitate - Iulius Tax Accounting este formata din Experti contabili Membrii CECCAR. Noi oferim servicii complete de contabilitate, salarizare, resurse umane, intocmire si depunere bilanturi, expetize contabile, cenzorat, servicii de refacere a contabilitatii. De asemenea oferim asistenta la infiintarea si reorganizarea societatilor comerciale si la intocmirea dosarelor de acordare a creditelor de catre institutiile de credit. Oferim asistenta In cazul controalelor din partea organelor fiscale si din partea Institutului teritorial de munca.

         Noi de asemenea mentinem relatia cu Administratia financiara pentru ca managerii societatilor sa-si indrepte atentia obiectului de activitate a societatii.

     

       
    Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
    Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
    Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.