Ghidul Serviciilor
Ivakinetic, Cabinet Recuperare Medicala Sector 1
inapoi la firma 479 vizite
Poza Terapia Schroth
Foto

Terapia Schroth a fost creată în 1921 de către Katharina Schroth în Germania şi a devenit în timp cea mai cunoscută şi eficientă metodă nechirurgicală de tratament a scoliozei şi a altor deviaţii ale coloanei vertebrale, recunoscută la nivel internaţional. Prin terapia Schroth se poate evita purtarea unui corset sau soluţia chirurgicală care implică costuri mult mai mari. Este parţial estetică pentru pacient şi rigidizează coloana vertebrală pe porţiuni mari.

 

Chiar dacă doctorul vă recomandă operaţia, încercaţi mai întâi terapia Schroth! Planul de tratament este individualizat pentru fiecare pacient în parte!

 

Orice program de terapie este precedat de o examinare fizică împreună cu analizarea unei radiografii a întregii coloane vertebrale. Tratamentul constă în învăţarea unor exerciţii fizice care combină alungirea coloanei vertebrale, tehnici de respiraţie si contracţii musculare. Pe lângă exerciţiile fizice specifice, tratamentul scoliozei prin terapia Schroth mai cuprinde tehnici de mobilizare a coloanei vertebrale efectuate de către kinetoterapeut şi masaj terapeutic.

 

Masajul terapeutic constă într-o serie de manipulări a ţesuturilor moi ale spatelui cu scopul detensionării muşchilor contractaţi şi stimularea celor slabi, îmbunătăţirea circulaţiei sângelui şi limfei şi ameliorarea durerii.

 

Tratamentul se aplică de la vârsta de 8 ani în sus, deoarece este nevoie de un anumit nivel de înţelegere a terapiei. Cea mai potrivită perioadă este cea a copilăriei şi adolescenţei, atunci când corpul este în creştere şi cel mai uşor de corectat. Adulţii pot beneficia şi ei din plin de terapia Schroth, tartamentul oprindu-le progresia scoliozei, îmbunătăţindu-le poziţia corpului şi eliminându-le durerea.

 

De asemenea, la pacienţii care prezintă hipercifoză toracală sau maladia Scheuermann, terapia Schroth dă rezultate foarte bune. În anumite cazuri este nevoie ca pacientul să poarte un corset. Acesta este prescris pentru un copil sau un adolescent, adulţii rareori având nevoie de el, având în vedere că rata progresiei scoliozei este mică iar durerea este mai repede redusă prin tratament.

 

Purtarea unui corset, atunci când este necesar, îmbunătăţeşte rezultatele terapiei Schroth, rolul acestuia fiind de a preveni în mod pasiv riscul de progresie a scoliozei . Pentru a fi eficient, tratamentul trebuie efectuat cu o frecvenţă de 5 ori/săptămână, timp de cel puţin 1 lună, deoarece este imposibil să se obţină o nouă ţinută a corpului într-o perioadă mai scurtă de timp. Durata unei şedinţe de tratament este de 60-90 de minute.

 

După această perioadă, poate fi scăzută frecvenţa cu care pacientul este asistat de un terapeut Schroth în cadrul unui cabinet, pacientul începând să execute exerciţiile prescrise de terapeut şi acasă. Rezultatele pozitive depind foarte mult de perseverenţa pacientului şi se pot vedea după circa 3 luni de tratament.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.