Pestera Muierilor, spendid monument al naturii, este situata geografic in Depresiunea Getica a Olteniei, pe teritoriul comunei Baia de Fier, judetul Gorj.

O ramificatie asfaltata de 7 km pornind in stânga soselei ce leaga orasul Târgu Jiu de Râmnicu Vâlcea porneste din dreptul satului Poenari spre comuna Baia de Fier, asezata la intrarea in cheile râului Galbenul.

Traversând calcarele jurasice-neocomiene amintitul râu a creat pe versantul drept al cheii cel mai vizitat obiectiv speologic din România. Intre miile de pesteri ale Carpatilor putine au un trecut atât de bogat in intâmplari ca Pestera Muierilor de la Baia de Fier.

Numele de Pestera Muierilor, asa cum au denumit-o vechii locuitori ai comunei Baia de Fier, provine din faptul ca, in timpuri stravechi, bântuite de razboaie pe când barbatii plecau la lupta impotriva celor care le incalcau tara, femeile si copii se ascundeau in aceasta pestera, transformata in adapost bine aparat si nedescoperit de catre navalitori.

Harta pesterii 

Galeriile rezultate ca urmare a carstificarii calcarelor datorita apei infiltrate din râul Galbenul, de-a lungul liniei de fractura NNV spre SSE insumeaza o lungime de aproximativ 3600 m si sunt dispuse 4 niveluri de carstificare. Nivelul inferior subimpartit in doua sectoare: nordic (1500 m) si sudic (880 m) prezinta importanta stiintifica, constituind rezervatia speologica si fiind inaccesibil turistilor.

Etajul superior situat la 40 m altitudine fata de talvegul vaii se compune dintr-o galerie orizontala lunga de 573 m, electrificata si amenajata pentru vizitare, care traverseaza banda de calcare pe toata latimea ei si la care se adauga pâna la lungimea de 1228 m o retea de diverticule, greu accesibile.

Patrunzând prin gura nordica de acces ajungem dupa aproape 20 m intr-o zona in care abunda stalactite care captusesc plafonul alcatuind sub lucirea reflectoarelor o masa compacta de turturi. Sub tavanul impodobit se ridica majestuoasa o formatiune stalagmitica ale carei reliefuri par veritabile tuburi de orga.

La cativa metri de aceste formatiuni se deschide in peretele vestic un culoar ce poate conduce cu foarte mare dificultate chiar pasii specialistilor spre ceea ce acestia au denumit Sectorul nordic al nivelului inferior.

Urmarind galeria principala prin care lumina becurilor profileaza in contra-lumina un sanctuar la pasii nostri se ridica din podea o formatiune prin care precipitarea milenara a calcitei a dat o forma asemanatoare unei cupole gotice ce a primit denumirea de Domul mic. In stânga sub feeria proiectata a reflectoarelor apare ceea ce vizitatorii au numit Sala Altarului. Extaziat de arcadele sustinute de coloanele ce imbina plafonul ridicat cu podeaua vizitatorul isi denumeste chiar fara o sugerare formatiunile; Valul Altarului, Amvonul, Candelabrul Mare. Imaginea unui sacrificiu practicat de homo sapiens asa cum l-a practicat in mileniile trecute este revitalizata de imaginea Stâncii insângerate in care scurgerile de oxid de fier au dat dantelariei o finete inegalabila. Mai sus o colonie de lilieci penduleaza in Cupola de 17 m inaltime emitând un sunet asemenea unui clopotel de argint, sunet care e ritmat de picaturile de apa. Spre est, dupa numerosi bolovani, se strecoara o raza de soare ce patrunde prin gura estica a pesterii, gura ce se deschide in versantul abrupt al Cheilor Galbenului.

Revenind la galeria princpala electrificata ce se continua spre sud câstigam spectaculozitatea oferita de varietatea coloanelor stalagmitice care atinse cu un corp dur emit sunete asemanatoare unei orgi electronice. La câtiva metri, intr-o sala inalta si larga se afla reconstituit scheletul unui Ursus spelaeus din dinastia imparatilor acestei pesteri in epoca paleolitica. La câtiva pasi podeaua este presarata cu numeroase bazinete uneori pline cu apa, mai ales primavara. Aceasta zona poarta numele de Bazinele Mari. Plafonul coboara din ce in ce mai amenintator, sub un metru, deasupra podelei, incât lumina becurilorr profileaza o lume ireala de umbre, o lume de basme. Apoi, ca pentru un respiro, o scurgere parietala a imortalizat valurile inspumate ale unei Cascade impietrite in calcita alba cu adâncituri cenusii.

La câtiva zeci de metri intr-o sala spatioasa o formatiune stalagmitica imbracata parca in mantie orientala cu fes pe cap aminteste de Turcul, care a imprumutat numele sau acestei sali - Sala Turcului. Aici stalagmite uriase, cruste parietale, domuri, concretiuni de tavan iau forme ciudate motiv pentru care au fost numite: Cadâna, Mos Craciun, Dropia, Domul Mare, Uliul Ranit etc.

Imagini din pestera 

Pe o deviatie in stânga, pasind cu atentie Dantela de Piatra si urcând scara metalica ce patrunde in Sala Minunilor cu o bolta ridicata ce ascunde o infinitate de forme, marimi, nuante de precipitare a calcitei. Abundenta si varietatea coloanelor, multitudinea figurilor ciudate finalizate de procesul precipitatiei implica spectatorul intr-o lume ireala. Fascinat de arhitectura ireala din aceasta sala spectatorul se intoarce in Sala Turcului de unde se strecoara prin Poarta, locul unde plafonul coboara din nou la 80 cm deasupra podelei, si ajunge in Sala cu Guano, cu o retea de galerii ce serveste ca loc de refugiu pentru fauna cavernicola.

Coloniile de lilieci adauga plafonului cenusiu al pesterii numeroase pete negre. In afara de speciile de lilieci - Myotis sp. Miniopterus sp. si Rhinolophus sp. - fauna cavernicola a acestei pesteri se compune din miriapode, pseudoscorpioni, paianjeni si numeroase alte nevertebrate inferioare.

Depasind Sala cu Guano, urmeaza un culoar de peste 15 m, unde plafonul pesterii coboara din nou pâna la aproape un metru si este zugravit cu un strat de calcita-apatit, fapt pentru care a primit numele de Plafonul de Argint. Urmeaza Sala Boltilor, unde plafonul este ridicat mult si se sprijina pe arcade semicilindrice. In dreapta acestei sali se afla gura de acces la nivelul inferior sudic, pe care nu-l vom vizita decât imaginar deoarece el constituie o rezervatie stiintifica.

Deci imaginar vom cobori pe scarile metalice pâna la nivelul unde fostul râu a ingramadit haotic omoplati, mandibule, vertebre, cranii. Aceasta galerie a fost numita Galeria Ursilor, deoarece cele mai multe resturi scheletice gasite in ea au fost de Ursus spelaeus. In cimitirul acesta de necuvântatoare preistorice s-au identificat si resturi scheletice de hiene, lei, vulpi, capre salbatice, lupi, mistreti pazite parca de stalactitele si coloanele insurubate in bolta, de stalagmitele crescute pe acest pat de oase ce par ca niste lumânari zamislite de apa pentru privegherea faunei disparute. Ajunsi la picioarele scarii metalice ne strecuram printr-o galerie ingusta ca apoi sa ne ridicam in picioare si sa admiram Valul Muierii, o galerie de calcita cu falduri fara egal, care este preludiul frumusetilor naturale din Sala Perlelor. Apoi tavanul coboara mult, chiar sub 50 cm si ascunde gururi mici, pline cu apa, si numeroase "perle" presarate pe un pat imaculat de calcita.

Ajungand la ultima scara metalica ne abatem lateral in Sala Musteriana, unde arheologii si paleontologii au scos la lumina zilei numeroase obiecte de cultura, dovezi permanente a omului aici cu multe mii de ani inaintea erei noastre.

Revenind la galeria superioara, intr-o bolta ce acopera o sala mare, vizitatorul zareste un horn ce comunica cu exteriorul, horn caruia localnicii ii spun Cosul Pesterii, probabil in amintirea vremurilor cand focul ardea in mijlocul acestei sali. Iesind prin gura sudica a pesterii coborârea pâna la albia râului Galbenu se face pe o carare betonata, strajuita cu balustrada de sustinere.