Bun venit alături de cei ce cred că le stă în putere să-şi construiască viaţa pe care o doresc.
Fiecare din noi încercăm zi de zi să ne adaptăm circumstanţelor, suportând presiuni sociale şi financiare tot mai mari. Putem să ne adaptăm la nesfarşit sau putem schimba ceva. Schimbarea însă, poate veni doar în măsura în care suntem dispuşi să depunem un efort individual sau unul colectiv, concentrat pe aceleaşi ţeluri. Afacerea de faţă are ca ţel, realizarea şi apărarea intereselor economice şi financiare comune fiecăruia dintre noi, prin diminuarea efortului individual şi concentrarea efortului colectiv pe scopurile comune.
Atunci când am înţeles că indiferent de cât de mult ne-am zbate majoritatea din noi, anumite lucruri se întâmpă pur şi simplu cu sau fără voia noastră, am realizat că schimbarea (ceea ce putem schimba şi controla fiecare din noi) depinde de fiecare din noi. Schimbarea depinde de felul în care reacţionăm şi ne raportăm la circumstanţe (situaţii şi acţiuni externe independente de vointa noastră). Aceste observaţii ne-au întărit convingerea că singurul mod în care putem depăşi umilinţa adaptării perpetue la regulile şi interesele celor care crează circumstanţele (jocuri cu reguli făcute de alţii, la care asistăm neputincioşi ca spectatori, siliţi să plătim un joc care nu ne place), este acela de a învaţa să adaptăm circumstanţele nevoilor şi intereselor noastre (ale celor care gândesc asemeni nouă).
Problemele economice şi financiare cu care ne confruntam, sunt comune majorităţii (atât celor care încearcă să-şi croiască un drum mai bun printr-o afacere personala sau de familie, dar şi majoritaţii populaţiei). Sistemul politic şi legislativ actual, precum şi gestionarea necorespunzătoare şi frauduloasă a resurselor, au ajuns să împovăreze inechitabil şi haotic majoritatea populaţiei, precum şi micile întreprinderi autohtone, generând sărăcirea sau falimentarea acestora.
Pornind de la suma problemelor cu care se confruntă (în actuala perioadă de criză) majoritatea persoanelor dar şi patronii de firme (cu toţii contribuabili ai acestei ţări), am identificat soluţii comune de redresare financiară, aplicabile în toate sectoarele economice şi mediile socio-profesionale. Am reuşit să punem în practică un concept ce genereza soluţii pentru înlăturarea cauzelor care au dus la generarea crizei (în special, lipsa de lichidităţi). Am gândit un sistem (cu largi aplicaţii economice) pe care l-am dezvoltat în cadrul unei reţele de distribuţie şi consum, prin care putem realiza şi apăra interesele economice şi financiare ale membrilor afiliaţi reţelei. Sistemul este menit să genereze un mediu economic sănătos, capabil să ofere firmelor afiliate piaţă de desfacere, iar membrilor şi partenerilor reţelei, o sursă permanentă de venituri financiare.
Sistemul creat, oferă soluţii simple şi eficiente de redresare economică şi financiară atât firmelor cât şi persoanelor fizice. Sistemul se dezvoltă în cadrul unei reţele naţionale - RND|KAS, constituită în baza unor parteneriate comerciale realizate între persoane fizice şi juridice. În fapt reţeaua este un club comercial privat, format prin asocierea dintre firme şi clienţii lor, iar mecanismele comerciale şi juridice ale sistemului, contribuie la realizarea şi apărarea intereselor economice şi sociale ale membrilor afiliaţi.
În cadrul reţelei, membrii afiliaţi, obţin un dublu avantaj (acces permanent la preţuri reduse, la toate produsele şi serviciile firmelor partenere; acces permanent la o sursă comodă şi sigură de venituri) şi un dublu statut (cel de consumator - prin achiziţiile directe şi cel de distribuitor - prin reţeaua pe care o dezvoltă)
Sistemul comercial dezvoltat în cadrul reţelei de distribuţie şi consum RND|KAS, este capabil să genereze alte sub-reţele de distribuţie. Pentru ca reţeaua să poată fi dezvoltată ca o AFACERE PERSONALĂ, am creat o franciză a afacerii, ce permite posesorilor ei, să devină proprietarii reţelei pe care fiecare o dezvoltă şi asupra veniturilor pe care aceasta le generează în fiecare lună. Afacerea creată este accesibilă tuturor membrilor afiliaţi, astfel fiecare persoană fizică sau juridică poate avea în cadrul reţelei (RND|KAS) propria reţea de distribuţie şi consum. Afacerea a fost gândită şi creată, pentru a răspunde nevoilor financiare a majorităţii populaţiei. Pentru că sumele necesare pentru înfiinţarea unei firme sunt ridicate şi inaccesibile majorităţii populaţiei, am creat o franciză prin care (cu o investiţie minimă de start), orice persoană fizică majoră poate avea propria afacere prin intermediul căreia să obţină venituri lunare permanente, într-un mod comod şi fără riscuri.
DE UNDE VIN BANII. Prin contractele comerciale încheiate, fiecare firmă se obligă să cedeze în cadrul reţelei în favoarea membrilor acesteia, o parte din profitul propriu. Organizatorul negociază în interesul firmelor distribuitoare membre (cu furnizorii acestora şi în baza rulajelor cumulate ale firmelor partenere) preţuri de achiziţii mai mici. Rulajele din cadrul reţelei mari, sunt realizate prin achiziţiile de produse şi servicii de către membrii sub-reţelelor precum şi de către clienţii ne-membrii. Comisioanele (negociate anterior între organizator şi fiecare firmă în parte) calculate la sumele lunare rulate de membrii reţelei (prin achiziţiile de produse şi servicii din magazinele firmelor partenere), sunt încasate de organizator (în baza contractelor comerciale bilaterale) şi sunt redistribuite între membrii reţelei, fiind procesate în mod automat printr-un program de calcul, în baza unor algoritmi de calcul ( care determină pentru membrii reţelei, 5 tipuri de venituri).
Daca decizi să demarezi propria afacere o poţi face simplu cu costuri minime, fără a fi nevoit să achiziţionezi franciza afacerii! Cu o investitie iniţială de 75 RON (taxă anuală de membru) poţi începe demararea afacerii chiar de azi! Cu o taxa anuala de folosinta a francizei in valoare de 350 RON, poţi avea propria reţea de distribuţie şi consum, pe care o poţi gestiona de acasă, din propriul tău birou virtual, accesibil de pe pagina principala de la submeniul "acces" .
Pentru că RND|KAS este o reţea cu circuit închis, accesul la afacere este permis exclusiv membrilor. Pentru a deveni membru, este necesar ca cineva afiliat anterior, să-ţi recomande accesul! Dacă vizita ta pe acest site este o întâmplare, poţi solicita un cod de acces aici
Câştigă atât cât doreşti
Dacă ai dorit vreodată să ai afacerea ta, dar îţi lipseau banii pentru asta, acum eşti mai aproape ca oricând să-ţi îndeplineşti dorinţa. Pentru noi nu contează câţi bani ai, nici dacă lucrezi undeva sau nu. E suficient să iei decizia potrivită şi să-ţi oferi măcar şansa de a încerca! Înscrie-te chiar azi ca membru sau colaborator, iar noi te vom sprijini să-ţi realizezi dorinţa. Sub umbrela reţelei îţi vei putea clădi propria reţea de distribuţie. Prin parteneriatul pe care ţi-l propunem vei obţine o nouă sursă de venituri, comod şi rapid! DECIDE INAINTE CA ALŢI SĂ DECIDĂ ÎNAINTEA TA!
KAS îţi oferă tot sprijinul şi cadrul legal necesar, pentru a-ţi dezvolta propria afacere în cadrul reţelei de distribuţie RND|KAS. Pentru a deveni partenerul nostru, este necesar să devii membru şi colaborator RND|KAS. Membrii reţelei pot opta să devină colaboratori, contribuind astfel în mod direct la dezvoltarea naţională a reţelei în oraşul lor. Sprijinind dezvoltarea reţelei prin recomandările de acces făcute, vei putea deveni partenerul nostru alături de firmele distribuitoarel. E suficient ca din persoanele recomandate de tine, 10 să devină membri şi/sau colaboratori. Efortul tău va fi răsplătit financiar prin comisioanele acordate pentru fiecare recomandare dar mai ales prin veniturile reziduale obţinute ca partener. Ca partener vei fi plătit cu comisioane între 1 şi 4% din valoarea totală a sumelor cheltuite în fiecare lună de către membrii reţelei tale. Pentru a ştii ce ai de făcut ca să obţii independenţa financiară, ai acces gratuit la logistica RND, la seminarii de instruire în cadrul cărora vei primi informare şi instruire adecvată în afacerea în care ai intrat. Vei fi învăţat cum să-ţi multiplici în cel mai scurt timp, veniturile actuale: sigur; comod; fără investiţii substanţiale; fără efort fizic sau riscuri financiare; Vei fi învăţat cum să economiseşti timp şi să faci bani! Prin parteneriatul cu RND|KAS, vei putea câştiga atât cât doreşti. Tu eşti cel care stabileşte limitele! De tine depinde dacă doreşti să obţii o schimbare în viaţa ta şi dacă doreşti să vezi lumea cu alţi ochi.
?Nu ai ce pierde, e suficient să-ţi doreşti mai mult
Ca membru, vei obţine în permanenţă, reduceri de preţuri pentru fiecare achiziţie de produse sau servicii de la distribuitorii RND. Dacă optezi să devii şi colaborator KAS, vei incepe să obţii şi bani din afacerea asta. Nu mulţi, dar suficienţi pentru a egala în scurt timp salariul tău actual, alocând pentru asta, doar jumatate din timpul pe care-l petreci la serviciu. Vei fi plătit cu BANI cash pentru fiecare persoană sau firmă recomandată de tine, dacă aceştia vor decide să se afilieze reţelei. Efortul pe care-l aduci la dezvoltarea reţelei va fi răsplătit prin acceptarea ta ca partener. Ca partener vei obţine o sursă permanentă de venituri. Vei câştiga bani ori de căte ori cineva din reţeaua ta va face achiziţii de la distribuitorii RND|KAS, fără să-ţi pese ce cumpără! Pentru a începe, e nevoie doar să ai încredere în tine şi să ai curajul să acţionezi! Dacă o vei face de mâine, sigur vei fi în urma celor care au decis să acţioneze chiar de azi. Dacă vrei să ai o zi avans înscrie-te acum.
?Noi te sprijinim
Fără să ai nevoie de bani pentru investiţii sau de cunoştinţe specifice unui anumit domeniu, echipa KAS te va ajuta să înţelegi această afacere şi vei fi ajutat să-ţi dezvolţi propria afacere fără riscuri financiare, fără un program de lucru şi fără şefi . Vei învăţa de la cei mai buni, pentru a deveni tu cel mai bun!. Efortul nostru este canalizat pe succesul tău, pentru că succesul tău va deveni şi succesul nostru!
?Vei fi plătit în funcţie de aportul adus la dezvoltarea reţelei
Daca eşti membru, vei fi răsplătit pentru achiziţiile tale prin reducerile pe care distribuitorii noştri le cedează în favoarea ta. Dacă devii colaborator, efortul tău va fi răsplătit lunar prin comisioanele acordate de KAS, pentru fiecare înscriere pe care o faci. Ca partener vei fi plătit cu comisioane diferenţiate funcţie de mărimea reţelei pe care o dezvolţi.
?Vei obţine în fiecare lună bani cash
Ca Partener, vei obţine pe lângă comisioanele din recomandare, bani cash în cont în fiecare lună. Suma depinde doar de valoarea totală a banilor cheltuiţi lunar pentru cumpărături, de către membrii reţelei tale. Bilanţul veniturilor tale îl vei putea vedea on-line pe pagina ta de web. Astfel vei şti mereu câţi bani ai făcut şi vei putea decide dacă doreşti mai mult. Vei câştiga mai mult, de fiecare dată când o nouă persoană se va înscrie în reţeaua ta. Cu cât vor cheltui mai mulţi în reţea ta şi tu vei câştiga mai mult!
?Ce trebuie să faci pentru a obţine venituri lunare în cadrul RND sau BANI cash din recomandare?
Pasul 1- procuri o recomandare; Pasul 2 - te înscrii ca membru (fie on-line fie direct la referentul tău); Pasul 3 - soliciţi să devii şi colaborator; Pasul 4 - achiţi la bancă sau la referentul tău, taxele aferente statutului solicitat); Pasul 5 - participi la seminarul de instruire şi intri în posesia cardului de membru; Pasul 6 - începi să-ţi faci cumpărăturile (zilnice sau ocazionale) de produse şi servicii, de la firmele distribuitoare afiliate RND|KAS; Pasul 7 - recomanzi achiziţiile cu reducere din reţea şi accesul la venituri financiare prin afilierea la în reţeaua RND|KAS. Pasul 8 - indeplineşti targetul de afilieri, pentru a fi acceptat ca partener;
?Statutul de MEMBRU RND poate fi obţinut de către orice client (persoană fizică majoră sau juridică legal înfiinţată în România) a cărei afiliere la RND este recomandată de către un membru afiliat anterior. Statutul de membru poate fi dobândit: A. fie prin semnarea contractului de aderare la RND (aflat la referentul care face recomandarea), urmată de achitarea taxei anuale de membru în valoare de 75 lei; B. fie on-line prin completarea formularului de înscriere folosindu-se un cod de referent ce poate fi primit şi prin e-mail de la un colaborator activ. La înscrierea on-line un client care îndeplineşte condiţiile de aderare, va primi pe adresa sa de e-mail un cod valid de membru. Pentru activarea statutului de membru/colaborator este necesar ca solicitantul să vireze în termen de 15 zile de la primirea codului, taxa/taxele anuale (aferente statutului solicitat) în contul RO87BTRL03601202667088XX , deschis la Banca Transilvania Timisoara.
?Statutul de COLABORATOR poate fi dobândit de către orice membru activ, care încheie cu organizatorul un contract de comision (direct sau on-line). Activarea colaboratorului se realizează după achitarea taxei anuale de colaborare în valoare de 150 lei sau după virarea sumei în contul de mai sus şi confirmarea viramentului. Suma include parte din costurile materialelor promoţionale şi informative şi doua seminarii de instruire (necesare dobândirii informaţiilor legate de activitatea în această afacere).
?Statutul de PARTENER poate fi dobândit prin realizarea unui număr minim de înscrieri (menţionate în contract). Colaboratorului care a îndeplinit targetul de recomandare îi va fi francizată afacerea, primind în acest sens, dreptul de a achiziţiona Franciza KAS. Prin achiziţia francizei în valoare de 350 RON, colaboratorul devine partener în RND|KAS, cu drepturi depline. Partenerii (persoane fizice şi juridice) beneficiază în baza francizei de dreptul de beneficiu asupra unei părţi din veniturile reţelei, conform unei grile de venituri, diferenţiate de mărimea reţelei dezvoltate.
?Statutul de DISTRIBUITOR poate fi obţinut de către orice firmă (care deţine statutul de membru sau colaborator) care depune o cerere în acest sens şi îndeplineşte criteriile procedurii comerciale ce stă la baza dezvoltării reţelei, precum şi principiile RND|KAS. Firmele selectate ca distribuitoare vor fi acceptate în mod implicit ca parteneri, după achitarea taxei anuale aferente statutului de distribuitor. Statutul de distribuitor de produse şi/sau servicii al RND|KAS, conferă firmei care o dobândeşte, dreptul de a reprezenta domeniul propriu de activitate, în zona pentru care i-a fost francizată afacerea. Astfel acea firmă devine furnizorul de produse/servicii pe domeniul reprezentat, pentru clienţii reţelei.
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.