Ghidul Serviciilor
Kenya - Ambasada Republicii Kenya In Romania
inapoi la firma 1127 vizite
Poza Avertisment de calatorie
Foto
Foto

1. Există factori de risc – evitaţi deplasările ce nu sunt necesare!

 

Recomandăm cetăţenilor români să evite călătoriile în această ţară în cazul în care nu sunt necesare. Atacurile teroriste pot avea loc indiferent de regiuni, inclusiv în zonele frecventate de străini.

Vă recomandăm să evitaţi centrul capitalei Nairobi, care reprezintă o ţintă a teroriştilor, în această zonă aflându-se clădirile administraţiei de la Nairobi, precum şi reprezentanţele instituţiilor europene.

De asemenea, vă recomandăm să evitaţi cartierele mărginaşe ale capitalei, unde există o rată foarte mare a criminalităţii şi unde, în ultimul an de zile, au fost înregistrate răpiri cu răscumpărări.

Vă sfătuim cu insistenţă să nu vă deplasaţi în zonele de frontieră cu Somalia. În această regiune au fost înregistrate atacuri armate ale miliţiilor somaleze în interiorul Kenyei, precum şi răpiri de persoane. În iulie 2009, trei muncitori au fost răpiţi din oraşul de frontieră Mandera şi transportaţi în Somalia.

Recomandăm, de asemenea, cetăţenilor români să nu se îmbarce pe nave al căror circuit de navigaţie se apropie de coasta somaleză a Oceanului Indian, întrucât a crescut riscul capturării acestora de către piraţi. Astfel de capturări sunt frecvente şi sunt motivate, de regulă, de solicitări de recompense în schimbul eliberării.

Pentru a evita situaţiile neplăcute care pot să apară în timpul  deplasării dumneavoastră în Kenya, este indicat să vă informaţi în prealabil asupra situaţiei de securitate din zonă! În acest sens, accesaţi periodic pagina web a Ministerului Afacerilor Externe (www.mae.ro).

2. Contactarea autorităţilor române

Vă recomandăm să vă adresaţi Ambasadei României la Nairobi şi să vă anunţaţi prezenţa în regiune, comunicând coordonatele dumneavoastră pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

Atenţionăm cetăţenii români care ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc, că îşi asumă propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, care pot decurge în urma unei situaţii de criză în care sunt implicaţi.

3. Alte recomandări

Dacă doriţi să călătoriţi în Kenya în scop turistic, folosiţi numai operatori acreditaţi! Nu vă îndepărtaţi de grupul turistic şi respectaţi anunţurile sau recomandările autorităţilor locale!

Vă recomandăm cu insistenţă să evitaţi circulaţia pe timp de noapte, locurile aglomerate şi deplasarea în zone izolate ale ţării.

Vă recomandăm să vă informaţi în prealabil asupra situaţiei medicale din zonă! 

Pentru informaţii cu privire la tipurile de vaccinuri care trebuie efectuate, vă recomandăm să vă adresaţi Institutului Naţional de Sănătate Publică - Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Totuşi, din cauza funcţionării defectuoase a serviciilor publice, au apărut focare de febră tifoidă şi hepatită. În cazul în care deplasarea în această ţară este absolut necesară, recomandăm vaccinarea împotriva acestor boli.

Vă recomandăm cu insistenţă să vă încheiaţi asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă în cazul în care sunteţi nevoiţi să vă deplasaţi în Kenya.

4. Situaţia

Se înregistrează o creştere a ameninţărilor teroriste, răpiri de persoane, numeroase lupte între grupări armate, precum şi demonstraţii.

În iunie 2010, în Nairobi, a avut loc un atac terorist la un miting al persoanelor care se opun proiectului de constituţie a Kenyei, în urma căruia s-au înregistrat victime şi răniţi.

De asemenea, s-au intensificat violenţele post-electorale, înregistrându-se peste 1300 de victime.

Atacuri armate ale bandelor de hoţi pot să apară în orice moment, în special în Nairobi şi Mombasa.

Începând cu mai 2009, s-a înregistrat un număr mare de crescători de animale domestice, înarmaţi, în rezervaţiile naturale din Kenya şi care pun în pericol eventualii turişti. Acţiunea autorităţilor, de a-i îndepărta din aceste zone, a dus la creşterea tensiunilor şi insecurităţii în aceste zone, în special în Shaba şi Buffalo Springs. În unele dintre aceste ciocniri violente au fost implicaţi şi turişti.

 

 

Informaţiile prezentate în această secţiune au numai caracter informativ. Ele nu angajează răspunderea ministerului, pentru eventualele prejudicii suferite pe timpul călătoriei. Fiecare călător trebuie să fie conştient de faptul că riscurile de securitate sunt prezente oriunde în lume şi să îşi asigure în mod individual măsurile de protecţie necesare.

 

 SURSA:www.mae.ro

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.