Ghidul Serviciilor
Trelea Si Asociatii - Societate Civila Profesionala Avocatura Bucuresti
inapoi la firma 315 vizite
Poza Drept administrativ
Foto

  În decursul activităţii, am lucrat pentru instituţii ale administraţiei publice locale, sau am intrat în relaţii cu acestea, în numele şi pentru Clienţii noştri şi astfel al dobândit experienţă prin:

– Asistenţă acordată pentru pregătirea şi/sau redactarea documentelor necesare participării la proceduri de achiziţie publică; – Redactarea de acorduri de asociere între participanţii la procedura de achiziţie publică; – Redactarea de contestaţii la proceduri de achiziţie publică; – Reprezentarea în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi în faţa instanţelor de judecată în litigii privind contestaţii la proceduri de achiziţie publică; – Asistenţă în derularea contractelor de achiziţie publică etc.       Am acordat si acordam asistenţă pentru implementarea unor proiecte și investiții cu valoare financiară considerabilă.

 

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.