Pictura bisericii

Pictura bisericii este realizată în vara anului 1808 de către  Pantelimon Zugravul în tehica “a fresco”. Activitatea acestuia ca pictor s-a desfăşurat de la sfârşitul secolului al XVIII-lea până la începutul secolului al XIX-lea în zona Ţării Loviştei şi a Ţării Făgăraşului promovând o maniera de pictură tradiţional-bizantină stilul său având influenţe postbrâncoveneşti fiind printre ultimii mari meşteri freschişti romani dupa traditie.

Intervenţii asupra picturilor murale

În anul 1869 pridvorul prevăzut cu turlă a fost pictat atât la interior cât şi la exterior de catre pictorul Apostu din Piteşti şi Nicolae din Mioveni.

În anul 1956 se repictează în culori de ulei la interior tâmpla pe suprafaţa dinspre naos, păstrând numai câteva chipuri şi o scena din registrul sărbătorilor, întreaga zonă a peretelui despărţitor dintre naos şi pronaos păstrând câteva chipuri şi pisania, marcă a lui Pantelimon. La acea dată lăcaşul nu era înscris pe Lista Monumentelor Istorice iar greutăţile prin care trecea ierarhia bisericească şi eparhia scuza intervenţia desfigurătoare constituind-o într-un act de curaj şi nobilă continuitate a vieţii spirituale în condiţii extrem de potrivnice credinţei.

Identificarea perimetrului supus modulului conservare restaurare şi identificarea iconografică

Consolidarea stratului de culoare degradat

Operaţiunea se face cu mare atenţie pentru a nu se antrena particule de materie colorată. În zonele care prezită ridicături şi pulverulenţe se aplică compresele de hârtie celulozică, se pensulează soluţia după care se aşază o folie de plastic melinex şi se preseză zona cu o rolă de cauciuc. Aşezarea hârtiei celulozice se va face evitând zone de intersecţie mare care va produce un surplus de soluţie primită de suprafaţă. Îndepărtarea compresei se va face formând între feţele ei un unghi de 180? astfel evitându-se eventuale strapări ale stratului de culoare.

Consolidarea stratului suport desprins de zidarie

Se impune consolidarea zidăriei şi straturilor desprinse de structurile stabile. Astfel repunerea în ordine firească a elementelor defalcate şi glisate impune o elevare a zonei arcaturii deschiderii care riscă să se prăbuşească la prima mişcare mai accentuată a structurilor.

Injectarea consolidantului

În unele situaţii, pierderea adeziunii stratului suport se restabileşte prin introducerea unui consolidant în golurile identificate prin mijloace acustice.

Pentru evitarea introducerii excesive a adezivului pentru fiecare punct de consolidare s-a facut o marcare cantitativă a materialului introdus

Îndepărtarea ancrasărilor de pământ.

Dintre factorii generali care contribuie la degradarea valorilor de patrimoniu, omul prin atitudinea şi activităţile sale, produce cele mai grave agresiuni asupra propriilor valori culturale. Se întâlnesc astfel, gesturi nevinovate, lipsa de interes sau neglijenţa dar şi manifestări voite care duc la distrugere parţială sau totală.

Îndepărtarea materiilor colorate / Repictării

Modificarea estetică a imaginii plastice originale se datorează pe langă acumulările neaderente şi aderente, viciile de tehnică, şi repictărilor care prin natura lor denaturează şi ascund originalul, efectuate din mai multe raţiuni ce ţin de starea de conservare a materiei, de gustul epocii sau de dorinţa comanditarului.

Analiza unei repictări porneşte de la plasarea în timp a momentului când a fost efectuată, identificarea autorului şi a motivului căruia i se datorează această operaţiune, comentariul critic fiind în permanenţă bazat pe criteriul istoric şi cel estetic.

Registrul central înainte si la finalul operaţiunii de îndepărtare a repictării

Perimetrul propus pentru intervenţia de restaurare, înainte şi după operaţiunile de consolidare şi curăţare.