Parodontologia este o ramura a stomatologiei ce se ocupa cu sanatatea tesuturilor ce sustin dintii pe arcada dentara. PAROdontoza (nu PARAdontoza) imbraca multiple aspecte si adesea are un debut insidios si un final incert. Inflamatiile gingiei, sangerarile trecatoare, disconfortul gingival, pot fi trecute usor cu vederea. Se ajunge astfel la aparitia depunerilor de tartru, acumularea de resturi alimentare pe dinti care duc la un stadiu avansat de afectare al parodontiului (tesutul de sustinere al dintelui), la aparitia mobilitatii dintilor şi pungilor parodontale.
PARODONTOZA- PREVENIRE SI TRATAMENT
Vizitele regulate la medicul stomatolog ne ajuta sa depistam aceste probleme intr-un stadiu incipient. Parodontoza se poate opri din evolutie prin instituirea tratamentului, prin invatarea, exersarea şi practicarea unei igiene riguroase. Tratamentul in parodontoza este complex, in functie de fazele bolii, de la un simplu detartraj pentru indepartarea factorului favorizant nr.1, respectiv tartrul, pana la interventii chirurgicale de aditie osoasa şi reconstructie a tesuturilor afectate. Atunci cand detartrajul nu este suficient, se elimina continutul pungilor parodontale cu instrumentar special conceput (chiuretele Gracy). Chiuretajul pana la tesutul parodontal sanatos si conditionarea suprafetelor radiculare creaza conditiile reatasarii parodontiului de dinte. In arsenalul terapeutic pentru cazurile de parodontoza mai intra si ultrasunetele cu aplicare parodontala, irigatii cu substante antiseptice, pansamente parodontale, infiltratii de produse biostimulatoare etc.
CHIURETAJUL PARODONTAL
In cazurile avansate se efectueaza chiuretajul in camp deschis, cu acces direct, in conditii chirurgicale. In functie de caz, dupa chiuretaj, se poate efectua aditie de os artificial (regenerare tisulara ghidata). Tot prin chirurgia parodontala se pot rezolva retractiile gingivale inestetice. Pentru obtinerea unor rezultate favorabile pe termen mediu si lung este necesara instituirea unui tratament de mentinere si consolidare, individualizat pentru fiecare pacient, precum si monitorizarea pacientului de patru ori pe an. Boala parodontala poate fi impartita in doua mari grupe: – Gingivitele– forma initiala si reversibila. – Parodontopatiile– forma avansata de imbolnavire.