Încălzirea în pardoseală este un sistem excelent de încălzire care oferă un confort de exploatare ideal. Sunt posibile diferite soluții de încălzire în pardoseală, în funcție de situație.
Sistemele de încălzire în pardoseală încălzesc folosind temperaturi reduse și o distribuție uniformă a temperaturii prin intermediul energiei radiante. Asigură un echilibru termic între corpul uman și mediul din încăpere obținându-se astfel un climat confortabil.
Câteva caracteristici ale sistemelor de încălzirea în pardoseală cu agent termic:
Avantaje:
Confort termic ridicat
Impact estetic nul – încăperile sunt lipsite de radiatoare sau convectoare, elemente care de multe ori creează diferite probleme cum ar fi, de exemplu, dispunerea mobilierului
Temperatură scăzută a agentului termic – reduce costurile energetice cu cca. 15 ÷ 20 - este cel mai rentabil sistem de încălzire: recomandat în construcții noi sau în cazul renovărilor importante
Extrem de eficient în cazul încăperilor înalte
Costuri de administrare scăzute – aceste costuri sunt cu cca. 15% mai mici decât cele ale sistemelor tradiționale de încălzire
Dezavantaje:
Investiție inițială importantă
Dimensionare și execuție complexă – se va realiza cu personal calificat
Este necesar un contract de întreținere.
Dificultăți în automatizarea sistemului – sistemul are o inerție mare și de aceea apare o diferență mare între temperatura mediului și cea a pardoselii. Sistemele moderne de automatizare și control au rezolvat în mare parte această problemă.
Trebuie evitată acoperirea cu mochetă a pardoselii deoarece acestea reduc cu cca. 50% emisia de căldură.
Când se face proiectul de încălzire în pardoseală se va stabili și finisajul podeleicare va trebui să rămână tot timpul același.