Certificatele de căsătorie pot fi solicitate de unul dintre soţi, prin completarea cererii corespunzătoare şi prezentarea copiei paşaportului românesc sau a unui alt act de identitate”.
Ambasadele şi consulatele României transmit aceste cereri autorităţilor competente din România. Durata de procesare a acestor cereri este de aproximativ 3 luni.
Ambasadele şi consulatele României deţin formularele corespunzătoare cererilor de obţinere a acestor documente. Acestea sunt puse la dispoziţia persoanelor interesate gratuit, în vederea completării.
Eliberarea actelor de stare civilă şi a certificatelor de cazier judiciar, legalizarea şi certificarea copiilor de pe documente sunt supuse taxelor consulare, care se plătesc de solicitanţi la ambasada sau consulatul competent.
Persoanele care au nevoie de aceste acte într-un termen mai scurt, pot solicita eliberarea lor prin intermediul unui mandatar din România, care se va adresa direct autorităţilor române competente (Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanei, în cazul actelor de stare civilă ). Mandatarul trebuie să fie în posesia unei procuri autentificate de ambasada sau consulatul României din ţara în care locuieşte solicitantul actului sau, dacă nu este autentificată de ambasadă, trebuie să fie autentificată de un notar local şi legalizată sau apostilata de autorităţile statului respectiv, conform legislaţiei acestui stat şi convenţiilor internaţionale aplicabile.
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.