A. INFORMAŢII PRIVIND GRUPURI DE PRODUCĂTORI RECUNOSCUTE PRELIMINAR ȘI ORGANIZAŢII DE PRODUCĂTORI DIN SECTORUL LEGUME-FRUCTE
România are până la dată de 31 octombrie 2010, un număr de 17 grupuri recunoscute preliminar şi o organizaţie de producători recunoscute conform Regulamentului (CE) 1234/2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) şi Ordinului nr. 684/2007 privind recunoaşterea organizaţiilor de producători şi a grupurilor de producători recunoscute preliminar în sectorul fructe şi legume, precum şi modul de accesare a sprijinului financiar de către aceştia.
Grupurile şi organizaţiile de producători din sectorul legume fructe, pot beneficia de sprijinul financiar prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 1078 din 10 septembrie 2008 privind acordarea de sprijin financiar grupurilor de producători recunoscute preliminar şi organizaţiilor de producători în sectorul fructe şi legume.
Pentru perioada 2010-2013, grupurile şi organizaţiile de producători recunoscute preliminar pot primi sprijin financiar, atât pentru constituire şi facilităţi administrative, cât şi pentru realizarea de investiţi.
B. SPRIJIN FINANCIAR - FRUCTE ŞI LEGUME ÎN 2010
Sprijin financiar din fonduri europene
1.Plată unică pe suprafaţă (SAPS) Pentru sectorul legume-fructe se acordă un cuantum de 80,36 euro/hectar.
2. Sprijin financiar pentru grupurile de producători recunoscute preliminar şi organizaţiile de producători din sectorul legume fructe.
Conform prevederilor H.G nr. 1078 /2008, grupurile de producători din sectorul legume fructe şi organizaţiile de producători beneficiază de sprijin financiar, astfel:
Grupurile de producători recunoscute preliminar beneficiază, pe o perioadă de maximum 5 ani, pentru finanţarea planului de recunoaştere, de:
Organizaţiile de producători primesc sprijin financiar pentru finanţarea programelor operaţionale.
Programele operaţionale şi finanţarea acestora de către producători şi organizaţiile de producători, pe de o parte, şi de către Comunitatea Europeană, pe de altă parte, au o durată minimă de 3 ani şi maximă de 5 ani.
Sprijinul financiar comunitar pentru organizaţiile de producători este egal cu valoarea contribuţiilor financiare ale membrilor sau ale organizaţiei de producători plătite efectiv, dar limitat la 50% din valoarea reală a cheltuielilor suportate de organizaţia de producători, conform programului operaţional aprobat.
Sprijinul financiar comunitar este limitat la 4,1% din VPC de fiecare organizaţie de producători. Procentul poate fi majorat la 4,6% din VPC, cu condiţia ca suma ce depăşeşte 4,1% din VPC să aibă ca destinaţie măsurile de prevenire şi gestionare a crizelor.
3. Sprijin pentru tomate destinate procesării
Ajutorul financiar se acordă în conformitate cu Regulamentul Consiliului (CE) nr. 73/2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori. România are aprobat un plafon anual disponibil de 869 mii euro, pentru fiecare hectar cultivat cu tomate, sprijinul estimat este de 1500 de euro/hectar, cu condiţia ca să se livreze minimum 8000 kg/ha către unităţi de procesare. Schema de ajutor a fost introdusă de către toate statele membre începând cu anul 2008 şi se aplică până în 2011 inclusiv.
4. Programul fructe în şcoli
In vederea comercializarii produselor, producătorii de fructe pot comercializa producţia prin programul fructe în şcoli, conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 24/2010. În bazaHotărârii de Guvern nr. 905/2010 privind programul de încurajare a consumului de fructe în şcoli în anul şcolar 2010 – 2011, suma aprobată României de către Uniunea Europeană este de 9.659.220euro.
Actul normativ stabileşte fructele distribuite, perioada şi frecvenţa distribuţiei, limita valorii zilnice/elev şi măsurile adiacente distribuţiei de fructe, bugetul aferent acestora, precum şi modalitatea de implementare efectivă şi de gestionare la nivelul administraţiei publice.
Acest program poate contribui la stimularea competiţiei între producătorii şi comercianţii de fructe şi legume şi la asigurarea unui venit satisfăcător de pe urma activităţilor desfăşurate.
Sprijin financiar din fonduri naţionale
1. Plată Naţională Directă Complementară (CNDP)
Pentru suprafeţele cultivate cu legume se acordă un cuantum de 50,64 euro/ha.
2. Ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură
Conform Hotărârii Guvernului nr. 748/2010 privind aprobarea ajutoarelor de stat care se acordă producătorilor agricoli pentru anul 2010 şi sumei totale alocate acestor ajutoare de stat, precum şi a Hotărârii Guvernului nr. 408/2010 privind aprobarea acordării unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură, se acordă un sprijin financiar sub formă de rambursare în valoare de 275.420 mii lei. Cantităţile maxime de motorină achiziţionate şi utilizate în sectorul legume fructe pentru care se acordă sprijin financiar sunt:
- legume cultivate în câmp - 148 litri/hectar; - pepeni verzi şi galbeni - 150 litri/hectar; - livezi - 130 litri/hectar; - căpşuni, alţi arbuşti fructiferi - 65 litri/hectar.
3. Ajutor de stat pentru plata primelor de asigurare în agricultură
Conform Hotărârii de Guvern nr. 748/2010 privind aprobarea ajutoarelor de stat care se acordă producătorilor agricoli pentru anul 2010 şi a sumei totale alocate acestor ajutoare de stat şi a Hotărârii de Guvern nr. 756/2010 pentru aprobarea normelor metodologice referitoare la modul de acordare a ajutorului de stat în agricultură pentru plata primelor de asigurare, producătorii care încheie poliţe de asigurare pentru culturile agricole şi/sau animale, păsări, familii de albine, beneficiază de ajutor de stat care reprezintă o cotă procentuală din costul primelor de asigurare plătite de către producători agricoli, astfel:
a) 70% din costul primelor de asigurare aferente poliţelor care prevăd acoperirea pierderilor cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate dezastrelor naturale (îngheţ, grindină, polei, ploaie, secetă);
b) 50% din costul primelor de asigurare aferente poliţelor care prevăd acoperirea pierderilor cauzate de fenomenele prevăzute la litera a), precum şi altor pierderi cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile şi/sau pierderi cauzate de boli ale animalelor sau ale plantelor sau de infestări parazitare.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare către beneficiari şi este în vigoare începând cu data de 19 august 2010. Autoritatea responsabilă de administrarea schemei de ajutor este Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) prin centrele judeţene. Suma totală aprobată pentru anul 2010 este de 22.000 mii lei.