ORGANIZAREA INSPECŢIEI DE STAT PENTRU CONTROLUL FERTILIZANŢILOR
In vederea prevenirii circulaţiei pe piaţă a unor îngrăşăminte EC FERTILIZER neconforme cu prevederile Regulamentului (CE) 2003/2003, s-a organizat de către MAPDR controlul oficial al acestor produse prin Ordinul nr. 648/2006, în care sunt precizate domeniile supuse controlului, autoritatea însărcinată cu organizarea controlului si limitele de competenţă ale inspectorilor desemnaţi.
Inspectia de Stat pentru Controlul Fertilizantilor (ISCF) are la nivelul Ministerului, Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, in cadrul Directiei Generale de Inspectii Tehnice si Control o autoritate de coordonare si la nivelul Direcţiilor pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti un corp de 42 inspectori tehnici.
Inspectorii specializaţi verifică permanent respectarea legislaţiei în vigoare privind conformitatea îngrăşămintelor, fiind abilitaţi să controleze şi să preleveze probe de îngrăşăminte în vederea verificării conformităţii, din orice locuri în care au cu cunoştinţă că ar putea exista îngrăşăminte marcate "EC FERTILIZER" ce urmează a fi introduse sau sunt introduse pe piaţă (depozite ale fabricanţilor, importatorilor şi comercianţilor, mijloace de transport, locuri de desfacere, etc.) Costurile aferente efectuării analizelor chimice ale îngrăşămintelor se suportă de fabricanţi, importatori şi comercianţi, după caz.
Inspectorii verifică şi sesizările utilizatorilor de îngrăşăminte, în situaţia în care aceştia reclamă eventuale neconformităţi.
Costurile aferente analizelor îngrăşămintelor, efectuate ca urmare a acestor sesizări se suportă de agentul economic sau de persoana fizică sau juridică, care a făcut sesizarea.
Inspectorii desemnaţi prin ordin ministerial să desfăşoare activităţi de inspecţie în domeniul îngrăşămintelor aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia din domeniu, în vigoare, pentru neregulile constatate.