Diagnosticul anatomo-funcţional de tip accidental reprezintă o etapă obligatorie pe baza căreia se stabileşte indicaţia pentru tratamentul cu acupunctură. Uneori bolnavul prezintă o serie de tulburări neîncadrabile în afecţiunile clasice, indicând un dezechilibru energetic neajuns în stadiul lezionar. Alteori, chiar dacă boala a ajuns în stadiul lezionar, complexul simptomatologic trebuie interpretat atât în sens anatomo-funcţional, cât şi în sens energetic. Acesta din urmă permite individualizarea tratamentului prin adaptarea unei formule generale de puncte la fiecare caz în parte. Aplicarea profilactică a acupuncturii presupune cunoaşterea tipului constituţional şi temperamental al individului care indică vulnerabilitatea unei loji energetice la agresiunile interne sau externe, predispoziţia pentru un anumit tip de tulburare.Tehnica de diagnostic are ca obiective finale următoarele:– precizarea tipului de afecţiune cu care avem de a face Yang sau Yin,– precizarea lojei energetice afectate sau a axului energetic intensat, ca şi factorul etiopatogenic (endogen sau exogen)– precizarea energiei primitive şi predominante afectate în cadrul unei boli,– precizarea meridianelor aflate în dezechilibru şi a tipului acestuia (exces sau insuficienţă).Un prim pas este culegerea de informaţii asemănător cu medicina occidentală, recurgându-se la:a) Anamneză,b) Inspecţie,c) Anscultaţie,d) Palparee) Aprecierea mirosului şi halenei,(examinarea paraclinică în medicina occidentală are o poziţie cu totul secundară).

a) Prin anamneză se precizează antecedentele familiale şi personale (informaţii despre energia Zang Qi şi Shen Qi) şi apariţia şi evoluţia simptomelor subiective.b) Prin inspecţie apreciem aspectul general al bolnavului (tipul constituţional, atitudinea gestică, mersul sau analiza diferitelor regiuni ale corpului (faţă, mână, abdomen etc)) privind culoarea troficitatea, vascularizaţie etc. În medicina tradiţională chineză, inspecţia joacă un rol foarte important aducând informaţii privind starea energiilor fundamentale (Zang Qi şi Shen Qi). În acest sens, trebuie analizat foarte atent fiecare pacient din momentul intrării în cabinet, mersul, modul cum deschide uşa, cum se aşează, gestica, expresia feţei, a privirii, timbru vocii, debitul verbal.c) Anscultaţia joacă un rol mai puţin important decât în medicina occidentală, aici ne referim mai mult la timbrul vocii, debitul verbal etc.d) Palparea deţine un rol deosebit de important, uneori decisiv în stabilirea diagnnosticului energetic. Ea cuprinde palparea pulsurilor radiale şi periferice, palparea abdomenului, a traectului meridianelor, a punctelor, etc.e) Aprecierea mirosului transpiraţiei şi halenei aduce informaţii asupra lojii energetice deficitare.O etapă importantă pentru diagnostic, o poate avea examinarea limbii. S-a constat că 60% dintre bolnavii prezentând o afecţiune medicală sau chirurgicală, limba are aspectul modificat. Aici trebuie examinată constituţia, mobilitatea, culoarea ţesutului lingual, depozitul lingual. Examenul limbii aduce informaţii preţioase pentru claisificarea unei tulburări în raport cu cele 8 reguli diagnostice: Yang-Yin, exces – insuficienţă, căldură – frig şi interior – exterior. O etapă obligatorie şi de neînlocuit în stabilirea diagnosticului energetic o are palparea pulsurilor. Pe o lungime de 5 cm, în şanţul radial, deasupra încheieturii mâinii, se găsesc amplasate pe cele două mâini, cele 12 pulsuri reprezentând cele 12 meridiane principale, cuprinzând cele cinci organe cavitare (Fu) şi cele 5 organe parenchimatoase (Zang) precum şi meridianele vase – sex (pericard) şi Trei Focare. Cele două meridiane unice, Vasul Suvernor şi Vasul de Concepţie nu fac parte din marea circulaţie a meridianelor şi nu au o localizare la nivelul pulsurilor.Starea energetică a celor 12 meridiane corespunzând celor 12 pulsuri poate fi notată cu unul, două sau trei minusuri sau plusuri, exprimând diferitele grade de insufucienţă sau exces energetic.Fiecare puls are 28 de caracteristici (nuanţe), zece sunt mai uşor de apreciat, ele putând fi asociate două câte două (unul exprimând un exces energetic (Yang), altul o insuficienţă energetică (Yin)). În mare, ele se referă la frecvenţa, amplitudinea şi consistenţa pulsurilor.Diferenţele între unele tipuri de puls sunt foarte mici, depinzând foarte mult de medicul care face palparea. În acest sens, transmiterea informaţiei unei alte persoane nu este posibilă.Ceea ce este important este încadrarea pulsului într-o categorie ce indică exces (puls Yang) sau insuficienţa (puls Yin).Pentru realizarea formulei terapeutice, alegerea punctelor trebuie să îndeplinească următoarele obiective:– să deschidă vasul extraordinar de care depinde afecţiunea,– să cuprindă puncte la distanţă, alese conform opoziţiei; puncte de parte opusă (de parte stângă în afecţiunile de partea dreaptă; în partea inferioară în afecţiunile din partea superioară a corpului etc.),– punctele energetice ale meridianelor interesate,– puncte simptomatice (referitor la afecţiunea prezentă),– puncte cu acţiune segmentală (pe meridianele ce traversează regiunea interesată),– puncte legate de agravarea simptomatologiei în diferite condiţii,– puncte locale (în special în afecţiunile ),

Pentru a realiza o reechilibrare energetică a organismului, trebuie, deci, un diagnostic tradiţional amănunţit, precum şi cunoaşterea etiopatogeniei şi fiziopatologiei tulburării respective.

Alegerea acelor pentru tratament trebuie să fie potrivită persoanei tratate şi zonelor înţepate.Pentru punctele situate pe faţă sau extremităţi, la copii, se folosesc de regulă ace mici cu lungimi de 2-3 cm şi grosime de 0,20 mm; pentru persoanele musculoase sau pentru puncte aflate la 3-4 cm adâncime, se folosesc ace lungi de 10-15 cm şi cu grosimea de 0,30 mm.Alegerea acului trebuie făcută şi în raport cu acţiunea energetică urmărită: pentru depresie, acul trebuie să fie mai gros, important pentru introducerea lui rapidă, dintr-o singură mişcare, până la adâncimea dorită; alteori pentru tonifiere sunt indicate ace mai subţiri.

Înainte de utilizare, acele trebuie inspectate, înlăturându-le pe cale îndoite, boante etc.Sterilizarea este obligatorie şi făcută în aşa fel încât, la utilizarea lor, să se evite atingerea părţii ce urmează a se introduce în ţesut.(voi face aici o mică paranteză referindu-mă la întrebări pe care mai mult de 80% din pacienţii mei mi le-au adresat, dacă au cutia lor proprie cu ace, dacă şi le cumpără, dacă sunt de unică folosinţă ş.a.)Din experienţa avută, înclin pentru folosirea acelor din argint cu dimensiuni între L=3, 5, 15, 25, 30 mm cu o grosime de G = 0,18 – 0,20 mm, iar sterilizarea se face în cabinet la căldură uscată de 180 grade.Şi am să spun şi de ce: pentru că responsabilitatea actului medical, în întregime, revine medicului. Cred (şi experienţa mea şi-a spus cuvântul) în calitatea acelor de argint şi am siguranţa în sterilizarea pe care o realizez în cabinet (şi care este verificată regulat). Ce încredere aş putea avea într-o cutie cu ace adusă de un pacient (s-a făcut corect sterilizarea ?, transportul ? etc).Pe lângă acestea, posibilitatea de transmitere prin acele de acupunctură a unei boli infecto-contagioase, consider că este nulă. În primul rând, sunt ace pline, nu tubulare (ca acele de seringă), deci nu poate rămâne conţinut , iar, în al doilea rând, de la un pacient la altul.

Dar să trecem şi peste acestea, considerându-le până la un punct normale (spun până la un punct, pentru că un medic care îşi asumă responsiabilitatea actului medical nu poate face ceva care să rişte viaţa pacientului său) şi să trecem la şedinţa propriu-zisă de acupunctură:– poziţia bolnavului: cel puţin prima şedinţă, trebuie făcută culcat (existând posibilitatea lipotimiei).Bolnavul trebuie culcat cu faţa în sus, respectiv, jos, în funcţie de punctele utilizate. Când este necesară folosirea concomitentă a punctelor situate pe aproape toate regiunile corpului, poziţia cea mai convenabilă este cea şezând pe o canapea sau scaun fără spătar.– mânuirea acelor : este o adevărată artă; presupunând respectarea unor timpi şi manevre precise în funcţie de efectul terapeutic dorit; mai întâi se face localizarea corectă a punctului, urmată de masarea zonei ce urmează a fi înţepată, având ca scop “chemarea energiei” către zona respectivă. În acelaşi timp, bolnavul trebuie liniştit, sfătuit să respire calm, să se relaxeze sau se distrage atenţia la cei fricoşi.– mâna stângă trebuie să joace un rol important, fie în sprijinirea şi direcţionarea acului introdus cu mâna dreaptă, fie în pregătirea locului ce urmează a fi înţepat (apăsarea cu unghia a punctelor mai dureroase, întinderea pielii etc.)– introducerea acelor în ţesuturi poate fi făcută perpendicular pe piele sau sub un unghi mai mult sau mai puţin ascuţit. Sau acul este introdus aproape paralel cu pielea, în tehnica “de transmisie” în care acul urmează traectul meridianului pe o lungime de câţiva centimetri.– direcţia de orientare a vârfului acului va fi:– în tonifiere – în direcţia de curgere a meridianului,– impotriva sensul de curgere a meridianului,– în calea obţinerii unui echilibru energetic între 2 meridiane, acele vor fi direcţionate pe aceeaşi axă, vârfurile lor primindu-se unul pe altul.– profunzimea înţepăturii: punctele de acupunctură se găsesc la o profunzime variabilă, în general între 2 şi 35 mm; aceasta variază şi în funcţie de regiunea corpului, exemplu: la nivelul feţei, extemităţilor = 1-3 mm, la şolduri, torace, mai mare.– primele puncte stimulate sunt cele locale, apoi punctele la distanţă.– timpul cât acele sunt lăsate pe loc variază mult, în medie 30 minute şi mai mult. Primăvara şi vara, acele pot fi scoase mai devreme; iarna şi toamna, mai târziu.– numărul punctelor stimulate, la fel variază şi ele; punctele energetice induispensabile trebuie să fie puţine la număr, punctele locale pot fi mai numeroase.– senzaţia de acupunctură.

În timpul introducerii acelor apare senzaţia numită “sosirea energiei la vârful acului”. Aprecierea subiectivă a acestuia are la bază stimularea de receptori superificali şi profunzi ce sunt responsabili de senzaţia de căldură, presiune, amorţeală, greutate, durere care iradiază etc. Alteori, bolnavul are senzaţia de ameţeală, transpiraţii, paloare.

Moxibustia presupune stimularea punctelor, tehnică foarte veche datând din secolul VI î.e.n.Aceasta este o tehnică specifică de tonifiere constând într-un conglomerat de plante.Folosirea acelor de acupunctură pentru stimulare nu poate evita un anumit grad de dispersie, chiar atunci când tehnica utilizată este cea de tonifiere. Din acest motiv, atunci când efectul urmărit este cel de tonifiere, tehnica folostiă trebuie să fie de moxibustie.

Moxibustia se poate realiza prin:– conuri de moxă, de mărime variabilă (1-3 cm cubi) ce vor fi aplicate pe punctele de acupunctură,– bastoane de moxă ce se aprind la o extremitate şi se ţin la 2-4 cm distanţă de punctul stimulat, până ce zona respectivă devine hiperemică,– moxibustia indirectă a unui punct, ce interpune între punct şi moxă un material particular.Efectul particular de stimulare a punctului prin căldura degajată de moxă a fost pus în legătură cu o anumită lungime de undă a radiaţiei emisă de arderea ei. După cum reiese din cercetările de laborator (prof. Ionescu – Tîrgovişte, – ing. Prună), radiaţia emisă de arderea moxei are o lungime de undă de 9.000 A, apropiate de ce emisă de laserele cu diodă semiconductoare (9.040 A) şi ceva mai mare de cea emisă de laserul cu Hc-Nc (6.320 A)

Pentru bolnavii care m-au întrebat dacă este bine să facă baie pe perioada tratamentului, pot spune că o piele curată ne ajută pe amândoi să avem un efect bun şi să evităm complicaţiile.