Imunologia studiazã, în primul rând, funcţia de apãrare a organismului uman şi animal, care face parte din categoria funcţiilor de relaţie şi este esenţialã pentru supravieţuire. Sistemul imunitar este esenţial pentru supravieţuirea organismelor multicelulare, datoritã agresiunii permanente a agenţilor infecţioşi (microorganisme şi virusuri). Omul adult poartã pe suprafaţa mucoaselor şi a tegumentului, un numãr uriaş de celule bacteriene (circa 1014), mai multe decât propriile celule, unele având potenţialul de a iniţia procese infecţioase.

Diviziunile Imunologiei

 

Imunologia s-a nãscut ca un domeniu al Microbiologiei şi s-a dezvoltat ca un domeniu al Bacteriologiei medicale, cu care a rãmas în raporturi de dependenţã pânã cãtre anul 1960. Treptat însã, prin acumularea unui volum mare de date ştiinţifice care au demonstrat intervenţia funcţiei imunitare şi a reacţiilor imune în numeroase fenomene normale şi patologice, Imunologia a devenit o ştiinţã de sine stãtãtoare. Consecinţa fireascã a implicãrii funcţiei imunitare într-o multitudine de procese normale şi patologice, a fost aceea cã din domeniul Imunologiei s-au desprins ramuri care, la rândul lor, tind sã aibã o existenţã autonomã.

Imunobiologia este cea mai cuprinzãtoare dintre ramuri. Ea studiazã fenomenele imunitare ca manifestãri ale unei funcţii biologice esenţiale, funcţia de apãrare. Studiazã substratul biologic al rãspunsului imun (celulele imunitare, originea şi mecanismele diferenţierii lor, factorii celulari şi humorali care asigurã diferenţierea lor), mecanismele celulare şi moleculare ale biosintezei anticorpilor, explicã implantarea celulelor tumorale şi geneza cancerului clinic în condiţiile acţiunii efectorilor sistemului imunitar. Studiazã mecanismele imunitare ale respingerii grefelor de ţesuturi şi organe, mecanismele reactivitãţii imunitare în filogenie şi ontogenie, precum şi bazele celulare şi moleculare ale stãrilor de hipersensibilitate şi ale maladiilor autoimune.

Imunochimia este o disciplinã de graniţã ce aparţine Imunologiei şi Biochimiei, care studiazã funcţia imunitarã sub aspect biochimic. Preocuparea esenţialã a constat în studiul chimiei antigenelor şi anticorpilor şi al mecanismului lor de interacţiune în reacţia antigen-anticorp. Datele referitoare la structura chimicã a antigenelor şi anticorpilor au pus bazele Imunochimiei, dar ulterior, domeniul şi-a lãrgit sfera de activitate şi studiazã urmãtoarele aspecte:

-  factorii moleculari ai rãspunsului imun şi în special ai imunitãţii mediate celular;

-  moleculele de histocompatibilitate;

-  markerii antigenici specifici diferitelor populaţii de celule limfoide;

-  moleculele cu funcţie de receptor de antigen, pe suprafaţa celulelor limfoide;

-  factorii de cooperare celularã în cursul elaborãrii rãspunsului imun (interleuchine);

-  componentele complementului etc.

Termenul de Imunochimie a fost introdus de chimistul suedez Arrhenius (1907). El şi-a intitulat astfel studiul cu privire la reacţiile chimice care se produc în organismul uman şi animal, dupã imunizare. Fondatorul Imunochimiei este P. Ehrlich. El a introdus metode cantitative în studiul reacţiilor antigen-anticorp şi a elaborat o teorie generalã asupra recunoaşterii imune (teoria catenelor laterale sau a receptorilor). Dupã 1950, Imunochimia s-a dezvoltat spectaculos, datoritã descoperirilor din domeniul biochimiei, datoritã utilizãrii unor metode fizico-chimice de analizã a macromoleculelor şi prin aplicarea acestora la domeniul Imunologiei. S-a nãscut un set de metode, în esenţã biochimice, puse în slujba analizei moleculelor implicate în funcţia imunitarã. Domeniul s-a numit analizã imunochimicã şi utilizeazã metode care derivã din îmbinarea tehnicilor fizico-chimice cu cele imunologice. Imunochimia este deservitã de metoda imunodifuziei, imunofluorescenţei, RIA, ELISA, dializa la echilibru etc. Efectul utilizãrii acestor metode de investigare a fost cunoaşterea mecanismelor moleculare care stau la baza rãspunsului imun, îndeosebi humoral şi aplicarea în laboratorul clinic, a unor noi metode de diagnostic.

În clinicã, studiile de Imunochimie au propus noi metode de tratament, bazate pe interacţiunea unor molecule cu rol de vehicul pentru anticorpi, cu receptorii unor celule ţintã (imunotoxine).

Imunogenetica studiazã determinismul genetic al rãspunsului imun: mecanismele genetice care asigurã diversitatea anticorpilor şi a antigenelor de histocompatibilitate.

Imunohematologia s-a nãscut odatã cu stabilirea diferenţelor antigenice ale eritrocitelor umane şi cu precizarea grupelor sanguine (K. Landsteiner, 1901) şi s-a dezvoltat dupã ce s-a stabilit existenţa unor diferenţe fine între diferite tipuri de eritrocite şi, în special, dupã descoperirea factorului Rh şi a rolului sãu în patologia sarcinii.

Imunologia medicalã umanã şi veterinarã s-a dezvoltat în trei direcţii:

- direcţia profilacticã, orientatã spre descoperirea şi producerea unor noi vaccinuri, capabile sã creeze o stare de rezistenţã. Ea se preocupã, de asemenea, de schemele de vaccinare, de posibilitatea asocierii diferitelor vaccinuri şi de posibilitatea stimulãrii rãspunsului imun cu ajutorul adjuvanţilor;

- direcţia terapeuticã studiazã posibilitatea obţinerii serurilor imune. Ele conţin anticorpi şi se administreazã organismelor care prezintã riscul îmbolnãvirii prin infecţii;

- direcţia diagnosticului studiazã posibilitatea identificãrii agenţilor etiologici ai diverselor maladii infecţioase, cu ajutorul reactanţilor imunologici (seruri imune şi antigene).

Imunopatologia studiazã fenomenele imunitare în relaţie cu diferite maladii. In multe situaţii patologice, rãspunsul imun (activarea funcţiei imunitare) are efecte defavorabile, prejudiciante asupra organismului. Rãspunsul imun se instituie drept cauzã, dar în special ca mecanism, pentru producerea unor manifestãri patologice. Afecţiunile generate de activarea sistemului imunitar (imunopatii) se grupeazã în douã categorii:

-  stãrile de hipersensibilitate(alergiile);

-  maladiile autoimune.

Imunopatologia studiazã, de asemenea, imunodeficienţele (înãscute şi dobândite), imunitatea de transplant şi imunitatea antitumoralã, rãspunsul imun în maladiile infecţioase virale şi bacteriene, precum şi în maladiile parazitare.

Serologia (Imunoserologia) s-a dezvoltat ca o ramurã practicã, dedicatã studiului tehnicilor de explorare a reacţiilor imune in vitro.

 

Mai jos gasiti o lista cu analizele biochimice efectuate de Mercury Diagnostics si o scurta descriere a acestora [click pe titlu]:

1 ASLO 2 Factor reumatoid 3 Proteina C Reactiva 4 IG A seric 5 IG E Seric 6 IG G seric 7 Crioglobuline 8 Complement seric 9 Depistare Chlamydii 10 Depistare Heliobacter pylori 11 Testare HIV (la gravida) 12 TSH 13 FT4 14 AG Hbe