Sistemele de alarmă antiefracţie sunt folosite pentru a detecta încercările de pătrundere ilegală într-un spaţiu protejat. Conform legislaţiei, aceste sisteme sunt instalate doar de firme autorizate şi, de aceea, puteţi opta cu încredere la serviciile oferite de noi. Un astfel de sistem cuprinde următoarele componente:
- centrală de alarmă;
- tastaturi, folosite pentru armarea / dezarmarea sistemului, pentru programarea centralei, pentru citirea istoriei de evenimente etc.;
- contacte magnetice, montate în puncte de acces vulnerabile asigurând protecţia uşilor sau ferestrelor;
- detectoare de mişcare, instalate pentru a detecta un intrus în spaţiul protejat (prezintă imunitate la animale sub 10 kg);
- elemente de alarmare: sirene, flash-uri, apelatoare telefonice;
- telecomenzi, folosite pentru armarea / dezarmarea sistemului, pentru acţionarea porţilor sau uşilor de garaj sau utilizate ca buton de panică;
- alte componente, cum ar fi: detectoare de fum, de gaz, de geam spart, de inundaţie;
Firma noastră instalează echipamente de securitate performante, în principal produse ale firmelor DSC – CANADA, BENTEL, COMMAX, WINNERS, furnizate de distribuitori autorizaţi.