1. Ce acte îmi trebuie pentru instrumentarea unei anumite proceduri notariale?
Vezi secţiunea acestui site cu actele necesare pentru principalele proceduri notariale
2. Cât durează o procedură notarială?
Durata procedurilor notariale poate varia între câteva minute (legalizări copii, declaraţii, procuri etc.), câteva zile (contracte de vânzare-cumpărare imobiliară, contracte de ipotecă, proceduri succesorale etc.), respectiv o lună (procedura divorţului prin acordul soţilor). În toate cazurile este de preferat contactarea pe cale telefonică a biroului nostru pentru efectuarea unor programări.
3. Care sunt costurile procedurilor notariale?
Pentru serviciile juridice prestate, biroul notarial va percepe un onorariu la care se adaugă TVA. Valoarea onorariilor notariale se stabileşte de către biroul notarial, de la caz la caz, raportat la complexitatea actului respectiv, în funcţie de anumite valori, impuse prin ordin al ministrului justiţiei.
În plus, potrivit legii, notarul public care a instrumentat un act prin care se transmite, se modifică sau se stinge un drept real imobiliar (proprietate, uzufuct, abitaţie, servitute, ipotecă etc.) asupra unui bun imobil înscris în cartea funciară, este obligat să solicite din oficiu înscrierea actului în cartea funciară. În aceste cazuri, biroul notarial va încasa tarife în numele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, fie pentru obţinere de extrase de carte funciară, fie pentru înscrierea actului instrumentat în cartea funciară. Ulterior instrumentării actului, biroul notarial va vira aceste tarife percepute în contul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
În conformitate cu Codul fiscal, la anumite acte de transfer al proprietăţii imobiliare din patrimoniul persoanelor fizice precum şi la instrumentarea procedurii succesorale atunci când au trecut peste 2 ani de la data decesului persoanei respective, biroul notarial percepe impozit pe venitul rezultat din transferul proprietăţii imobiliare pe care ulterior îl virează în conturile Statului Român.
De asemenea, în cazul înscrierilor în Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare (aviz de garanţie iniţial, aviz de cesiune a creanţei, aviz de prelungire a avizului de garanţie iniţial, aviz de stingere a avizului de garanţie iniţial etc.), biroul notarial percepe tarife în cuantum fix pe care ulterior le virează în contul operatorului autorizat de Ministerul Justitiţiei.
Se poate contacta telefonic biroul nostru pentru informaţii legate de diverse taxe, însă precizăm că, de cele mai multe ori, datele pentru oferirea unor răspunsuri corecte şi complete pot fi luate doar prin prezentarea solicitantului la biroul notarial cu înscrisurile necesare. Pentru plata tuturor taxelor se eliberează, după caz, bonuri fiscale, facturi sau chitanţe.
4. Cat costa o consultatie juridica?
Biroul notarial acordă gratuit consultanţă juridică preliminară încheierii în cadrul biroului nostru a oricărui act, inclusiv la adresa de e-mail: notarmoise@yahoo.com.
De asemenea, biroul nostru oferă în scris, contra cost, opinii legale bilingve (în limbile română şi engleză), în raport de orice situaţie juridică particulară, civilă sau comercială, care prezintă interes pentru dumneavoastră. Costurile acestor opinii se stabilesc în conformitate cu ordinul ministrului justiţiei şi diferă în funcţie de complexitatea problemei ridicate şi a înscrisurilor necesare a fi cercetate.
5. Notarii publici din birou se pot deplasa la domiciliu pentru procedurile notariale?
Da. Vezi secţiunea acestui site referitoare la deplasări.
6. Se pot folosi la notariat inscrisuri intocmite în strainatate?
Da, însă formalităţile care trebuie îndeplinite pentru ca înscrisul să poată fi folosit diferă de la caz la caz în funcţie de ţara de provenienţă şi de convenţiile încheiate de România cu acea ţară (de exemplu apostilă, supralegalizare etc.). În principiu, birourile notariale nu pot lua în considerare actele care emană de la autorităţile altui stat, decât dacă semnăturile şi sigiliile acelor autorităţi sunt supralegalizate sau apostilate.
Se poate contacta telefonic biroul nostru pentru informaţii în funcţie de cazul concret. În toate situaţiile însă, dacă înscrisul este redactat într-o limbă străină trebuie contactat un birou de traducători autorizaţi pentru traducerea acelui înscris în limba română.
Trebuie reţinut că misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din state străine, desfăşoară activitate notarială în conformitate cu legislaţia română, indiferent de statul pe teritoriul căruia sunt localizate, iar înscrisurile eliberate de aceste instituţii pot fi folosite în faţa oricărui birou notarial din România fără vreo altă formalitate.
De exemplu, o procură de reprezentare succesorală autentificată la Consulatul Romaniei din Australia poate fi folosită pentru dezbaterea procedurii succesorale notariale în Romania.
7. Actul instrumentat la biroul notarial poate fi folosit în strainatate?
Da, însă formalităţile care trebuie îndeplinite pentru ca înscrisul să poată fi folosit diferă de la caz la caz în funcţie de ţara în care se doreşte ca înscrisul să producă efecte şi de convenţiile încheiate de România cu acea ţară (de exemplu apostilă, supralegalizare etc.). Se poate contacta telefonic biroul nostru pentru informaţii suplimentare de la caz la caz. În toate cazurile însă, ulterior instrumentării actului, trebuie contactat un birou de traducători autorizaţi pentru traducerea acelui înscris în limbă străină.
8. Este necesară prezenţa traducătorului la biroul notarial de fiecare dată când se legalizeaza semnatura traducatorului?
Raspunsul diferă dupa cum traducătorul în cauză are depus un specimen de semnatură la biroul notarial sau nu.
Dacă traducătorul are depus la acest birou specimen de semnătură, atunci legalizarea traducerii se va face confruntând semnătura traducătorului de pe înscrisul in cauză cu specimenul de semnătură depus, fără a mai fi necesară prezenţa traducătorului.
În situaţia în care traducătorul respectiv nu are specimen de semnătură depus la acest birou, prezenţa traducătorului este obligatorie.
9. După ce înscrisuri se pot legaliza copii?
Copii legalizate se pot efectua numai după înscrisuri originale care trebuie prezentate de solicitant. Poate solicita legalizare de copii orice persoană care se prezintă la notariat cu originalul actului, indiferent dacă persoana respectivă este sau nu parte în acel act.
Se pot legaliza copii după actele notariale din arhiva biroului notarial (nu şi după copiile înscrisurilor rămase la mapa acestor acte). Însă aceste copii legalizate se pot elibera numai părţilor, succesorilor şi reprezentanţilor acestora, precum şi persoanelor care justifică un interes.
Copiile hotărârilor judecătoreşti nu se pot legaliza pe cale notarială ci doar de către instanţele care au eliberat aceste hotărâri.
Dacă înscrisul prezintă ştersături, modificări, adăugiri, lângă acestea este obligatorie semnătura şi ştampila organului emitent sau semnăturile părţilor.