Ghidul Serviciilor
Mongin Medical - Cabinet Obstetrica-Ginecologie Bucuresti
inapoi la firma 4027 vizite
Poza Examenul secretiei vaginale
Foto

Examenul secretiei vaginale consta in:

determinarea ph-ului
examenul bacteriologic si parazitologic, prin examinarea produsului biologic pe lama si pe medii de cultura.
Ce este leucoreea?Leucoreea este scurgerea albicioasa sau galbuie exteriorizata prin orificiul vaginal, cantitatea sa crescand inainte si dupa menstruatie. Exista o secretie vaginala fiziologica, care poate deveni mai abundenta in anumite perioade ale ciclului menstrual(leucoree fiziologica); este vorba despre glera (mucusul) cervical, care din ziua a 8-a a ciclului menstrual creste progresiv pina la ovulatie.

Ea devine translucida, asemanatoare albusului de ou si poate fi destul de abundenta incat sa se exteriorizeze prin vagin si sa pateze lenjeria.

Leucoreea fiziologica:

nu determina prurit (mancarime), iritatie locala, durere spontana, jena la contactul sexual;

nu prezinta un miros particular;

nu necesita nici un tratament;

Ce semne pot reprezenta un pericol?O cantitate anormal de mare poate sa indice prezenta unei inflamatii a mucoasei vaginale sau, mai rar, prezenta unui proces patologic de vecinatate. Leucoreea patologica este principala manifestare clinica a inflamatiilor mucoasei vaginale. Infectiile vaginale sunt determinate de numerosi microbi apartinand florei normale, comensuale , precum si de unii agenti cu transmitere sexuala.

Germenii din flora comensuala devin patogeni in conditiile scaderii capacitatii de aparare locala si generala ale organismului.

Agentii patogeni cu transmitere sexuala implicati in infectiile vaginale sunt:

Trichomonas vaginalis
Candida albicans
Gardnerella vaginalis
Neisseria gonorrhoeae
Chlamydia trachomatis
Mycoplasma hominis

O secretie vaginala anormala poate fi determinata de asemenea si de:

factori chimici si alergici, imbracamintea de nylon sau excesiv de stransa, corpi straini intravaginali si sterilet.
leziuni ale colului uterin (ectopii, polipi, cancere de col)
procese patologice de vecinatate (endocervicita, cancer de trompa)

Aspectul leucoreei este specific pentru fiecare dintre agentii patogeni mentionati. Diagnosticul si identificarea agentului etiopatogenic se stabilesc prin examenul extemporaneu al secretiei pe lama si insamantarea pe medii de cultura specifice, iar tratamentul specific este dictat de rezultatele de laborator.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.