SERVICII MEDICALE DE SPECIALITATE
ÎN AMBULATOR -
Chirurgie generală
În baza contractului de furnizare servicii medicale de specialitate în ambulatoriu, încheiat între MUNPOSAN şi CASMB, pacienţii asiguraţi beneficiază de următoarele servicii medicale decontate:
Consultaţii medicale de specialitate
Consultaţia medicală de specialitate se acordă pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la alt medic de specialitate pentru care asiguratul a avut biletul de trimitere iniţial eliberat de medicul de familie şi care se află în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate, pe baza biletului de trimitere eliberat de medicii cu care casa de asigurări de sănătate are încheiate convenţii conform anexei nr. 36 la ordin, precum şi pe baza scrisorii medicale şi a biletului de ieşire din spital, după caz.
Fac excepţie de la prevederile anterioare urgenţele şi consultaţiile de control pentru afecţiunile confirmate prevăzute în anexa nr. 9 la ordin, serviciile de medicină dentară şi planificare familială, care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate.
Pentru pacienţii din statele membre ale Uniunii Europene/din Spaţiul Economic European, titulari ai cardului european de asigurări de sănătate, în perioada de valabilitate a acestuia, respectiv beneficiari ai formularelor europene emise în baza Regulamentului CEE 1408/1971, precum şi din alte state cu care România a încheiat acorduri, înţelegeri, convenţii sau protocoale internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii nu se solicită bilet de trimitere decât pentru consultaţiile şi serviciile medicale de recuperare-reabilitare a sănătăţii.
Prezentarea pacientului la medicul de specialitate la solicitarea acestuia, pentru a doua şi a treia consultaţie în vederea stabilirii diagnosticului şi/sau tratamentului, se face direct, fără altbilet de trimitere. Biletul de trimitere este formular cu regim special, unic pe ţară, care se întocmeşte în trei exemplare.
Un exemplar rămâne la medicul care a făcut trimiterea şi două exemplare sunt înmânate asiguratului, care le depune la furnizorul de servicii medicale clinice. Furnizorul de servicii medicale clinice păstrează un exemplar şi depune la casa de asigurări de sănătate celălalt exemplar cu ocazia raportării lunare a activităţii.
Consultaţia medicală de specialitate cuprinde:- anamneza, examenul clinic general, examenul clinic specific specialităţii respective, stabilirea protocolului de explorări şi/sau interpretarea integrativă a explorărilor şi a analizelor de laborator disponibile efectuate la solicitarea medicului de familie şi/sau a medicului de specialitate, în vederea stabilirii diagnosticului;
- unele manevre specifice pe care medicul le consideră n ecesare, altele decât cele prevăzute lalit. B;
- stabilirea conduitei terapeutice şi/sau prescrierea tratamentului medical şi igieno-dietetic, precum şi instruirea în legătură cu măsurile terapeutice şi profilactice.
Casele de asigurări de sănătate suportă contravaloarea a maximum trei consultaţii, din care, prima consultaţie este iniţială şi următoarele sunt consultaţii de control pentru stabilirea diagnosticului şi tratamentului dacă medicul de specialitate consideră la prima consultaţie că sunt necesare investigaţii suplimentare pentru confirmarea diagnosticului de prezumţie, cu al căror rezultat pacientul se prezintă în alte zile.
Casele de asigurări de sănătate suportă contravaloarea a două consultaţii pentru cazurile cu diagnostic confirmat pentru care nu s-a stabilit schema terapeutică, care sunt considerate consultaţii de control.Consultaţia de control se acordă:
- pentru efectuarea unor manevre terapeutice sau aplicarea unor tratamente stabilite de medic cu ocazia consultaţiilor acordate pacientului pentru stabilirea diagnosticului, atunci când este necesară prezentarea repetată a pacientului la cabinet, sau pentru urmărirea evoluţiei sub tratament a pacientului (solicitări pentru care pacientul primeşte, după confirmarea diagnosticului şi stabilirea conduitei terapeutice, recomandare de la medicul de specialitate cu programarea acestor noi prezentări);
- după o intervenţie chirurgicală sau ortopedică până la vindecare, incluzând pansamentul plăgii, manevrele chirurgicale impuse de anumite complicaţii minore şi scoaterea firelor, scoaterea ghipsului, pe baza scrisorii medicale sau a biletului de externare din spital primit de la medicul care a îngrijit pacientul în spital;
- pentru afecţiunile confirmate prevăzute în anexa nr. 9 la ordin, care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate fără bilet de trimitere de la medicul de familie, conform unei periodicităţi stabilite de medicul de specialitate, sau ori de câte ori apar complicaţii sau decompensări ale afecţiunii respective. Medicul de specialitate are obligaţia de a informa medicul de familie, prin scrisoare medicală, despre planul terapeutic stabilit, la uninterval de 3 - 6 luni, după caz.
Program cabinet CHIRURGIE GENERALA
Medic: Dr. CODRUT MUNTEANU
As. med.: Valerica Alexe
Luni 11.00-18.00
Marti 11.00-14.30
Miercuri 11.00-18.00
Joi 11.00-14.30
Vineri 11.00-18.00
Sambata 11.00-18.00
Duminica liber