Secolul al XIX-lea pentru Bucureşti a fost un secol de profunde ransformari atat fa nivel politic, economic, social şi cultural, cât şi în ceea ce priveşte mentalitatea. Prefacerile survenite au avut o deosebită profunzime şi au dat naştere unei lumi într-o zbatere fără precedent, o lume pendulând între Orient şi Occident, între nou şi vechi, lume care a ajuns spre sfârşitul secolului să nu se mai recunoască. În general aceste schimbări au vizat îndeosebi lumea avută a Bucureştilor, dar s-au răsfrânt şi asupra restului populaţiei.

După evenimentele din 1821, au fost restabilite domniile pământene, primul asemenea domn fiind Grigore al XlV-lea Ghica, în timpul căruia s-au înregistrat semne ale unei activităţi edilitare moderne, şi al cărui sigiliu poate fi văzut in expoziţie, alături de Regulamentul Organic, important act al vremii. Un an cu implicaţii multiple pentru Bucureşti a fost anul 1848. Dubla alegere a lui Alexandru loan Cuza, atât ca domnitor al Moldovei cât şi al Ţării Româneşti (1857 şi 1859) a adus după sine, în ianuarie 1862, formarea unei singure adunări şi unui singur guvern fiinţând într-o capitală unică: Bucureşti. Venirea la conducerea ţării a lui Carol de Hohenzollern, cucerirea independenţei de stat prin războiul din 1877-1878, transformarea vechii Românii în regat şi unirea cu Transilvania la 1918, au reprezentat noi perioade în viaţa si dezvoltarea ţării şi a oraşului.

În economic un rol major l-a avut comerţul, pe lângă industria în formare. Bucureştii, devenit cu timpul o putemică piaţă sud-est europeană a atras numeroşi negustori şi meseriaşi, veniţi atât din ţară, cât şi de pe alte meleaguri, care îşi găseau adesea adapost şi punct de desfacere în hanurile sale. Chiar dacă aceste clădiri au început treptat să decadă, locul lor fiind luat la mijlocul secolului al XIX-Iea, de hoteluri, totuşi începutul de secol a adus în atenţie un nou han şi astăzi în fiinţă: Hanul Manuc, un han celebru, având un la fel de celebru proprietar: armeanul Manuc.

Oraşul a fost confruntat de-a lungul timpului cu numeroase incendii, favorizate fiind de materialul uşor inflamabil din care erau construite majoritatea clădirilor. Un nimicitor incediu a fost cel din 23 martie 1847, rămas în memoria oraşului şi prin acuarela lui Mustacoff. Au fost distruse gospodării întregi, prăvălii pline de mărfuri, biserici, hanuri, dar au murit şi oameni. Ca urmare a dezastrului, a fost elaborat un plan de sistematizare a centrului şi aliniere a străzilor. Un mare ajutor în depistarea incendiilor l-a avut Turnul Colţei, un veritabil Foişor de foc. Dar nu numai incendiile au devastat Bucureştii ci şi revărsările Dâmboviţei, apele fiind stăvilite de lucrările de canalizare efectuate între anii 1880- 1883. Au început şi lucrările pentru alimentarea modernă cu apă, iar în ceea ce priveşte iluminatul şi transporturile, progresele au fost vizibile.

Interesante sunt şi obiectele ce au aparţinut personalităţilor: trusa de birou atribuită familiei Rosetti; luleaua domnitorului Alexandru loan Cuza, din lemn de trandafir cu monograma domnitorului; trusa de campanie care a fost se pare, a generalului Ieremia Grigorescu; sabia regelui Ferdinand din oţel de Toledo; o farfurie, o chisea şi o cupă din cristal cu monograma familiei Şuţu. Deosebit de valoros este albumul Preziosi.

În secolul al XIX-lea, lumea bună bucureşteană ridica noi case, cu ajutorul arhitecţilor apuseni. Tot ceea ce se găsea in interioarele acestor case: mobile, tablouri, cristaluri, porţelanuri erau facute în atelierele apusene îndeosebi în Franţa şi Anglia.

Cultura cunoaşte şi ea la rândul ei o deosebită dezvoltare. Sunt ridicate o serie de edificii de învăţământ şi cultură: Universitatea din Bucureşti, Liceul Gh.Lazăr, Fundaţia Carol I, Teatrul Naţional, Teatrul Liric, toate ilustrate prin cărţi poştale. Şi cafenelele şi restaurantele din această perioadă şi-au adus aportul la dezvoltarea culturii, ele fiind locurile preferate ale scriitorilor, poeţilor, ziariştilor. Un astfel de loc de elită a fost şi Casa Capşa, local cu tradiţie, înfiinţat de fraţii Capşa, ce are şi astăzi acelaşi bun renume.