In largul evantai al familiilor grecesti stabilite in Ţarile Romane de-a lungul timpului si cu deosebire in secolele XVI-XVIII, familia Suţu se inscrie la loc de cinste fiind datatoare de domni, atat in Moldova cat si in Muntenia. Astfel Mihai Suţu a domnit de trei ori in Ţara Romaneasca (1783-1786, 1791-1793, 1801-1802) si o data in Moldova (1793-1795), in timp ce varul sau Alexandru Suţu a fost ultimul domnitor fanariot al Ţarii Romanesti (1818-1821).
Familia in sine, cunoscuta atat sub numele de Suţu cat si in varianta franceza de Soutzo era originara din Epir, cel mai cunoscut membru al ei fiind Diamantaki Suţu, zis Draco, atestat in viaţa pe la 1728 la Constantinopol.
Suţulestii vin in Ţarile Romane in prima jumatate a veacului al XVIII-lea, implicandu-se activ in viaţa sociala si politica a vremii, inrudindu-se atat cu vechile familii boieresti de origine romaneasca cat si cu cele grecesti dar mai demult stabilite aici. Membrii familiei au oscilat permanent intre Ţarile Romane si Grecia, pastrandu-si permanent, cel puţin o resedinţa si la Constantinopol.
Povestea palatului Suţu incepe odata cu casatoria lui Costache Suţu, nepot de frate al domnului Mihai Suţu, cu Ruxandra Racoviţa in 1816. Drept zestre Ruxandra aduce soţului proprietatea din faţa bisericii Colţea, pe care ulterior, in anii 1833-1835, Costache va ridica edificiul care-i va nemuri numele.
Fara indoiala Costache Suţu a fost un personaj neobisnuit in epoca prin comportamentul sau social, prin atitudinile sale politice si nu in ultimul rand chiar prin arhitectura palatului pe care l-a construit. Nascut la 11 mai 1799 cariera sa parea sa parcurga treptele cu care orice mare boier era obisnuit: mare postelnic in 1820, presedinte al Curţii de Apel din Bucuresti in 1836 si ministru al Dreptaţii in 1850. Nemulţumit de faptul ca in 1892 fusese impiedicat, - pentru un motiv minor - , sa candideze la tronul Munteniei, se implica un an mai tarziu intr-un complot menit sa-l asasineze pe domnul ţarii Gheorghe Bibescu (1842-1848). Atentatul urma sa fie comis intr-o padure aparţinand de altfel lui Costache Suţu si pe care sa o strabata domnitorul la intoarcerea sa de la Constantinopol. Conjuraţia a fost descoperita la vreme, 21 de persoane fiind arestate si condamnate la ocna, nu insa si Costache Suţu care datorita poziţiei sale sociale scapa nepedepsit.
Nici cu Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), domnul Unirii, relaţiile nu vor fi mai amiabile. Fie din cauza ca domnitorul il pusese pe orgoliosul boier sa-si coboare stema princiara de pe faţada palatului, fie din cauza ca Suţu insusi era mai degraba un spirit reacţionar, mai apropiat ca mentalitate de veacul al XVII-lea, cert este ca protestul sau adresat Porţii, la adresa politicii lui Cuza, capata chiar accente antipatriotice. „Daca preaputernicul imparat are mila de aceste provincii si nu voieste a le trada unor talhari de drumul mare, sa se milostiveasca inainte de 2 mai, sa ne mantuiasca de bici prin preabiruitoarele sale ostiri si sa ne scape de lepra „sanculotismului” ai carui sefi sunt prinţul si adjutantul sau, primul ministru, visul dracului”.
In viaţa privata Costache era departe de a fi un sfant. Casatorit de tanar cu Ruxandra Racoviţa care-i va darui cinci copii (patru fete ţi un baiat, viitorul proprietar al palatului, Grigore, nascut in 1918) nabadaiosul boier ţinea si o amanta, Elisa Orbescu cu care, ciudata coincidenţa, a avut tot cinci copii si anume patru fete si un baiat, Niculae, disparut de altfel fara urma in 1873. dupa moartea soţiei sale in 1866, Costache devine din ce in ce mai nesabuit, cheltuind nebuneste si obligandu-l pe fiul sau Grigore sa ceara punerea sa sub interdicţie. Dar de abia dupa 20 februarie 1875, cand moare batranul boier, Grigore se va putea bucura pe deplin de imensa avere mostenita care cuprindea printre altele Palatul Suţu, o casa la Braila, una la Atena, mosia Suţesti care insuma 12.000 de hectare, etc.
Grigore Suţu, persoana relativ mai asezata decat tatal sau se casatorise in 1856 cu Irina Hagi-Moscu, fiica bancherului Stefan Hagi-Moscu, dupa ce o curtase, fara succes, pe sora mai mare a viitoarei mirese, Ecaterina, de care se pare ca era realmente indragostit. Oricum ar fi, casatoria a fost un succes, desi la prima vedere cei doi pareau, foarte diferiţi atat din punct de vedere fizic cat si comportamental. El, scund si indesat, ea, desirata si uscaţiva, formau un cuplu de referinţa al protipendadei bucurestene, fiind porecliţi Turcul si Camila.
Posesori ai unei frumoase averi, Suţulestii ţineau casa deschisa pentru baluri si petreceri, cel mai deosebit eveniment monden fiind cel din 30 ianuarie, ziua onomastica a lui Grigore Suţu. Soţii Suţu erau de o amabilitate desavarsita, incercand si reusind sa-i faca pe toţi oaspeţii sa se simta in largul lor, inclusiv pe pretenţiosul principe Carol I care onora uneori balurile familiei.
Odata cu moartea Irinei in 1891 si apoi aceea a lui Grigore in 1893, s-a stins o epoca stralucitoare, niciodata neinviata in splendoarea cunoscuta in deceniile sapte si opt ale veacului al XIX-lea.
Grigore neavand copii, palatul si averea au trecut in patrimoniul unui nepot de sora, Constantin Suţu, ofiţer in armata greaca. Dupa decesul acestuia, celebrul edificiu este mostenit de un alt Grigore Suţu, fiul lui Constantin, casatorit cu Elisabeta (Eliza) Suţu, deci vara de departe a soţului. Grigore moare in imprejurari obscure, inecat in Balta Alba in 1916. eliza va locui o vreme in palatul Suţu, Constantin Argetoianu localizand aici o posibila idila intre ea si generalul Averescu, invingatorul de la Marasesti.
Fiul Elizei, Constantin va vinde palatul Suţu C.E.C.-ului in 1942, parasind definitiv ţara. Astfel incat dupa sfarsitul epocii de glorie a resedinţei Suţu, urmeaza si finalul, - cel puţin pe meleaguri romanesti -, al familiei de care si-a legat numele splendidul edificiu din centrul Bucurestilor.
