Lucrare colectiva, adesea anonima, bisericile de lemn sunt o reflectare a condiţiilor socio-economice si istorice, o convingatoare demonstraţie de continuitate a unei vieţi spirituale de veche tradiţie. Ele sunt documente de certa autenticitate nu numai prin elementele înfaţisarii lor, ce reflecta unitatea poporului român, ci si prin rolul pe care l-au împlinit în viaţa românilor transilvaneni: tribuna naţionala, scoala, asezamânt de cultura si arta, realitaţi al caror sens se împleteste armonios cu atributul lor de ctitorie a obstii.

Cu alte cuvinte, bisericile de lemn reprezinta o realitate definitorie pentru geografia spirituala a poporului român de pretutindeni.

Bisericile de lemn oglindesc fara echivoc unitatea româneasca, argumentând pe deplin afirmaţia marelui istoric Nicolae Iorga: "creaţiunea multilaterala a poporului nostru este aceeasi peste toate provinciile" ele fiind în acelasi timp o marturie convingatoare "ca românii s-au aflat pretutindeni acasa în marele spaţiu carpatic si ca din nefericire chiar si în vremurile moderne, procesul de rasluire a posesiunilor stramosesti si de deznaţionalizare s-a savârsit în dauna poporului nostru".

Dintre aspectele istorice pentru care biserica de lemn se instituie în martor ocular îl subliniem pe acela privind procesul etnic intervenit în asezarile transilvanene în condiţiile istorice date. Saraciţi, lipsiţi de drepturi si de posibilitatea întreţinerii unei scoli proprii, în urma unei îndelungate rezistenţe, au fost fie deznaţionalizaţi, fie alungaţi de pe glia strabuna.

Pentru românii din satele de pe Mures, Aries si Târnave bisericile de lemn sunt martori ai consecinţelor grave ale acţiunilor de deznaţionalizare la care au fost supusi, însoţite adesea si de persecuţii religioase. De aceea ei vedeau în lacasurile religioase de lemn si însemne ale speranţei de eliberare naţionala.

Privind situaţia sub acest aspect, putem înţelege remarcabila valoare a bisericilor de pe Mures: de la Porumbeni, în al carui lemn se pastreaza slova secolului al XVI-lea, a aceleia de la Valeni (fosta Oaia), ridicata în 1695 - 1696, sub protopopul Toader "cu îndemnarea si toata cheltuiala satului", a aceleia de la Pacureni sau a aceleia de la Valea (fosta Iobageni), ridicata din temelie "de cinstiţii sateni, în locul celei risipite", a aceleia de la Sântandrei - Miercurea Nirajului.

Bisericile de lemn au adus, din adâncul istoriei, sisteme constructive, tipuri de plan, modele decorative, elemente care le-au conferit atributul de documente ale plamadirii, ale existenţei si dainuirii poporului român, ale spiritului sau creator.

Fiind creaţie ţaraneasca, au multe trasaturi comune cu casa tradiţionala: dimensiuni apropiate de cele ale casei, sunt construite din aceeasi materie prima (lemnul), în aceleasi tehnici (de tipul "blokbau" sau "în cununi"). În ceea ce priveste planul de construcţie, bisericile de lemn (ca si a bisericile de zid) cuprinde: pronaosul, naosul si altarul, dispuse pe axul longitudinal al construcţiei la care, în unele cazuri, se adauga pridvorul sau prispa (asa cum se întâlneste mai ales în Transilvania si uneori si în Oltenia, Muntenia sau Moldova). Aceste monumente au o unitate arhitectonica remarcabila în care stiinţa folosirii spaţiului se manifesta în linii si volume ce exprima forţa si graţie, îndrazneala, dar si echilibru, masura.

Decorul bisericilor de lemn este si el asemanator cu acela al caselor ţaranesti (începând cu masivele talpi de lemn ale caror capatâie sunt fasonate adesea în forma unui cap de cal stilizat si pâna la capatâiele capriorilor ce susţin streasina acoperisului surprindem desfasurarea aceluiasi sistem ornamental). Astfel, alaturi de motivele liniare si compoziţiile geometrice (romburi, cercuri, rozete) întâlnim motive vegetale (flori, vrejul, arbori) realizate prin crestare sau pictate în policromie. Decorul legat de simbolistica religioasa, aproape totdeauna pictural (chipuri de sfinţi, îngeri, scene din Ciclul Christologic etc.) realizat de ţaranii - zugravi se supune acelorasi legi ale echilibrului si masurii.

Unele aspecte legate de tehnica de execuţie sau desfasurarea iconografica sunt impuse de formele speciale ale arhitecturii în lemn si de modul de preparare a acestui material spre a servi ca suport unei "podoabe trainice". Registrele picturale cuprind în general tâmpla si icoanele, altarul, bolţile sau tablourile ctitorilor. Ca tehnica de execuţie întâlnim frecvent tempera, aplicata direct pe lemn, tempera pe pânza, tempera pe lemnul gletuit sau chiar fresca pe lemnul acoperit cu strat de tencuiala.

Ansamblurile de pictura din bisericile de lemn din Arad (Grosii Noi, Juliţa si Troas) si Hunedoara (Lunca Moţilor si Bejan) care fac obiectul acestei prezentari, datând din secolul al XVIII-lea si începutul secolului al XIX-lea sunt o elocventa dovada a maiestriei mesterilor zugravi - ţarani.

Desi la origine ansamblul iconografic al acestor biserici a fost destul de bogat, astazi mai pastreaza doar scene din Ciclul Cristologic - Cina, Judecata si Batjocorirea Mântuitorului, Drumul spre Golgota, Purtarea Crucii, Rastignirea si Plângerea Mântuitorului.

De asemenea se pastreaza în câteva medalioane momente din Geneza, chipul Mariei cu Pruncul sau Maria Oranta încadrata de arhangheli si cete îngeresti, chipuri de prooroci si muceniţe, în decor de arcade, arhanghelii Mihail si Gavril înconjuraţi de cete îngeresti.

Din punct de vedere stilistic, pictura acestor biserici reprezinta o sinteza între bizantin si gotic (treptat componenta gotica va deveni mai palida iar cea bizantina se va accentua pe fundalul noilor condiţii de evoluţie a societaţii românesti din Transilvania, capabila sa întreţina relaţii active cu Ţarile Române, unde dezvoltarea artelor beneficia de aportul substanţial al experienţelor bizantine).

Mica "rezervaţie arhitectonica" alcatuita din bisericile de lemn din Grosii Noi, Juliţa si Troas (Arad) si Lunca Moţilor (Hunedoara), aflata din anul 1991 sub protecţia Muzeului Naţional al Ţaranului Român, face parte dintr-un plan mai amplu al muzeului iniţiat în scopul refacerii legaturii cu pamântul si cu instituţiile satului tradiţional.