Autor: KURT IGLER
Cu cât omul este din ce în ce mai solicitat profesional de o societate industrială, cu atât mai mult acesta se îndreaptă către activităţile desfăşurate în natură şi contactul cu făpturile vii ale acesteia. Peştii şi mediul lor de viaţă, apa, au asupra omului o putere de atracţie specială, lucru ce se dovedeşte neîncetat în cadrul expoziţiilor, unde acvariile sunt mereu înconjurate de o mulţime de oameni şi au un mare succes. Nu trebuie să ne mire, aşadar, că în ultimii ani s-a observat o tendinţă pronunţată în construirea de heleştee şi în întreţinerea peştilor. In primul rând, sunt crescuţi cu pasiune păstrăvii, acei peşti care pot fi uşor observaţi în apele clare şi care cu lăcomie înghit furajul oferit. Astfel, cei interesaţi şi-au exprimat şi dorinţa de a avea în mână un ghid despre întreţinerea păstrăvilor, din care să înveţe cum să se îngrijească de aceşti peşti în mod corespunzător. Cărţile deja existente - cu excepţia câtorva apariţii americane, care însă nu se raportau la condiţiile noastre decât în mod limitat - proveneau dintr-o perioadă în care informaţiile moderne, în special acelea despre ştiinţa de a hrăni, nu erau cunoscute şi, de aceea, nu au putut fi nici introduse.După ce m-am ocupat aproape 40 de ani cu creşterea păstrăvilor şi avându-1 ca învăţător pe socrul meu Karl Hinterer (specialist în drept public), un expert de un calibru înalt, mi-a fost îngăduit să întreţin contacte strânse cu institutele piscicole austriece şi mi-a fost recomandat să-mi adun experienţele şi cunoştinţele într-o carte, pentru a le face accesibile astfel unui cerc larg de oameni interesaţi. Solicitările numeroase care îmi parveneau neîncetat au contribuit la decizia de a începe munca la această carte. Aşa a apărut această lucrare.Ea nu se vrea a fi un manual, în care sunt date şi tratate reţete exacte şi teorii despre creşterea păstrăvilor, ci dă posibilitatea profesionistului, care a probat şi aplicat în întreprinderea sa cunoştinţele şi cuceririle ştiinţei, de a împărtăşi acest lucru.Consider că este datoria mea să le mulţumesc călduros tuturor celor care mi-au făcut cunoscută şi transmis teoria. Am putut să adun multă experienţă de valoare, în experimentele de furajare organizate de-a lungul a numeroşi ani în Institutul de Biologia Apei şi Administraţia Piscicolă a Facultăţii de Resurse Naturale. Mulţumiri deosebite se îndreaptă către Dl. Hofrat, Prof. Dr. R. Liepold, prieteni de mulţi ani ai familiei noastre. De asemenea, le mulţumesc din suflet şi domnilor de la Institutul Naţional pentru Cercetarea Apelor şi Administraţia piscicolă din Scharfling, la lacul Mondsee, pentru numeroasele îndrumări şi pentru toate cercetările cu privire la creşterea păstrăvului, puse apoi în practică. Aici s-a dovedit într-o mare măsură că strânsa şi armonioasa colaborare între ştiinţă şi domeniul practic a avut un impact decisiv în dezvoltarea unei ramuri a economiei.