Condiţiile de intrare în Norvegia sunt cele prevăzute de sistemul de reglementări care guvernează admisia în spaţiul Schengen (statele membre ale spaţiului Schengen sunt Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Slovacia, Slovenia, Suedia, Ungaria). Aceste condiţii sunt următoarele:
La intrarea în Norvegia, autorităţile de frontieră pot verifica scopul călătoriei, documentele care justifică scopul declarat al călătoriei, precum şi documentele care au stat la baza obţinerii vizei (în cazul călătoriilor pentru care este necesară viza). Neprezentarea acestor documente sau prezentarea lor într-o formă care nu justifică scopul declarat al călătoriei pot atrage nepermiterea intrării.
Ameninţări teroristeNorvegia nu a suferit atacuri teroriste pe teritoriul naţional.
După atentatele teroriste de la Madrid (11 martie 2004) şi de la Londra (7 iulie 2005), autorităţile tuturor statelor europene, între care şi cele din Norvegia , au instituit o stare de alertă preventivă, menită a semnala eventuala repetare a unor astfel de atentate.
Cetăţenilor români care călătoresc în Norvegia li se recomandă să urmărească în permanenţă anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile norvegiene şi să acceseze periodic pagina web a Ministerului român al Afacerilor Externe (www.mae.ro)
Siguranţă şi criminalitateNorvegia este o ţară cu un nivel foarte redus al criminalităţii. Infracţiuni minore de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini pot apărea în zone aglomerate.
Este recomandabil ca documentele şi valorile personale, biletele de călătorie şi banii sau cărţile de credit să fie păstrate în locuri sigure şi să nu fie expuse în mod vizibil asupra persoanei sau în maşini. Maşinile trebuie încuiate şi asigurate cu sisteme de alarmă. În cazul călătoriilor cu autobuze sau trenuri este indicat să se păstreze atenţia asupra bagajelor pe întreaga durată a călătoriei. Pentru ieşirile în oraşe, în special în zonele aglomerate, este recomandabil ca documentele personale să fie lăsate la hotel şi să se păstreze numai o copie a actelor de identitate (paşaport, permis de şedere).
În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, se recomandă contactarea celui mai apropiat birou al poliţiei. În cazul pierderii paşaportului românesc, se recomandă sesizarea atât a biroului local de poliţie, cât şi a oficiului consular român cel mai apropiat: Secţia Consulară a Ambasadei României din Oslo
În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor norvegiene, trebuie apelate următoarele numere de urgenţă:
Se recomandă, de asemenea, sesizarea Ambasadei României, care poate acorda asistenţa consulară în condiţiile prevăzute de lege.
Sistemul medicalAsigurarea medicală este obligatorie în Norvegia. Recomandăm tuturor cetăţenilor români care călătoresc în Norvegia să încheie poliţe de asigurare medicală şi de călătorie, pentru întreaga durată a deplasării.
În cazul în care sunt necesare servicii medicale, trebuie luată în primul rând legătura cu agentul sau partenerul norvegian al societăţii de asigurări care a încheiat poliţa. Acesta va indica unitatea sau unităţile medicale care pot furniza serviciile medicale pe baza poliţei de asigurare. Serviciile medicale sunt prestate în conformitate cu clauzele prevăzute în poliţa de asigurare. Serviciile medicale suplimentare, neacoperite de poliţa de asigurare, vor fi achitate în mod individual de beneficiar.
Deţinerea şi/sau utilizarea dispozitivelor de detectare a aparatelor radar şi a aparatelor antiradar este interzisă în Norvegia. În cazul depistării, aparatul se confiscă şi se aplică o amendă cuprinsă între 8.000 şi 9.500 coroane norvegiene (echivalentul a peste 1.000 euro).
În situaţia în care persoana amendată nu este rezident în Norvegia, i se va solicita achitarea amenzii pe loc. Dacă persoana respectivă refuză sau se află în imposibilitatea de a plăti amenda, îi va fi reţinut autoturismul până la achitarea acesteia.
Permisul de conducere
Permisul de conducere românesc este valabil 3 luni de la data trecerii frontierei. După cele 3 luni, permisul îşi pierde valabilitatea. Persoanele care se stabilesc în Norvegia trebuie ca, în decursul primelor 3 luni, să dea un examen de conducere pentru obţinerea permisului norvegian.
Informaţii pentru cazurile de accident de circulaţie
În caz de accident uşor, completaţi, împreună cu cealaltă parte formularul tip pus la dispoziţie de societăţile locale de asigurări, privind producerea accidentului. Notaţi elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident şi ale societăţii de asigurare a acestuia. Dacă în urma accidentului sunt răniţi, chemaţi poliţia locală, după ce aţi acordat primul ajutor. Adresaţi-vă pentru sprijin partenerului societăţii române de asigurări din ţara respectivă care figurează pe Cartea verde.Fiecare poliţă de asigurare medicală emisă de o societate de asigurare autorizată din România are înscris pe ea un număr de telefon la care se răspunde în regim de permanenţă.Apelaţi numărul de telefon înscris pe poliţă şi urmaţi toate îndrumările ce vă sunt adresate.Păstraţi documentele de plată până la înapoierea în ţară pentru a le prezenta societăţii de asigurare.
În cazul unui accident rezultat cu avarierea autoturismului sau cu vătămarea ori decesul unei persoane, este interzisă mutarea vehiculului până la sosirea poliţiei la locul accidentului, care constată faptele şi întocmeşte un proces verbal. Acest document este esenţial pentru stabilirea vinovăţiei şi se impune obţinerea unei copii din partea persoanei vătămate, în special dacă aceasta este turist străin.
În cazul producerii de accidente de circulaţie care cauzează decesul unui cetăţean român, autorităţile locale procedează la întocmirea formalităţilor necesare, inclusiv eliberarea certificatului de deces şi informează Ambasada României. Pentru repatrierea corpului neînsufleţit, familia persoanei decedate trebuie să se apeleze la o firmă specializată din Norvegia sau din România. Firma în cauză se va ocupa de obţinerea tuturor avizelor necesare transportului. Ambasada dispune de evidenţe şi coordonatele de contact ale unor societăţi de pompe funebre care pot interveni în astfel de cazuri.
Telefoane utile pentru informaţii privind traficul sau conduita în caz de accident:
Regulamentul vamal norvegian conţine reglementări similare cu cele ale ţărilor membre ale Uniunii Europene. Limitele cantitative pentru anumite produse sunt: 200 bucăţi ţigări; 1 litru băuturi alcoolice; 50 g parfumuri.
Orice persoană care intră sau iese din Norvegia, are obligaţia să declare, la punctul de frontieră, sumele mai mari de 25.000 NOK sau echivalentul în altă valută. La intrarea în Norvegia, persoanele care au asupra lor sume mai mari de 25.000 NOK sau echivalentul în altă valută, vor intra automat în zona de vamă pe culoarul marcat cu culoare roşie. Acest culoar este special pentru identificarea persoanelor care au de făcut declaraţii vamale. Culoarul verde este destinat persoanelor care nu au de făcut astfel de declaraţii.
Utilizarea cărţilorÎn Norvegia sunt acceptate toate tipurile de cărţi de credit europene şi nord-americane, iar utilizarea acestora este foarte frecventă. Plăţile se efectuează în moneda naţională (NOK).
Regimul medicamentelorSunt excluse atât la intrare cât şi la ieşire drogurile de orice tip şi substanţele dopante. Turiştii pot avea asupra lor medicamentele uzuale, pentru stricta necesitate personală.
Regimul animalelor de companieLa punctele de frontieră, persoanele care călătoresc cu animale de companie trebuie să prezinte un certificat veterinar, constând dintr-un certificat de vaccinare şi un certificat de sănătate al animalului. Indiferent de starea de sănătate a animalului, se aplică o perioadă de carantină de la 3 la 6 luni.
Sursa:;;www.mae.ro