ROLUL NOTARULUI. COMPETENŢA TERITORIALĂ ŞI MATERIALĂ
Notarul este un liber profesionist, având statutul unei funcţii autonome, magistrat autonom în procedura graţioasă un reprezentant neutru al intereselor clienţilor săi, un consilier nepărtinitor pentru chestiuni juridice complexe. Notarul îndeplineşte totodată un serviciu de interes public prin întocmirea actelor de autoritate publică. Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale stabileşte că "activitatea notarială asigură persoanelor fizice şi juridice constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase, precum şi exerciţiul drepturilor şi ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea" (art. 1).
Actele încheiate în faţa notarului public purtând sigiliul şi semnătura acestuia sunt de autoritate publică, având forța probantă prevăzută de lege. Actele notarului public român sunt valabile atât pe teritoriul României cât şi în străinătate. Pentru că actele notarului public român să fie acceptate în străinătate ele comportă procedura apostilării sau supralegalizării în funcţie de statul în care actul va fi folosit.
Apostilarea sau supralegalizarea după caz se întocmesc la nivelul Camerelor Notarilor Publici pentru actele emise de notari. In situatia in care intre Romania si unele state exista tratate de asistenta juridica pe probleme civile, actele instrumentate de notarii din aceste tari nu trebuiesc nici supralegalizate si nici apostilate. Activitatea notarială se realizează în aceeaşi măsură pentru toate persoanele, fără a face deosebire de rasă, naţionalitate, originea etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţa politică, averea sau originea socială.
Biroul Notarilor Publici Asociaţi Rodica Coliban şi Bianca Harangus are competenţă teritorială şi materială generală, conform art. 10 din Legea nr. 36/1995 cu exceptiile prevazute de lege.Competenţa generală presupune întocmirea actelor notariale înscrise în paginile „Servicii persoane fizice” şi "Servicii persoane juridice", pentru bunuri şi persoane din ţară şi din străinătate. Actele prezentate în secţiunile de mai sus nu reprezintă o limitare a activităţii notariale, ele sunt cu titlu exemplificativ.
Exista o excepţie de la competența generală şi anume procedura succesorală, care este de competenţa notarului public din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut ultimul domiciliul precum şi excepţiile prevăzute de art. 10 lit. b), c) şi d) din Legea nr. 36/1996.
Pentru notarii publici din Municipiul Bucureşti competența în materie de succesiuni se rezumă la teritoriul Municipiului Bucureşti. În situaţia în care există doi defuncţi decedaţi succesiv, a căror dezbatere succesorală are o legătură de cauzalitate, având în vedere posibilitatea dezbaterii concomitente a succesiunii acestora există posibilitatea dezbaterii succesiunii unui defunct cu domiciliu într-o altă circumscripţie judecătorească din afara Municipiului Bucureşti sub condiţia ca ultimul defunct să aibă ultimul domiciliu în Bucureşti, urmând a se conexa dosarele succesorale.Actele notariale se îndeplinesc la sediul biroului notarului public în timpul programului cu publicul. Un act notarial se poate îndeplini în afara sediului biroului public în limitele circumscripţiei sale teritoriale, dacă la încheierea lui este interesat un număr mai mare de persoane sau partea care-l solicită este împiedicată să se prezinte, din motive temeinice, la sediul biroului conform art. 48 din Legea nr. 36/1995 . Un motiv temeinic de a încheia un act în afara biroului de notariat este, de exemplu, imposibilitatea fizică a uneia dintre părţi de a se deplasa din cauza unei boli.
Program
Biroul Notarilor Publici Asociaţi Rodica Coliban şi Bianca Harangus efectuează acte de notariat în afara programului de lucru (inclusiv sâmbăta, duminica sau sărbători legale) la cererea părţii interesate cu o programare prealabilă.
Programările pentu acte cu deplasare în afara sediului notarial se fac fie prin prezenţa unei persoane la sediul biroului, fie telefonic sau prin e-mail ce se regăsesc în pagina de contact.