Ghidul Serviciilor
Primaria Sector 2 - Oficiul Starii Civile
inapoi la firma 90595 vizite
Poza Inregistrarea actului de nastere
Foto

Inregistrarea actului de nastere

1. Certificatul medical constatator al naşterii; 2. Actul de identitate al mamei;3. Actul de identitate al declarantului;4. Certificatul de căsătorie al părinţilor copilului dacă aceştia sunt căsătoriţi;5. Certificatul de naştere al mamei în cazul în care nu este căsătorită; şi după caz:6. Declaraţia cu privire la nume semnată de ambii părinţi, în cazul în care aceştia sunt căsătoriţi, dar au nume de familie diferite;7. Declaraţia ambilor părinţi cu privire la prenume atunci când au ales altul decât cel trecut în certificatul de constatare a naşterii;8. Dispoziţia primarului cu privire la numele pe care îl primeşte copilul în situaţii speciale;9. Aprobarea primarului dată pe declaraţia scrisă când înregistrarea copilului se face peste termenul de 15 zile şi până la împlinirea unui an; 10.Hotărîre judecătorească definitivă şi irevocabilă  privind încuviinţarea înregistrării tardive  a naşterii când copilul a împlinit vârsta de 1 an;11.Hotărîrea judecătorească de înregistrare a naşterii copilului care a fost născut în străinătate şi a împlinit vârsta de 1 an , dar nu a fost declarat la autorităţile statului în care s-a născut ori la Ambasada României;12.Dovada eliberată  de I.N.E.P din care să rezulte că au fost efectuate verificări şi nu a fost găsită înregistrată naşterea copilului născut în străinătate la autorităţile statului în care s-a născut ori la ambasada României , atunci cînd copilul nu a împlinit vârsta de 1 an;13. Declaraţie de domiciliu privind domiciliul copilului, în cazul în care părinţii au domicilii diferite.      

 

Acte tipizate

Declaratie inregistrare nastere

Departament: Serviciul Stare Civila

Str. Olari nr. 19Tel 021.252.02.74

Primiri acte Luni, Marţi, Miercuri: 08:30 - 15:00 Joi: 08:30 - 18:00 Vineri: 08:30 - 12.30

Eliberări acte Luni, Marţi, Miercuri: 15:00 - 16:00 Joi: 15:00 - 18:00 Vineri: 12:30 - 13.30

Decese Sâmbătă: 09:00 - 14.00 Duminică: 09:00 - 13.00

Divorţuri pe cale administrativă:Luni: 09:00 - 12:00, 13:00-15:00Marţi: 09:00 - 12:00, 13:00-15:00Miercuri: 09:00 - 12:00, 13:00-15:00Joi: 09:00 - 12:00, 13:00-18:00Vineri: 09:00 - 12:00

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.