Ghidul Serviciilor
Oldtimer Studio Ilfov - Firma Profesionala De Restaurari Auto
inapoi la firma 3172 vizite
Poza Despre noi
Foto

Oldtimer Studio este o firmă profesională de restaurări auto, prima şi cea mai importantă din România, care s-a născut din pasiunea pentru vehicule istorice. Proiectul a demarat în primăvara anului 2002, prin amenajarea unui atelier complet utilat, finalizat în toamna aceluiaşi an.

 

Animaţi de această pasiune, am început să materializăm proiectul prin restaurarea propriilor noastre maşini, cu care am participat la cele mai importante competiţii de gen. Aceste participări ne-au permis să evaluăm nivelul calitativ la care ne situăm, aducându-ne, în acelaşi timp, multiple aprecieri, diverse premii şi numeroase comenzi de restaurare din partea altor pasionaţi.

 

Calitatea serviciiilor oferite este principalul nostru obiectiv în satisfacerea cerinţelor clienţilor. Pentru Oldtimer Studio, cel mai mare câştig este salvarea de la distrugere a înca unui automobil care, odată restaurat, va căpăta statutul de vehicul istoric. Iar cea mai mare satisfacţie este mulţumirea clienţilor noştri. Exigenţa lor ne stimulează să creştem continuu calitatea serviciilor pe care le oferim.

 

Asociaţia Naţionala a Colecţionarilor şi Restauratorilor, RETROMOBIL CLUB ROMANIA si Autoritatea Naţionala F.I.V.A recomandă serviciile Oldtimer Studio, fapt ce ne onorează şi, în acelaşi timp, ne angajează să ne raportăm permanent la standardele internaţionale. Asumându-şi pionieratul în domeniul restaurărilor auto din România, firma Oldtimer Studio a adăugat lanţului format din colecţionari, cluburi şi competiţii, ultima, dar una dintre cele mai importante verigi: restaurarea profesională.

 

În prezent, Oldtimer Studio oferă o gamă largă de servicii în domeniul restaurării şi întreţinerii vehiculelor istorice, fiind specializată în achiziţia, vânzarea, expertizarea şi restaurarea vehiculelor dorite de dumneavoastră. Precizia lucrărilor executate la Oldtimer Studio este deosebită.  Specialiştii noştri aduc pasiunea, experienţa şi competenţa necesară iniţierii şi ducerii la bun sfârşit a fiecărui proiect în parte.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.