Purtarea unui aparat dentar a devenit din ce in ce mai raspandita, fiind un semn de educatie si preocupare pentru aspectul fizic si sanatatea dentara. Intre adolescenti si adulti a devenit chiar un “trend”. Cele mai indicate aparate dentare la adult sunt cele fixe.
Aparatele dentare fixe pot fi aplicate pe exteriorul dintilor (aparate fixe vestibulare) sau pe interiorul dintlor (aparate fixe linguale).
De la ce varsta se pun aparatele dentare fixe (bracketi)?
Tratamentul ortodontic fix poate fi aplicat si la varste mai mici, cand copilul mai are inca dinti de lapte prezenti, insa indicatia majora este dupa eruptia dintilor permanenti (11-12 ani), la adolescenti, tineri si adulti pana la 50-60 ani. Aparatul dentar functioneaza foarte bine si la adult, deoarece principiile sunt aceleasi – dintele sapa in os pentru a se deplasa in directia dorita, iar in locul in care dintele a fost inainte de punerea aparatului, organismul depune os. Dupa 30 ani femeile incep sa piarda calciu, iar densitatea osului scade, asadar dintii se deplaseaza usor si la adolescenti, si la tinere si la pacientii adulti.
Ce tipuri de bracketi exista si cum actioneaza aparatul fix?
Aparatele vestibulare sunt reprezentate de bracketuri metalice, ceramice sau de safir, lipite pe dinti pana la finalul tratamentului. Printre acestea trece o sarma subtire (arc) fixata de bracketuri cu ajutorul unor elastice colorate sau transparente. Arcul are forma ideala din fabricatie si desi la inceput pare stramb, incet-incet trage de dinti pana ce ii aduce la curbura perfecta. Elasticele simple trag si ele de dinti pentru a-i alinia, iar cele continue deplaseaza dintii spre stanga sau dreapta si inchid spatiile.
Aparatele fixe linguale sunt de doua tipuri: bracketuri colate pe interiorul dintilor sau fatete din aur adaptate perfect pe toata suprafata linguala a dintelui si realizate in laboratoare din Germania (aparat fix Incognito).