Ghidul Serviciilor
Oficiul De Stat Pentru Inventii Si Marci- Osim
inapoi la firma 7707 vizite
Poza Ce este Marca Inregistrata

Marca  este un element esenţial al strategiei întreprinderilor, ea face distincţia dintre produsele şi serviciile întreprinderii şi cele ale concurenţei.

Pentru consumator reprezintă cel mai comod mijloc da a recunoaşte rapid o categorie de produse şi servicii care i-a fost recomandată sau, pe care experienţa l-a determinat să o prefere altor produse sau servicii de aceeaşi natură. Pentru întreprindere, marca reprezintă un mijloc de a cuceri şi a păstra o clientelă. O marcă poate fi opusă altei marci, utilizată de concurenţă, numai după înregistrarea la OSIM.

Depozitul conferă primului solicitant , pentru produsele şi serviciile desemnate în cerere, un drept de proprietate, care-i permite să se opună contrafacerilor sau imitaţiilor ilegale. Astfel, eforturile manifestate de către titularul mărcii, pentru a-şi face cunoscute produsele , nu vor putea fi influenţate de către concurenţi.

Marca inregistrata devine element activ , care se poate comercializa.

Drepturile asupra mărcii pot fi transmise prin cesiune sau licenţă oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii , astfel :

a) prin cesiune, independent de transmiterea fondului de comerţ în care aceasta este incorporată. Cesiunea poate fi totală sau parţială, fără limitarea teritorială a folosirii mărcii.

b) prin licenţă , exclusivă sau neexclusivă , pentru toate sau numai o parte din produsele/serviciile pentru care marca a fost inregistrată.

Drepturile titularului marcii sunt confirmate prin certificatul de înregistrare a mărcii.

Înregistrarea mărcii conferă titularului un drept exclusiv asupra mărcii pentru produsele şi/sau serviciile pentru care s-a efectuat înregistrarea, pe un termen de 10 ani de la data constituirii depozitului.Înregistrarea aduce cu sine interdicţia , pentru terţi, de a depune sau de a utiliza, fără autorizaţie, indiferent sub ce formă, marca sau unul din elementele sale caracteristice, pentru aceleaşi produse sau servicii.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.