Memoria cu acces aleator (aceasta este traducerea expresiei engleze Random Access Memory, abreviat RAM) este denumirea generică pentru orice tip de memorie de calculator care
- poate fi accesată aleator, oferind acces direct la orice locație sau adresă a ei, în orice ordine, chiar și la întâmplare,
- se implementează de obicei pe cipuri (circuite integrate) electronice rapide și fără părți în mișcare (și nu pe dispozitive magnetice sau optice precum discurile dure sau CD-urile).