Masivul Piatra Craiului a devenit rezervatie naturala in 28 martie 1938 (Jurnalul Consiliului de Ministri nr. 645). Consiliul de Ministri a luat aceasta decizie "datorita caracterului unic al masivului unde se gasesc specii rare ca Dianthus callizonus, Hesperis nivea, Minuatia transilvanica, Leontopodium alpinum,ca si datorita frumusetii peisajului". In 1938, cand rezervatia naturala a fost infiintata, au fost luate in considerare numai 440 ha. In 1972, aceasta suprafata a crescut la 900 ha, iar astazi, zona de conservare speciala acopera o suprafata de 4879ha, zona de parc national ocupând cca. 9894 ha. În 1952 (anul in care a fost înregistrat primul amenajament silvic pentru zona Pietrei Craiului), in jur de 17.2% din suprafata totala a masivului a fost luata in considerare pentru conservare. In anul 1990 Piatra Craiului este declarat parc national prin Ordinul 7 al Ministerului Agriculturii de la acea vreme, alaturi de alte 12 parcuri din Romania.

Cheile Dambovicioarei sunt o componenta insemnata a celui mai mare complex de chei din tara (cel axat pe Dambovita si afluentii sai), care insumeaza peste 20 de chei, cu o lungime totala de peste 30 km. Adancirea paraului Dambovicioara in calcarele jurasice ale Pietrei Craiului a generat un sector de chei lung de peste 8 km, cu aspectul unui veritabil canion, taiat in stiva de roci a podurilor calcaroase din partea terminala a masivului. Cheile sunt de origine epigenetica, intrucat raul s-a adancit initial in formatiuni sedimentare mai putin dure (gresii, conglomerate), iar cand a ajuns la nivelul calcarelor si-a continuat eroziunea, generand respectivele sectoare inguste ale vailor. Cheile propriu-zise ale Dambovicioarei, sapate pe o lungime de aproximativ 2 km in podul calcaros dintre depresiunile Dambovicioara si Podul Dambovitei, se remarca printr-un aspect monumental, datorita peretilor verticali sau chiar aplecati peste albie, cu inaltimi ce depasesc in unele locuri 200 m. Pe suprafata peretilor se poate observa stratificatia calcarelor jurasice cenusii-albi-lucioase, dispuse in bancuri groase, la partea inferioara, si calcarele albe (cretice inferioare), in placi, de la partea superioara. Modelarea acestui tip de roci a generat in cadrul cheilor un relief calcaros de suprafata, reprezentat prin turnuri, stanci ascutite, pereti verticali, in multe locuri surplombati, completat de un relief carstic subteran, reprezentat in principal din pesteri. Astfel, in bazinul hidrografic al Dambovicioarei se gasesc circa 50 de pesteri, cele mai importante fiind Dambovicioara, Pestera de la Gura Defileului, Pestera Labirintului, etc. Aspectele de amanunt ale morfologiei cheilor sunt completate de limbile de grohotis, care coboara din micile culoare nivale situate la partea superioara a versantilor pana in apropierea talvegului, de mici polite structurale si de un bogat microrelief rezidual. Mai in amonte, la confluenta cu Valea Muierii, se taie o cheie ingusta si aproape inaccesibila, in care elementul ce se impune este succesiunea de cascade, dupa care urmeaza un pasaj deosebit, cel numit La Galgoaie, unde apa iese cu mare viteza din munte si se varsa imediat in Dambovicioara. Dincolo de Galgoaie incep Cheile Brusteretului, un complex carstic mai putin spectaculos, alcatuit din Cheile propriu-zise ale Brusturetului, Cheia Lunga si Cheia Stramta.