Acordeonul este un instrument care functioneaza cu ajutorul aerului impins de burduf spre niste lame din otel special si functioneaza asemanator muzicutei de gura. Prin apasarea clapelor aerul este lasat sa treaca numai spre acele muzicute care sunt aranjate intr-o anumita ordine pentru a se putea obtine melodia.
Exista mai multe variante ca: armonica, bandoneonul si concertina engleza.
Cautarile pentru perfectionarea acordeonului s-au intensificat incepand cu 1810 in Germania: Bernhard Eschenbach cu varul sau Johann Gaspar Schlimbach. In 1821 Anton Haeckl patenteaza physarmonika, iar in 1824 Anton Reinlein imbunatateste acordeonul (Handharmonika). Exista o serie de constructori germani care aduc imbunatatiri dar instrumentul incepe sa se fabrice si in alte tari : Italia, Rusia, Austria,Franta, Cehia.
Acordeonul este compus din: claviatura pentru melodie, blocul cu muzicute pentru melodie, blocul cu muzicute pentru basi, burduful, butoanele si mecanica pentru basi.
Acordeoanele cele mai renumite sunt cele italiene care nu folosesc elemente din metal pentru prinderea lamelelor din otel in rama. Constructorii cehi si germani pe langa ceara cu sacaz folosita la fixarea muzicutelor mai utilizeaza si cuie sau carlige metalice care influenteaza calitatea sunetului, facandu-l metalic si aspru.
