Ghidul Serviciilor
Plus Cont - Servicii Financiar Contabile, Bucuresti
inapoi la firma 300 vizite
Poza Obtinere numar EORI
Foto

Numarul EORI este un numar unic in Uniunea Europeana, pe care autoritatile vamale sau alte autoritati desemnate de catre statele membre il atribuie operatorilor economici si altor persoane interesate, in vederea utilizarii acestuia la toate operatiunile vamale derulate de acestea pe intreg teritoriul Uniunii Europene.

Cine este obligat sa obtina numarul EORI?

operatorii economici (persoanele care, in cadrul activitatilor lor profesionale, exercita activitati reglementate de legislatia vamala, cum ar fi operatiunile de import, export, tranzit, depozitare, reprezentare, precum si operatiuni prealabile sosirii/ plecarii marfurilor care se introduc/ scot de pe teritoriul Comunitatii);

persoanele, altele decat operatorii economici, care introduc/ scot marfuri in/ din Uniunea Europeana.

 

Acte necesare obtinere numar EORI de catre persoane stabilite in Romania:

In Romania, autoritatea competenta cu inregistrarea si atribuirea numerelor EORI este Directia Generala a Vamilor.

Numerele EORI vor fi solicitate la directiile regionale vamale in a caror raza de competenta teritoriala isi au sediul/ sunt stabilite sau, in cazuri exceptionale, la birourile vamale de frontiera.

In vederea atribuirii numarului EORI, persoana interesata are obligatia de a depune o cerere de inregistrare.

Cererea se completeaza si se imprima in/ din aplicatia nationala EORI. Aceasta aplicatie este disponibila pe site-ul autoritatii vamale romane.

Operatorii economici stabiliti in Romania vor depune pentru sustinerea cererii, la directia regional vamala copii ale urmatoarelor documente:

certificatul de inregistrare eliberat de Oficiul National al Registrului Comertului;

certificatul de inregistrare in scopuri de TVA emis de Ministerul Finantelor Publice, dupa caz;

documente din care rezulta adresa sediului social sau domiciliului fiscal actual, dupa caz, in situatia in care acesta nu corespunde cu cel inscris in certificatul(ele) prezentat(e);

actul constitutiv al operatorului economic, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa caz;

cartea de identitate, in cazul persoanelor fizice.

Acte necesare obtinere numar EORI de catre persoane care nu sunt stabilite pe teritoriul UE:

Persoanele care nu sunt stabilite pe teritoriul UE vor depune pentru sustinerea cererii, la directia regionala vamala, copii ale urmatoarelor documente:

Operatorii economici care sunt stabiliti in afara UE si au carnete de TIR vor depune aditional: copie coperta carnet TIR cu stampila ce contine datele de identificare ale titularului de carnet; copie pasaport conducator autovehicul.

Structura numar EORI:

pentru persoana juridica cu sediul in Romania: RO + CUI;

pentru persoana juridica cu sediul intr-un stat tert: RO + cod de tara ISO alfa 2 al statului tert + numar de identificare atribuit de institutia abilitata din statul tert respectiv;

pentru persoana fizica stabilita in Romania: RO + cod numeric personal;

pentru persoana fizica stabilita intr-un stat tert: RO + cod de tara ISO alfa 2 al statului tert + numar de identificare atribuit de institutia abilitata din statul tert respectiv.

Invalidarea numarului EORI are loc in urmatoarele situatii:

 

la solicitarea persoanei inregistrate;

in cazul in care autoritatea vamala are cunostinta de faptul ca persoana inregistrata si-a incetat activitatile care necesita inregistrare.

Autoritatea vamala inregistreaza data invalidarii numarului EORI si o notifica persoanei inregistrate in acest sens.

Asiguram serviciul de preluare a documentelor.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2025
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.