Domeniul principal de activitate al companiei este cel de proiectare și consultanță în construcții, în prezent POPP & ASOCIAŢII devenind o companie de top pe acest segment de activitate. Compania a cunoscut o ascensiune continuă, impunându-se pe piață treptat, prin seriozitate și profesionalism, dovedind permanent ingeniozitate, inventivitate și creativitate. Portofoliul său de proiecte este extrem de divers cuprinzând lucrări cu grad înalt de dificultate precum infrastructuri de foarte mare adâncime, de până la 6 subsoluri sau structuri dintre cele mai înalte, de până la 35 de etaje supraterane. Creșterea numărului de angajați a permis abordarea unor lucrări tot mai complexe, dar și dezvoltarea și consolidarea departamentelor sale: proiectare structuri (proiectare, expertizare, verificări tehnice, consultanță), inginerie geotehnică și management în construcții.