Ghidul Serviciilor
Presedentia Romaniei
inapoi la firma 10878 vizite
Poza Departamentul Minoritatii Nationale
Foto

ATRIBUŢIILE DEPARTAMENTULUI PENTRU MINORITĂŢI NAŢIONALE

 

Departamentul pentru Minorităţi Naţionale prezintă Preşedintelui României rapoarte, studii, sinteze şi analize comparative referitoare la problematica minorităţilor naţionale din România, în ceea ce priveşte prevederile constituţionale referitoare la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, precum şi promovarea măsurilor de protecţie luate de stat în acest sens. Departamentul pentru Minorităţi Naţionale are următoarele atribuţii principale:• Monitorizează, analizează şi evaluează strategiile, programele şi politicile privind minorităţile naţionale.• Promovează punctele de vedere ale Preşedintelui României referitoare la sfera de activitate a Departamentului. • Semnalează anumite aspecte deosebite apărute în desfăşurarea procesului legislativ în Parlamentul României, dar şi al activităţii instituţiilor europene pe domeniile de interes.• Organizează dialogul Preşedintelui României cu actorii şi partenerii din domeniul minorităţilor naţionale.• Asigură relaţia Preşedintelui României cu departamentele de profil din cadrul Parlamentului României, Guvernului României, autorităţilor locale şi altor instituţii ale statului cu atribuţii în domeniul minorităţilor naţionale, precum şi cu partidele poltice, ambasadele, consulatele şi diferitele organizaţii internaţionale în ceea ce priveşte domeniul de expertiză.• Colaborează cu celelalte departamente ale Administraţiei Prezidenţiale pentru îndeplinirea obiectivelor prioritare în domeniul politicilor minorităţilor naţionale, precum şi fundamentarea poziţiei Preşedintelui României în promulgarea legilor din domeniul specific.• Prezintă propuneri pentru întărirea parteneriatului cu celelalte instituţii ale statului şi cu partenerii sociali, în domeniul minorităţilor naţionale.• Participă la elaborarea răspunsurilor date memoriilor şi solicitărilor adresate Preşedintelui pe teme privind minorităţile naţionale.• Asigură reprezentarea Preşedintelui României, atunci când acesta dispune, la reuniuni interne şi internaţionale.Atribuţiile şi sarcinile pentru fiecare salariat se stabilesc prin fişa postului, aprobată de şeful Departamentului pentru Minorităţi Naţionale.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.