Traduceri tehnice, medicale, financiare și juridice
Sectoarele care intră în categoria traducerilor specializate sunt cele care ies din sfera tehnică nu datorită gradului mai mic de precizie pe care îl presupun, ci pentru că nu sunt direct implicate în domeniul industrial. Pentru a livra un serviciu calitativ clienților noștri, lucrăm cu traducători experimentați în diferitele sectoare specializate, traducători care stăpânesc atât competențele lingvistice cât și terminologice pe care sectoarele traducerilor specializate le presupun.
Pentru a realiza o traducere specializată la un nivel de calitate superioară, nu este suficient ca traducătorul să stăpânească doar limbile implicate în traducere, ci să fie şi un specialist cu experienţă în domeniul acesteia.
Propunem un set de servicii profesionale pentru traducerile specializate, servicii oferite la cele mai înalte standarde calitative de o echipă de traducători, lingviști desăvârșiți, dar și cu cunoștințe ample în ceea ce privește terminologia și conceptele specifice domeniilor specializate în care traduc.
Odată ce ne încredințați proiectul dumneavoastră de traduceri, acesta va trece prin toate etapele procesului nostru de traducere, astfel încât la final documentul țintă să beneficieze de un grad înalt de precizie, iar sensul să nu fie alterat în urma transferului din limba sursă în limba țintă.
Sectoarele specializate
Sectoarele specializate presupun precizia specifică domeniului tehnic, dar pun și o serie provocări de natură creativă și culturală traducătorilor. Cel mai delicat sector specializat este cel al marketingului, esențial pentru comunicarea interculturală a companiilor cu publicul țintă din alte arii geografice. Sectoarele care au nevoie de o asistență lingvistică profesională sunt:
În aria traducerilor specializate intră, pe lângă domeniile descrise mai sus, sectoarele traducerilor tehnice cu utilitate în domeniul industrial. Avem expertiza, competențele și capacitatea pentru a oferi servicii prompte și calitative în domeniile tehnice:
Limbi de traducere
Propunem servicii de traduceri specializate în peste 40 de combinații de limbi. Pentru fiecare combinație de limbi propusă lucrăm cu traducători profesioniști în domeniul lor de activitate. Gradul de profesionalizare la traducătorilor noștri este certificat de experiența lor în sectoarele pentru care traduc, dar și de testele speciale la care sunt supuși pentru a ne asigura că pot face față celor maiexigente cerințe ale clienților noștri.
Traducători specializați
Fiecare proiect provenind dintr-un sector specific va fi tratat de un traducător cu competențe certificate în sectorul respectiv. Chiar dacă în urma procesului de selecție un traducător își demonstrează competențele, el va urma câteva trepte în ceea ce privește complexitatea proiectelor care i se vor atribui.
Astfel, un traducător certificat pentru domeniul medical va începe să lucreze la proiecte cu un grad redus de dificultate, urmând ca, pe măsură ce obținem feedback pozitiv din partea clienților în legătură cu proiectele la care a lucrat, acesta va putea evolua către proiecte mai complexe care presupun și un grad mai mare de exploatare a abilităților sale. Prin acest sistem, reușim să asigurăm calitatea traducerilor noastre specializate.
Fiecare proiect din sectorul traducerilor specializate este gestionat de către un manager de proiect care construiește echipa de traducători și de revizori. În același timp, managerul de proiect se asigură că sunt respectate toate etapele proiectului, astfel încât rezultatul final să fie unul care se încadrează în cele mai înalte standarde de calitate.
Reducerea timpilor de traducere este o preocupare esențială în activitatea noastră. De aceea lucrăm cu memorii de traducere care asigură formarea de baze terminologice complete care asigură o viteză mai mare în traduceri. Astfel, ne putem conforma celor mai strânse termene limită cerute e clienți.
Costuri competitive
Tehnologia suport pe care o folosim în procesele noastre de traduceri, cum ar fi memoriile de traduceri, ne permit, pe lângă o viteză mai mare de finalizare a proiectelor, să propunem clienților noștri cu care încheiem contracte pentru perioade mai lungi de timp, costuri mult mai competitive pentru proiectele lor de traducere.
Documente specializate
Fiecare sector al traducerilor specializate presupune o serie de documente care fac obiectul traducerilor. Aceste documente acoperă întreaga arie de acțiune a sectoarelor specializate. Printre cele mai frecvente tipuri de documente pe care le preluăm pentru traducere în una sau mai multe combinații de limbi sunt:
Domeniul tehnic vine cu un set de documente specifice, printre care: