Implantul dentar reprezintă cea mai modernă şi eficientă soluţie pentru înlocuirea dinţilor pierduţi. Chiar dacă pierdem unul sau mai mulţi dinţi, implanturile şi tehnicile moderne de implantologie pot face minuni.
Astfel, pacienţii nu mai sunt nevoiţi să sacrifice din?ii naturali pentru a ancora lucrări de tipul punţilor dentare, nu se mai folosesc de proteze mobile care creează un permanent discomfort, ci pot beneficia de dantură fixă, ancorată pe implanturi, care arată şi se simte la fel ca şi din?ii naturali.
Implantul dentar este o piesă din titan pur (99,95%), având formă de şurub (în general). El are menirea de a creea o rădăcina artificială în osul maxilar, acolo unde dintele sau din?ii naturali lipsesc. Reconstrucţia este formată din două segmente: unul intraosos (implantul) şi unul supraosos numit bont protetic.
Deasupra bontului protetic se ancorează o coroană, o punte sau o proteză. Tratamentul este conservator în comparaţie cu o lucrare tradiţională prin punte, deoarece implanturile dentare elimina necesitatea sacrificării dinţilor învecinaţi.
Restaurarea danturii pe implanturi aduce beneficii estetice şi funcţionale extraordinare, pacientul nepercepand senzaţia de „artificial”. În scurt timp de la înserare, acesta uită că de fapt a pierdut în acel loc un dinte.
Implantologie dentara ploiesti - ProSmile Med
Intrebari frecvente despre implantul dentar Care sunt avantajele unui implant dentar?
Ce riscuri prezintă un implant dentar? Este dureroasă interven?ia de introducere a implantului dentar? Care este rata de succes a inserării unui implant dentar? Există indica?ii medicale speciale pre si post operator? Cum ingrijim implantul dentar? Alimentatia, dupa implant dentar, va fi normală? Există o restricţie de vârstă pentru implantul dentar? Copiilor li se pot pune implanturi dentare? Cat timp rezistă implantul? Ce garan?ie are un implant dentar?