Psihoterapia de grup este o formă de psihoterapie de o eficien?ă înaltă ?i are capacitatea de a oferi beneficii semnificative. Aceasta oferă o arenă în care oamenii pot interac?iona liber, înso?i?i printr-o anumită arie tematică de un psihoterapeut. Psihoterapia de grup depinde de câtiva factori primari, cum ar fi: incularea speran?ei, universalitatea, transmiterea informa?iilor, învă?area interpersonală ?i al?ii, factori rezulta?i doar prin interac?iunea cu ceilal?i participan?i la grup, alături de care au oportunitatea să-?i dezvolte abilită?ile interpersoanale, deoarece fiecare membru al grupului dăruie?te ?i prime?te, experimentează, se identifică cu ceilal?i, înva?ă de la ei ?i află cum este perceput. Grupul poate fi format din persoane cu problematici asemănătoare sau poate la fel de diferite, ceea ce-i va conferi unicitate ?i specificitate.
Teme abordate într-o psihoterapie de grup:
Terapia de grup cu adevărat puternică, ini?ial, oferă o arenă în care clien?ii pot să interac?ioneze liber unii cu al?ii, apoi îi ajută să identifice ?i să în?eleagă ce nu merge în interac?iunile lor ?i, în cele din urmă, le oferă posibilitatea să modifice acele tipare neadaptative.
Schimbarea în terapie este un proces de o complexitate enormă, ce apare din interac?iunile complicate ale experien?elor umane, la care ne vom referi în continuare prin denumirea de „factori terapeutici”. Experien?a terapeutică este diferen?iată de linii naturale în unsprezece factori primari:
Oamenii aleg să participe la o terapie de grup pentru că spera că via?a lor să se îmbunătă?ească. Ei vin de acasă cu un dram de speran?ă iar terapia de grup îi ajută să ?ină în viată această flacăruie ?i, mai mult, să o facă să crească. Cum? În primul rând, pentru că au făcut ceva pentru ei însisi: ?i-au luat inima în din?i ?i s-au înscris într-un grup terapeutic. Nu po?i să faci ceva pentru tine fără ca speran?a de mai bine să nu prindă aripi. În al doilea rând, într-un grup terapeutic, compus în general din oameni cu probleme similare, există indivizi care deja fac fa?ă unei situa?ii mai bine decât ceilalti, iar exemplul lor este dătător de speran?a pentru ace?tia din urmă.
Mul?i dintre cei care intră în terapie sunt covin?i că sunt unici din punct de vedere al inadecvării lor, că numai ei au anumite probleme, gânduri ?i sentimente care îi torturează ?i le fac via?a mizerabilă. Suntem unici si totusi atât de asemanatori. Nu exista sentiment, fie el cât de greu de definit ?i de pus în cuvinte, pe care numai un singur om să-l fi avut. Ceea ce ne aseamănă este mult mai consistent decât ceea ce ne separă ?i ne diferen?iază. La urma urmei, suntem to?i oameni. ?i nicăieri nu se vede mai bine acest adevar decât într-un grup terapeutic. Atunci când constatăm că ?i al?ii se confruntă cu acelea?i probleme, ne sim?im parcă mai u?ura?i ?i mai capabili să le facem fa?ă.
Informarea inlude instruirea didactică referitoare la anumite condi?ii, sfaturi ?i sugestii din partea terapeutului sau a celorlal?i membri ai grupului. Uneori procesul educa?ional este implicit, membrii grupului învă?ând direct din activitatea grupului despre dinamica proceselor interpersonale, despre semnifica?ia unor simptome ?i metode de a le face fa?a, despre via?ă psihică în general. De exemplu, în cadrul unui grup pentru cei care suferă de atacuri de panică, se pot dispensa informa?ii despre aspectele fiziologice ale unui atac de panică, despre ciclul vicios indus de interpretarea catastrofică a simptomelor corporale, despre natura benigna a condi?iei ?i despre modalită?ile de a ameliora ?i apoi de a preveni astfel de atacuri de panică.
„Daca vrei sa ajuti un om, lasa-l sa te ajute” a spus cândva un celebru prizonier american. Prin păr?ile noastre, se spune ca „dăruind, vei dobândi”. Cei care intră în terapia de grup se simt adesea demoraliza?i ?i simt că nu au nimic valoros de dăruit celorlal?i. Atunci când descoperă că pot fi totu?i de ajutor, se simt revigora?i ?i stima lor de sine cre?te. Oamenii se pot ajuta unii pe al?ii ascultându-se, oferind confort ?i sfaturi, încurajându-se reciproc, împărtă?ind cu ceilal?i experien?ele lor similare sau prin simpla lor prezen?ă lipsită de criticism ?i prejudecă?i.
Cei mai importan?i oameni în viata oricărui om sunt membrii familiei în care s-a nascut. Modul în care interac?ionează cu ace?tia va rămâne în mintea viitorului adult pentru tot restul vietii ca un model de interac?iune cu to?i ceilal?i oameni. Atunci când fac parte dintr-un grup, oamenii au tendin?a de a se raporta la ceilal?i membri ai grupului într-un mod oarecum asemănător cu modul în care se raportau la parin?i ?i fra?i. Ceea ce, în sine, nu e nimic deosebit care să merite a fi subliniat. Numai că rela?iile unora cu membrii familiei din care provin nu au fost tocmai în regulă ?i atunci există posibilitatea, sau chiar certitudinea, ca aceste rela?ii să se repete cu actualul partener de viata, cu colegii de munca, cu copiii, prietenii etc. Ce e de facut? Grupul terapeutic este ca un mic laborator fotografic în care modul defectuos de a te raporta la ceilal?i se developează în fa?a propriilor ochi. Când devii con?tient de felul în care îi tratezi pe ceilal?i, de modul în care te raportezi la ei sau de modul în care te folose?ti de ei, atunci întelegi de unde provin multe din necazurile prezente în relatiile cu ace?tia ?i, în consecin?a, po?i schimba ceva.
Un grup terapeutic este, înainte de toate, un grup social, în care mai multi indivizi interac?ionează respectând ni?te norme. Spre deosebire însă de alte grupuri sociale de care poate apar?ine cineva (de exemplu, grupul colegilor de munca), grupul terapeutic are ni?te reguli clare stabilite de la început, menite a facilita interac?iunea onestă. Cea mai importantă dintre aceste reguli este oferirea de feedback, adica oferirea unei pareri oneste despre afirma?iile sau comportamentul celuilalt, ceea ce în alte grupuri se întâmpla arareori. În schimb, într-un grup terapeutic, e foarte posibil ?i chiar de dorit ca un astfel de feedback să aibă loc. Astfel, „arogantul” are ocazia sa învete ceva despre sine si eventual sa corecteze ceea ce este de corectat pentru a-?i îmbunătă?i aptitudinile de socializare.
Se spune adesea despre copii ca îi imită pe adul?i. Ceea ce se spune mai rar este că ?i adul?ii înva?ă prin imita?ie. Observându-i pe al?ii cum vorbesc, cum se comportă, cum î?i rezolvă anumite probleme, noi to?i putem învă?a de la ceilal?i. Învătăm de la cei care au mai mult succes în via?a personală sau în interac?iunile cu ceilal?i, învă?ăm de la cei pe care îi respectăm, fie ei membri ai grupului sau psihoterapeutul care conduce grupul respectiv.
E un factor deosebit de complex ?i de aceea dificil de explicat în câteva cuvinte. S-a spus că omul este un animal social. Aceste rela?ii sociale, care le includ pe cele cu familia din care provenim, ne formează ?i ne transformă în permanen?ă. Cazurile de copii crescu?i de animale demonstrează faptul că fără o ambian?ă umană, fără contact cu alte fiin?e umane, un copil nu poate deveni un om în sensul cel mai larg al cuvântului ?i dezvoltarea acestuia se opre?te la un nivel subuman. Nu realizăm importan?a rela?iilor cu cei din jurul nostru, ?i în primul rând cu membrii familiei în care ne-am născut, a?a cum nu realizăm cât de multa nevoie avem de oxigenul pe care îl respirăm. Speciali?tii spun că jumatate din ceea ce suntem se datorează zestrei genetice ?i jumatate modului în care am fost crescu?i. ?i această componentă educativă se referă nu numai la aspectele evidente cum ar fi „cei sapte ani de acasa”, ci si la acelea mai subtile ale modului în care cei din jur se raportează la noi ?i noi la ei. De exemplu, orice copil are nevoie de un sentiment de securitate ?i obtine acest lucru prin cultivarea si accentuarea acelor trăsături sau aspecte ale sinelui care sunt apreciate de ceilalti ?i prin negarea sau transformarea acelora care sunt dezaprobate de ceilal?i. În cele din urma, individul îsi va forma un concept de sine bazat foarte mult pe aprecierile celorlalti. Acest proces de învă?are interpersonală este un proces continuu, ale cărui baze se pun în copilarie, dar care continuă de-a lungul întregii vie?i. În terapia de grup, oamenii descoperă modul în care obi?nuiesc să se raporteze la ceilal?i, con?tientizează a?teptările pe care le au de la ceilal?i ?i învată să rela?ioneze într-un mod mai realist ?i mai echilibrat, în care avantajele ?i dezavantajele rela?ionale sunt mai echitabil distribuite.
Mul?i oameni se simt izola?i de semenii lor, incapabili să stabilească ni?te rela?ii cu adevarat semnificative, care să treacă dincolo de o interac?iune de suprafa?ă. A?a cum spuneam mai sus, avem nevoie de ceilalti, să ne sim?im în?ele?i ?i aprecia?i ?i, în egală măsură, să învă?ăm de la ei. Dar acest lucru nu este posibil decât în mică masură în cadrul unor relatii superficiale, cum ar fi discu?iile de cinci minute la o cafea cu colegii de serviciu. Pentru multi, prietenii sunt cei care reu?esc să suplinească aceasta nevoie de comunicare ceva mai profundă. Din păcate însă, sunt mult prea multi oameni lipsi?i de prieteni. Si mai avem nevoie de ceva, pe lânga aceasta legătură mai adâncă: avem nevoie de sentimentul de apartenen?ă, care înseamnă sentimentul de bine ?i de siguran?ă pe care îl avem atunci când ne ?tim parte a unui grup care ne protejează ?i ne valorizează. Această nevoie stă la baza tuturor asocia?iilor profesionale, sindicatelor, cluburilor, cercurilor sportive etc. si chiar la baza ideii de na?iune ?i de ?ară. Pentru cei care se simt depriva?i de o comunicare umana cu adevarat semnificativă ?i pentru cei lipsi?i de sentimentul de apartenen?ă, grupul terapeutic poate suplini exact ceea ce le lipse?te. Coeziunea grupului nu se referă numai la suportul ?i încurajările pe care un membru al grupului le poate primi din partea celorlal?i participan?i, ci ?i la feedback -ul onest pe care îl prime?te ?i, în general, la toate acele aspecte care contribuie la sentimentul că „celorlal?i le pasă.”
E bine ?tiut că adesea confesarea necazurilor noastre către prieteni, doctor sau preot, ne ajută să ne simtit mai bine. Acesta este catarsisul ?i despre asta este vorba, în principiu, ?i în terapia de grup. Numai că această formă de terapie nu ne ajuta numai să scăpăm de „piatra de pe suflet”, dându-ne un sentiment de eliberare momentană, ci ne mai înva?ă ceva, un ingredient crucial pentru un beneficiu de durată: că a exprima ceea ce sim?im ne apropie de ceilal?i, ceea ce duce la cre?terea sentimentului de coeziune ?i la îmbogă?irea rela?iilor noastre interpersonale. Cu alte cuvinte, a spune ceea ce avem pe suflet ne face sa ne sim?im mai liberi dar ?i mai apropia?i de ceilal?i. Si asta numai într-un grup se poate învă?a.
Se referă la acceptarea de către membrii grupului a unor adevăruri nu întotdeauna evidente, cum ar fi faptul că durerea ?i moartea sunt inevitabile, că indiferent cât de mult a? încerca să mă apropii de ceilal?i sunt practic singur, că via?a nu are un sens daca nu îi dau eu un sens, că am libertatea să dau vie?ii mele orice sens doresc, ca eu ?i numai eu sunt responsabil pentru via?a mea indiferent cât de mult ajutor cer ?i primesc de la ceilalti etc. Ace?ti factori existen?iali joacă un rol important în terapia de grup, ca ?i în cea individuală, întrucât reu?esc, sau cel pu?in ajută în acest sens, să împace omul cu datele inexorabile ale existen?ei sale. Nu to?i avem nevoie de to?i ace?ti factori pentru a ne bucura de beneficiile terapiei de grup. Pentru unii cele mai importante aspecte sunt învătarea interpersonala, catarsisul ?i factorii existen?iali, iar pentru al?ii altruismul, universalitatea ?i cultivarea speran?ei. Probabil ace?ti factori curativi ac?ioneaza în func?ie de nevoile fiecăruia. Un lucru este însă cert: că terapia de grup, indiferent de factorii terapeutici pe care îi pune în joc, este benefică tuturor celor care consideră ca mai au încă ceva de învă?at de la viată ?i de la oamenii din jurul lor.
