Românul are o meteahnă, cu rădăcinile, atât în conștiința colectivă, mai precis în învățăturile strămoșești, dar fără acces la instrumentele de vindecare ale acelor vremuri (natura, munca pământului, enzimele din fructe și legume, ierburile), cât și în ignoranță sau în ego-ul supradimensionat și anume: mă vindec singur când sunt trist, când mă doare sufletul! Nimeni nu mă cunoaște mai mult decât mă cunosc eu! Ce-ar putea să-mi spună un străin despre mine? Că sunt nebun? Nu sunt și, dacă sunt, nu-i o noutate!
Aproape că reușim să ne convingem că suntem capabili să ne vindecăm problemele mentale și cele sufletești (emoționale și afective). Din nefericire, când suntem deja sub influența vicleană a depresiei, pentru că acționează în rezonanță cu ceeea ce ai fost sau ești tu și tinzi să ignori chingile mentale și emoționale în care te prinde, controlul trăirilor noastre și a gandurilor noastre distorsionate, nu mai este o opțiune. Este târziu, târziu. Suicidul, opțiune de anulare a suferinței, în depresie.
Deseori este prea târzie intervenția terapeutică, pentru că depresia, ca și schizofrenia, are o componentă letală: suicidul. Suferința, îngrijorarea, alienarea mentală și emoțională ajunge să fie atât de puternică, încât sub impactul depresiei poți fi pregătit să alegi neantul. Pentru că, poate, aceasta este cunoașterea personală a morții: nimicul, inexistența! Crezi că nu mai există altceva, altă dimensiune a vieții și mai crezi că doar astfel poți să scapi de ceea ce te macină într-atât, încât alegi să nu mai exiști.
Credința în Divinitate ajută, nu contează filosofia spirituală agreată de tine, dacă această filosofie se bazează pe precepte morale înalte. Problema este că depresia anulează, în cea mai mare parte, inclusiv credința! Oamenii aflați în depresie nu mai obișnuiesc să comunice cu lumina din sine, nu mai pot să se roage, nu mai pot să creadă că Cineva, oricine, un Om sau Dumnezeu, îl mai poate salva.
Oameni buni, depresia trebuie tratată, încă de la primele simptome, din primele săptămâni de tristețe prelungită! Depresia este la fel de periculoasă ca și o afecțiune incurabilă. Sunt, poate, paternuri dobândite de-a lungul experiențelor dureroase ale vieții, dar poate avea și o latură epigenetică, adică depresia poate fi transmisă transgenerațional și transgenetic (moștenită).
Simptome ale depresiei care TREBUIE să vă trimită la psihoterapeut și la psihiatru: 1. Lentoare în gândire și acțiune (te concentrezi greu, atenția îți e diminuată, cogniție lentă/mecanismele gândirii sunt modificate), ”fără chef” (n-am chef de nimic și de nimeni), tristețe cu sau fără motiv, disperare și panică, fără sens al vieții, descurajare față de tot ceea ce cândva te motiva sau inspira. 2. Izolare socială, nu mai răspunzi la telefon decât, poate, anumitor persoane, dar nu întotdeauna, nu mai ieși în lume, nu-i mai asculți pe cei din jur, prea preocupat fiind de propriile trăiri și gânduri automate distructive, disfuncționale. 3. Diminuarea până la anularea totală a plăcerii, a bucuriei. Sentimentul profund al inutilității. 4. Tulburări de somn: insomnie prelungită în timp (săptămâni sau luni), înainte de adormire, sau postadormire (după ora 3-4 a.m.) sau somn prelungit (dormi peste zece ore pe zi, somn diurn, de regulă). Noaptea se activează și mai abitir suferința! 5. Te simți străin de propria viață, poate că te simți vinovat. Problema vinovăției este că poate acționa și din umbră, adică de la nivelul instanței inconștientului. Nu conștientizezi sentimentul de vinovăției, dar acționezi conform ”directivelor” inconștiente ale vinovăției (te pedepsești sub o formă sau alta, ești în program de autodistrugere prin ingerare de alcool, stupefiante, antidepresive, anxiolitice, autoadministrate sub influența alcoolului). 6. Gândurile rele, negre care conduc la ideea de sinucidere. Sunt tranzitorii, dar suficient de puternice, de persistente ca să conducă la finalitatea tragică sau dramatică (tentativa nereușită). 7. Somatizarea acestor stări emoționale modificate: dureri de cap, de articulații, de stomac, ipohondrie, panică, anxietate, libidou scăzut (n-ai chef de sex sau de drăgălășenii), și cum spuneam anterior, abuz de alcool, de pastile antidepresive și anxiolitice sau de stupefiante. Știu, internetul este plin de astfel de informații care par alarmiste. Nu cădeți în capcana aceasta a unui raționament autosuficient. Dragi părinți, priviți-vă îndeaproape copiii, nu vă lăsați păcăliți de aparenta lor seninătate sau acalmie postnervozitate. La fel faceți și voi, adulții, cu prietenii voștri. Traduceți-vă/nu ignorați semnalele care sunt cereri de ajutor indirecte, inconștiente sau conștiente. Pentru că vă spun, semnale ați primit de la ei, vorbesc despre mesaje verbale gen ”viața e grea”, ”viața asta nu merită trăită”, ”viața asta de rahat”, ”sunt trist”, dar și mesaje nonverbale: postura corpului (umerii în față, capul aplecat, lentoare în mers), ochii privesc invariabil, în altă parte, ascultă la nesfârșit aceeași muzică, de fapt, muzica nu mai este terapeutică, ci are rol de adâncire a gândurilor distorsionate și a stării emoționale negative. Privesc în gol, reacționează cu întârziere la remarcile voastre. În camera lor/în casa lor domnește dezordinea, chiar mizeria. Igiena personală este afectată, vestimentația este închisă la culoare sau inadecvată.
Depresia nu are rădăcinile într-un eveniment anume. Nu există doar un eveniment declanșator/activator. Depresia poate avea corespondent în rana de abandon (abandonați la bunici, la creșă în perioada 0-3 ani, sau postdespărțire, divorț, deces), în conflictele parentale din copilăria timpurie, într-o traumă existențială sau de sistem (viol, incest, abuz fizic și emoțional).
Depresia nu trebuie să aibă o cauză existențială neapărat. Poate fi justificată/declanșată și de o cauză strict neurologică și/sau organică, dintr-un motiv medical (deficit enzimatic, de exemplu, o dietă inadecvată nevoilor organismului respectiv) sau altul, neurochimia este grav afectată și consecințele sunt chiar anxietatea profundă și depresia.
Activați supraviețuirea mergând la psihiatru, apoi la psiholog. Meritați renașterea, relansarea vieții prin bucurie și motivare de a fi și de a trăi tot și toate.