Starea dumneavoastra s-a schimbat în ultimele saptamâni si ati avut o parte sau chiar toate dintre simptomele urmatoare?
- dispozitie trista sau iritabila
- sentimente de tristete profunda sau lipsa a sperantei
- lipsa de interes fata de activitatile care înainte va placeau
- tulburari ale apetitului
- tulburari ale somnului
- oboseala, fatigabiliate
- tendinta la izolare sociala
-sentimente de vinovatie excesiva
- idei de moarte, de sinucidere
V-ati gândit ca ati putea fi în depresie? Pentru a va confirma sau infirma acest lucru aveti nevoie de o vizita la psiholog.
De ce sa mergeti la psiholog?
În prezent, foarte multe persoane sunt afectate de depresie, însa cu un tratament corespunzator pot depasi aceasta tulburare. Cu cât actionati mai repede, înca de la primele semne ca ceva nu este în regula cu dumneavoastra, cu atât evolutia este mai buna.
Care sunt avantajele discutiei cu psihologul?
– Veti identifica factorii care duc la depresie
– Veti primi îndrumari si recomandari daca va simtiti pierdut si veti fi sprijinit sa actionati
– Veti simti ca nu sunteti singur si ca cineva încearca sa va înteleaga
– Veti putea sa identificati problemele pe care le aveti si modalitatile de rezolvare
– Veti identifica modelele de gândire negative si distorsionate care duc la depresie si veti învata sa le înlocuiti cu gânduri pozitive
– Veti începe sa recapatati controlul si placerea în viata dumneavoastra