Afectivitatea exprimă o dimensiune vitală a sufletului uman, cuprinzând întreaga  gamă de  de procese afective, ca de exemplu afecte, emoţii, dispoziţii, sentimente, pasiuni. Toate aceste vibraţii afective oglindesc relaţiile noastre cu mediul înconjurător, măsura în care trebuinţele, interesele şi aspiraţiile noastre sunt împlinite. De exemplu, satisfacerea trebuinţelor ne generează bucurie, fericire, satisfacţie, plăcere, iar neâmplinirea acestora duce la frustrare, supărare,tristete.

Orice manifestare afectivă  poate fi caracterizată în  raport cu  următoarele proprietăţi :

• subiectivitate: aparţine întotdeauna unui subiect şi reflectă  măsura în care terbuinţele acestuia sunt sau nu satisfăcute;
• evaluare: ele traduc gradul de utilitate a unui obiect sau situaţii,  importanţa acestora pentru subiect, în trăiri plăcute sau neplăcute;
• valoare motivatională: au o încărcătură energetică care poate declanşa efectuarea unor acţiuni, situaţie în care omul este animat de o motivaţie afectivă;
• polaritate: tendinţa  de a fi pozitive sau negative şi de a alcătui perechi de trăiri contrare, ca de exemplu bucurie-tristete, iubire-ură etc.;
• mobilitate: omul nu rămâne blocat într-o anumită trăire afectivă. Aceasta trece dintr-o  fază în alta sau dintr-o formă în alta. De exemplu trecerea de la iubire la ură etc.;
• intensitate: forţa, tăria trăiri afective. Ea depinde de valoarea obiectului, de importanţa lui în raport cu trebuinţele subiectului şi de capacitatea afectivă a acestuia;
• durată: orice manifestare afectivă are o întindere în timp, o persistenţă mai mică sau mai mare.  Unele  procese afective  durează foarte puţin, iar  altele se pot întinde pe parcursul mai multor ani;
• expresivitate: pot fi transmise în exterior prin intermediul mimicii, gesturilor, pantomimicii etc.

Procesele afective diferă între ele şi în ceea ce priveşte gradul de conştientizare şi măsura în care se supun controlului  voluntar.