Cele doua surprinzatoare fete ale Hanului lui Manuc sau care este fata si care este spatele cladirii si cum este posibil ca, dintr-o latura, Hanul sa aiba parter si etaj, iar din latura opusa, cladirea sa aiba parter si doua etaje?

Privita dinspre Piata Unirii, Hanul lui Manuc se arata ochiului ca o cladire calma si alba, cu ferestre si usi maron-inchis, cu parterul inalt, care gazduieste cateva cafenele si bistrouri, si un singur etaj, unde incaperile au ferestruici specifice arhitecturii vremurilor in care acesta a fost construit.

Cele doua surprinzatoare fete ale Hanului lui Manuc sau care este fata si care este spatele cladirii.

Intrarea in toate aceste cafenele si bistrouri de la parterul cladirii se face din strada Halelor, asa cum se numeste portiunea dintre Bulevardul Nicolae Balcescu (intersectia dintre Calea Calarasilor si Piata Unirii) si Bd. Natiunile Unite, care te duce inspre terminatia Caii Victoriei, de-a lungul Dambovitei.

Astfel, esti tentat sa spui ca aceasta este fata Hanului lui Manuc si, daca nu ai treaba neaparat in Centrul Vechi, nici sa mananci, nici sa te duci la ansamblul Curtea Veche ori la Biserica Sf. Anton, chiar nu ai cum sa vezi ca, de fapt, intrarea principala in han este “prin spate”.

Ceea ce, de fapt, reprezinta fata hanului sau intrarea principala, pentru ca pe-acolo, trecand de gangul care marcheaza trecerea spre curtea interioara (terasa), ajungi in inima Hanului.

Privelistea care se asterne este absolut impresionanta, nu numai pentru ca forfota turistilor care vin si pleaca, fotografiind de zor, ori zgomotul mesenilor veseli se amesteca placut cu muzica in surdina. Dar, mai ales, pentru ca, la o privire atenta, se observa un detaliu surprinzator: hanul are aici parter si doua etaje strajuite, fermecator, de cerdacul din lemn masiv.

Cum se explica acest lucru? Privita de sus, cladirea apare ca un patrat perfect, cu mentiunea ca la parter, exact pe portiunea de acces spre curtea interioara, una dintre laturile patratului se intrerupe. Accesul in terasa este in panta care coboara usor spre terasa, in timp ce, si in partea dreapta si in partea stanga, se astern scarile care duc la primul nivel al hanului.

Este vorba despre o tehnica a constructorilor vremii, evident preluata si dezvoltata ulterior de ingineri si arhitecti, aceea de a castiga un nivel in plus la nivelul solului, pentru camari, spatii de depozitare si alte utilitati, nivel “vazut” doar din interior.

Un proiect revolutionar si vizionar pentru acea vreme, Hanul lui Manuc este construit pe o fundatie atat de solida, formata din piloni de lemn de mare rezistenta, incat intemperiile naturii sau intentia oamenilor (vezi decizia de demolare din vremea comunistilor) nu au reusit sa-l doboare.

Manuc Bei, in urma cu 210 ani, inalta aici hanul care avea sa-i poarte numele, pe un teren cumparat exact in ideea de a construi o cladire “cum nu era alta in Bucuresti”. Poate nu neaparat ca un afront adus Curtii Domnesti de vizavi, si locuitorilor acesteia, dar in mod sigur pentru a-si spori faima si, bineinteles, averea.

Atunci, Manuc s-a bucurat numai zece ani de hanul sau care, intr-adevar, ajunsese foarte celebru, cautat de comerciantii care veneau cu treburi in Bucuresti, mai apoi de catre politicieni, protipendada, dar si de calatorii obisnuiti.

Astazi insa, Hanul traieste o a doua tinerete, prin grija mostenitorilor sai de a-l conserva si de a-i spori frumusetea si utilitatea pe care o aduce de 210 ani bucurestenilor, romanilor si tuturor de pe aiurea care ii calca pragul.

Specific romanesc,organizeaza evenimente.