Ghidul Serviciilor
Domeniul Stirbey
inapoi la firma 672 vizite
Poza Acasă
Foto

         Domeniul Ştirbey îşi propune să prezerve monumentele naturale şi istorice care fac parte din patrimoniul naţional, precum şi stilul de dezvoltare impus chiar de familia domnitorului Barbu Ştirbey, care a îmbinat armonios valorile tradiţionale cu inovaţia şi spiritul modern şi antreprenorial.Timp de un secol şi jumătate, Domeniul Ştirbey a evoluat constant, adaptându-se schimbărilor economice, fiind martor tăcut la decizii şi schimbări politice, ocrotind o familie de domnitor, primind oaspeţi de seamă, şi rămânând totuşi neschimbat în ceea ce poate de la început i se destinase: o eleganţă simplă, naturală, aerul romantic al parcului, cu arborii săi seculari, un sentiment de libertate, moderată de bun gust, care fac ca vizitatorii să îl simtă familiar, intim, în ciuda istoriei sale copleşitoare, care impune mai curând un respect cald, decât o reverenţă insurmontabilă.Viziunea echipei Domeniului Ştirbey este aceea de a crea evenimente unice şi memorabile, care să susţină şi să reconfirme identitatea clienţilor, contribuind la atingerea obiectivelor acestora, într-un spaţiu elitist, confidenţial, un spaţiu al luxului fără opulenţă şi al rafinamentului.         Domeniul Ştirbey este deschis deopotrivă turiştilor care doresc să descopere şi să înţeleagă istoria locului şi a familiei domnitorului Barbu Ştirbey, precum şi tuturor celor ce doresc să îşi petreacă timpul liber bucurându-se de liniştea şi de frumuseţea parcului, a lacului, a bisericii sau savurând delicatesele pregătite de bucătari pentru Restaurantul Palatul Ştirbey, după reţete vechi de peste o sută de ani, pe care nimeni nu le mai cunoaşte astăzi.        Membrii echipei ştiu să îşi primească oaspeţii cu bucuria unor adevărate gazde, pregătiţi şi dornici să reconstituie, pentru vizitatori şi clienţi, crâmpeie din trecutul locului, fie prin prepararea unei reţete demult uitate, fie printr-un tur al domeniului presărat cu amintiri puternice şi cu vestigii a căror istorie o povestesc, fie prin simpla manieră discretă, tăcută, dar întotdeauna caldă, pe care o aveau oamenii de odinioară. Valorile consacrate prin istorie şi tradiţie la Domeniul Ştirbey sunt prezervate şi respectate cu stricteţe de către echipa Domeniului, aceasta contribuind activ la perpetuarea acestor valori, prin promovare constantă şi supraveghere atentă a respectării acestora.

 

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.