În spatele produselor de uz veterinar din „Colecția Dr. Schmidt” , se află o echipă de medici veterinari cu o lungă experienţă în domeniu, iar alegerea acestor produse de pe pieţele internaţionale s-a făcut numai după constatarea calităţii, eficienţei, hipo-alergenităţii, lipsei efectelor adverse, a toxicităţii şi agresivităţii faţă de animale.
Pentru că trebuie sa ne întoarcem la învăţăturile clasicilor şi să pornim întotdeauna de la principiul „primum non cere” – “în primul rând să nu produci vătămare”, atunci când alegem metodele terapeutice.
Pentru că avem datoria faţă de necuvântătoare, să nu le facem să sufere.
Pentru că putem, inspirându-ne din medicina tradiţională, alternativă – să găsim terapie în principii nutriţionale şi extracte botanice, ingrediente care au vindecat oameni şi animale multe mii de ani înainte ca noi, oamenii moderni, să devenim dependenţi de pilule şi injecţii.
Pentru că suntem deschişi la nou în terapeutica veterinară – iar “nou” înseamnă astăzi şi medicină naturistă – cu toate că aceste principii ne-au fost dăruite din totdeauna de natură, în nemărginita ei generozitate, după cum spune şi poetul: “toate-s vechi şi nouă-s toate”...
Cu modestie, ale necuvântătoarelor tămăduitori,
Echipa “Dr. Schmidt”.