Această Fetescă Neagră surprinde prin complexitatea parfumurilor (fructe de pădure, mirodenii), eleganţa robei sale profund rubinii şi gustul extrem de persistent. Calităţile acestui vin pot fi deja apreciate, dar ele se pot dezvolta în continuare, atingând apogeul către anii 2010-2011. Vă sugerăm deci, ca pentru a îl aprecia cu adevărat, să îl serviţi după aerare, la temperatura de 19ºC, acompaniat de mezeluri, carne roşie şi chiar meniuri asiatice.