Pe temelia unei biserici din secolul al XV-lea, în 1705 Constantin Brâncoveanu dărâmă biserica veche şi o reface. Sub îndrumarea arhitectului Veseleil au lucrat meşterii Vucaşin Caragea pietrar, Manea vătaf de zidari şi Pârvu Mutu zugrav. Un incendiu din 1718 pustieşte mănăstirea care avea şi  han. La rectitorire, iau parte alături de domnitorul Ioan Mavrocordat, Dosithei Patriarhul Ierusalimului, marele agă Ianache Văcărescu ca ispravnic. Cutremurul din 1802 îi distruge bolţile şi turlele fiind refăcută ulterior fără turle. După incendiul din 1847, biserica Sf. Gheorghe Nou a fost reparată în 1851, după îndrumarea arhitectului Xavier Villacrosse. Pictori  au fost Constantin Lecca şi Mişu Popp.  În jurul anilor 1860 este amenajată Grădina Sf. Gheorghe, după planurile arh. Ulrich Hofman. Cutremurul din 1940 o avariază grav. Biserica este reparată, iar în 1950 pictorul Teodorescu-Romanaţi restaurează pictura. Restaurarea propriu zisă din 1968-1987, realizată de către arhitectul Ştefean Balş, a redat monumentului ceva din strălucirea iniţială a ultimei ctitorii brâncoveneşti. Noua pictură interioară în frescă, este în curs de refacere după 1998, de către pictorul Grigore Popescu şi echipa sa.

Arhitectura acestui lăcaş face parte din aceeaşi serie tipologică cu bisericile Radu Vodă, Patriarhia, Cotroceni, Văcăreşti, toate preluând tipul primar al bisericii cu plan triconc, cu pronaos supralărgit, a lui Neagoe Basarab de la Curtea de Argeş.