Ghidul Serviciilor
Sibel Plast - Productie Tamplarie Pvc, Magurele / Ilfov
inapoi la firma 1485 vizite
Poza Sticla termoizolanta
Foto

Pe langa functia estetica, geamurile termopan prezinta urmatoarele avantaje:

– O mai buna protectie termica (cand se foloseste un geam de tip LOW-E, coeficientul de izolare termica este egal cu cel al unui perete de caramida de 35 de cm);– Protectie acustica superioara;– Prezinta un grad mai mare de securitate, incepand cu diminuarea riscului de taiere si mergand pana la protectia impotriva vandalismului, efractiei sau incendiilor;

Principalele tipuri de geam care pot intra in componenta unui geam termopan sunt: transparent (float), colorat in masa (bronz), reflexiv (bronz), geam cu emisivitate scazuta (LOW-E), protectie solara , oglinda, duplex, ornamental (crizet, crepi), sablat si sprosuri decorative.

 

Geamul termoizolant mareste performanta termica a unei ferestre PVC. Cel mai simplu pachet de geam termoizolator reduce cu peste 50% rata de transfer termic prin comparatie cu geamurile monolitice traditionale.

Prin adaugarea unor foi de sticla termoizolante cu straturi acoperitoare color, reflective si LowE se pot mari considerabil performantele termice ale ferestrelor sau usilor PVC cu geam termopan in functie de cerintele de proiectare.

– Sigilare primara: butil– Sigilare secundara: poliuretan ducomponent– Umplere cu gaz: Argon

 

Dimensiuni maxime: 2000x2000mmStandard: conform SR EN 1279 (vitraje izolante)

Indicatori care trebuie luati in calcul in alegerea geamului termoizolant

1. Coeficientul de Transfer Termic U (W/m2K) – fluxul de caldura ce traverseaza o suprafata de un mp, in conditiile unei diferente de temperatura de un grad intre interior si exterior (in conditiile unei temperaturi exterioare de 0ºC, o temperatura interioara de 20ºC si o viteza a vantului de 4.4 m/s)

2. Coeficientul de Transmisie Luminoasa T (%) – reprezinta procentul de lumina din spectrul vizibil transmis prin sticla. Cu cat acest coeficient este mai mare cu atat sticla de geam termopan este mai performanta, permitand unei cantitati mari de lumina sa o strabata, fapt ce implica reducerea cheltuielilor necesare cu iluminatul.

3. Coeficientul de Reflexie Luminoasa R (%) – reprezinta procentul de lumina din spectrul vizibil reflectat de suprafata de sticla de geam termopan. Cu cat acest coeficient este mai mare cu atat perceptia ochiului dincolo de sticla este mai slaba. Sticla cu un coeficient ridicat de reflexie asigura intimitatea si confidentialitatea caminului dumneavoastra, evitand astfel dotarea cu rulouri si jaluzele. Tehnologiile avansate au permis crearea de sticle termoizolante care sa aiba o transmisie si reflexie luminoasa buna precum si un factor solar acceptabil. Se recomanda ca ferestrele PVC cu geam termopan de la locuintele / cladirile orientate spre sud sa fie dotate cu sticla cu factor solar mic, astfel reducandu-se costul cu racirea incaperii, precum si decolorarea obiectelor din incapere.

4. Coeficientul de izolare fonica Rw (dB) – defineste capacitatea tamplariei PVC sau aluminiu cu geam termopan de atenuare a zgomotelor. Cu cat acest coeficient este mai mare cu atat capacitatea de izolare fonica a termopanului este mai ridicata, fapt ce confera locuintei tale o poluare fonica redusa si un confort sporit.

 

Sticla cu control solar

 

Sticla cu control solar este sticla cu un strat special conceput pentru a reduce cantitatea de caldura ce intra într-o cladire. Ea reflecta si absoarbe caldura, precum si lumina, pentru a reduce efectul de orbire. Folosind sticla cu control solar puteti reduce nevoia de aer conditionat si renunta la utilizarea jaluzelelor.

 

 

 

Sticla laminata

 

Sticla laminata are aceeasi rezistenta ca si sticla obisnuita, dar este alcatuita din doua bucati de sticla continând un strat intermediar din material plastic. În cazul în care sticla se sparge, acest strat intermediar o pastreaza întreaga, împiedicând împrastierea cioburilor, astfel încât nu va exista nicio gaura ramasa în fereastra, prin care un eventual intrus sa patrunda, sau cioburi mari care pot provoca ranirea.

Sticla laminata poate fi folosita pentru ferestre, usi de sticla sau zona din jurul usilor, luminatoare si în cazul suprafetelor vitrate de mari dimensiuni, pentru a preveni ranirea în urma spargerii sticlei în mod accidental.

 

Bagheta calda

 

Imbunatatirea coeficientului de transfer al tamplariei PVC (Uw), reducand tododata si condensul pe suprafata sticle laga profil se poate face cu distantieri din material plastic (bagheta calda).

Baghetele sau distantierii calzi (warm edge) sunt realizati din materiale termo-plastice, care se monteaza intre foile de sticla ale geamurilor termopan duble, au o conductivitate termica mai redusa decat distantierii din aluminiu, eliminand puntile termice perimetrale al sticlei.

 

 

 

Exista mai multe distantiere sau baghete calde (de exemplu Thermix, Swisspacer).

 

Avantajele baghetelor calde sunt:

– datorita unei izolatii termice mai bune a plasticului, se obtine o temperatura superioara a suprafetei din sticla interioara;

– reduce riscul de condensare perimetral al sticlei;

– valoarea semnificativ mai mica a Uw (în functie de dimensiunea ferestrei si suprafata geamului).

 

În cazul ferestrelor de PVC, schimbarea factorului de transfer de caldura (Uw) fata de întreaga structura este prezentata în tabelul de mai jos (fereastra cu deschidere dubla de 1500 x 1500 mm).

 

 

 

Condensul

 

Condensul este un fenomen natural intalnit in cazul in care cantitatea de vapori de apa din aer (umiditate) se afla la limita de saturatie (100%) iar apa trece din stare gazoasa in stare lichida depunandu-se pe suprafetele reci.

Utilizatorii locuintelor care au ferestre noi, ar trebui sa tina seama de adaptarea la noile conditii de aerisire. Vechile ferestre erau de regula neetanse si permiteau un schimb permanent de aer. In cazul noilor ferestre, mult mai etanse, schimbul de aer necontrolat nu mai este posilbil, astfel umiditatea excesiva din incapere nemaiputand fi evacuata involuntar.In aceste conditii locatarii trebuie sa asigure aerisirea suplimentara a incaperilor, pentru a evita formarea condensului. Incaperile care se gasesc in partea de nord a locuintelor se racesc iarna mai mult. Trebuie avut grija ca aceste incaperi sa fie incalzite ceva mai bine decat cele din sud sau sa suplimentati izolatia termica a acestora. De asemenea temperaturile din locuinta este indicat sa nu difere de la o incapere la alta.

In cadrul unei incaperi ferestrele reprezinta cea mai redusa izolare termica si deci suprafata cu temperatura cea mai scazuta (in sezonul rece). Aparitia condensului pe elementele de constructie (tamplarie, pereti, tavane etc.) este influentata de umiditatea relativa din incapere, de temperatura aerului din incapere, de temperatura exterioara si de temperatura elementelor de constructie din incapere.

In locuinta se produc permanent vapori de apa. Sa luam ca exemplu urmatoarele cantitati zilnice:

Din aerul expirat de om – 1-2 litri

Din gatit intr-o gospodarie de 4 persoane pana la 2 litri

Din activitati gospodaresti (baie, gatit, spalatul rufelor) pana la 3 litri

Aceste cantitati se gasesc permanent ca vapori de apa, invizibili in aer. Astfel un metru cub de aer la O grade C poate sa contina o cantitate maxima de 5g (reprezentand 5 cm3) vapori de apa. Daca temperatura incaperii creste, atunci aerul poate primi o cantitate mai mare de apa. Astfel la 20 grade C vom avea 17g si la 30 grade C se ajunge la 30g la m3. Ca exemplu, sa consideram un spatiu cu 15m2 suprafata si 2,5 m inaltime cu un volum de aproximativ 38 m3. Daca aerul are o temperatura de 23 grade C, atunci “pluteste” in acest spatiu, la 100% umiditatea aerului, aproape 1 litru de apa sub vapori invizibili.

Daca in aer este continuta cantitatea maxima de vapori de apa, atunci aerul nu mai primeste umiditate in forma de vapori de apa si devine aer saturat cu “umiditate relativa a aerului” de 100%. In aceste conditii condensarea vaporilor de apa pe suprafetele mai reci din incapere este inevitabila.Factori ce determina aparitia condensului:

Ferestre prea etanse care nu permit schimbul de aer intre interior si exterior determina cresterea umiditatii interioare.

Surse de umiditate din incapere (gatitul, pozitia florilor, bai, uscarea rufelor, acvarii).

Surplusul de persoane care se afla in incapere care prin respiratie produc o cantitate suplimentara de vapori de apa.

Lucrari noi de zidarie, gresie, faianta, zugraveli ce pot determina un aport suplimentar de vapori de apa din liantii de prelucrare.

Acoperirea surselor de caldura cu glafuri nepermitand circularea aerului pe suprafata tamplariei.

Obturarea circulatiei aerului din incapere cu draperii sau jaluzele.

Temperatura punctului de roua este temperatura la care trebuie racit, sub presiune constanta, un amestec de vapori si gaze cu continut constant de vapori, pentru ca, din cauza saturatiei cu vapori, sa apara primele picaturi de lichid. Mai concret, daca intr-o camera (al carei volum e constant) umiditatea aerului ramane aceeasi, exista o anumita temperatura sub care vaporii de apa condenseaza.

Exemplu

La o temperatura constanta de 23 grade C si o umiditate de 70% temperatura punctul de roua este 17.2 grade C.

Deci in consecinta pe orice obiect din incapere a carui temperatura este mai mica de 17.2 grade C va apare condensul.

In concluzie, cu cat temperatura aerului interior este mai mare si umiditatea interioara este mai mare, aparitia condensului se va face chiar la o temperatura interioara mai ridicata a elementului de constructie.

In conditii normale de umiditate procentul umiditatii se incadreaza intre 40%-70%.

Pentru reducerea fenomenului de condens trebuie create urmatoarele conditii:

  • Alegerea unui sistem de tamplarie cu izolare termica buna
  • Aerisirea incaperii de minim 2 ori pe zi cate 20 min
  • Incalzirea suprafetei geamului si ramelor interioare printr-o circulatie de aer cald cu ajutorul caloriferelor
  • Evitarea obstacolelor care impiedica ventilatia si incalzirea suprafetelor de geam (perdele groase, pervaze prea mari ce acopera caloriferele)
  • Pozitionarea ferestrei spre interior fata de grosimea zidului
  • Repararea spaletilor exteriori si interiori ai ferestrei cu materiale de constructii adecvate (polistiren, ciment, mortar)
  • Incalzirea tuturor incaperilor imobilului la o temperatura optima (18-21 °C)
  • Evitarea pozitionarii camerelor spre nord, pe directia vanturilor predominante din zona si curenti de aer rece (acestea necesitand o incalzire suplimentara)
  • Utilizarea instalatiilor de aer conditionat ce ofera o stabilitate a umiditatii si temperaturii
  • Utilizarea unor pereti izolati cu proprietati de aerisire (difuzante) (evitare tapetelor, foliilor sau vopsele ce nu permit respiratia)
  • Folosirea hotei in timpul utilizarii masinii de gatit
  • Evitarea pozitionarii ghivecelor cu flori in dreptul ferestrei
  • In consecinta avem trei metode de prevenire a aparitiei condensului:
  • Reducerea umiditatii din incapere
  • Cresterea temperaturii in incapere
  • Cresterea temperaturii obiectelor din incapere (ferestre,pereti, tavane)
  •  

    Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
    Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
    Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.