Arhitectura peisageră este arta de a planifica, a proiecta, a mentine, a persevera si a reabilita spatiul verde si designul constructiilor realizate de om. Scopul profesiei include designul arhitectural, planificarea sitului, dezvoltarea spatiului din jurul casei, protectia mediului, planificare urbană (P.U.G.-plan urbanustic general), design urban, planificarea parcurilor si a spatiilor de recreere, planificare regională, spatii urbane si conservare istorică. Un pracitcian în domeniul arhitecturii peisajului se numeste arhitect peisagist.
Este o grădină construită din pietre și pământ, mimeaza peisaj montan la scară mică, creat pentru scopuri decorative, cu plante ornamentale. Grădinile cu pietre nu trebuie să conțina o colecție de plante de munte. Principalul criteriu de selecție de plante este, de obicei, din motive estetice. Pentru a crea un loc mai natural, printre pietre poate să curgă și apă. De obicei grădină cu pietre este numai o parte din alt tip de gradină.
In acest stil gradina trebuie se fie ca o parte din întregul peisaj în jur. Trebuie se fie asimetrica. Caracteristice sunt gazoanele mari și pajiștele care atrag atenția la denivelările de sol și lacuri naturale. Pavajele se plasază pe linie curbată, între pomi, arbuști și flori care conduc la locuri ascunse în gradină și leaga părți de gradină împreuna.Gardul este foarte bine ascuns. Se găsesc aici locuri asimetrice cu flori, locuri cu trandafiri, tufișuri sălbatice, vaze mari și ghivece decorate, sculpturi vechi. Gradina cu pietre poate se fie amplasată, dar trebuie se fie foarte naturală. Materialele folosite în gradina sunt: lemn, pietriș, caramidă, piatră, porțile din metal. Gasim suporturi pentru plante, altane, pergole, din metal sau lemn. Foarte des in locuri mai liniștite așezate sunt vaze cu apa pentru păsări sau fântâni. Plantele trebuie se fie foarte colorate peste tot anul (roz, violet, albastru deschis, alb, roșu). Alegerea plantelor este limitată numai de soi și conditiile de habitat (trandafiri, hydrangea, lavandula, azalea, wisteria, ierbă decorativă, hedera etc.)
Este un stil reprezentant, bogat și eficace. Domină plantele tunse cu grijă, pomii și arbuști în diferite forme și figuri. La fel de importantă ca și plantele este mica arhitectură (altane, pergole, boltă, banci etc.). Compoziția regulară a gradinii face o impresie ca si cum fiecare dintre pomi, tufișuri și alte plante au fost așezate cu rigla. Așezate in ea găsim:
- poarta de intrare,
- alea cu pomi
- curtea,
- cladire,
- salon de gradină (prelingirea salonului din casă) cu basin, fântâna, niveluri care coboară gradat sau paviloane,
- forme geometrice din grupuri de pomi.
Cadru de compoziție trebuie se fie din plante vesnic verzi care tolerează bine taierea: cimișir, taxus, ligustrum, ilice, ulm, carpen, dar și plante cu coroană regulară ca tei, arțar (Acer platanoides ‘Globosum’), Fraxinus excelsior ‘Nana’, Robinia pseudoacacia ‘Umbraculifera’, cu coroană conică ca Prunus serrulata ‘Amanogavwa’, Carpinus betulus ‘Columnaris’. Locurile pentru flori sunt înconjurate de plante taiate. In mijloc în afara florilor pot fi dispuse plante pentru acoperirea solului sau ierburi decorative.
Este o variantă pentru iubitorii de eleganța echilibrată, dar și pentru cautatorii sentimentali ai frumoseții. In gradina în stil japonez se geseste linistea care duce la reflecție. Gradina aceasta poate se fie proiectată pe spațiu mic menționând în acelați timp căteva principii: simplitate, eleganța, asimertie, armonie, expresie a compoziției. Stilul combină vegetație cu materiale naturale ca pietre, pietriș, lemn și nisip. Foarte important element este apa în formă de râu, părâu dar și castroane din piatră umplute cu apa sau micuțe cascade. Ele pot se fie inlocuite cu o “pată” de pietriș sau un râu făcut din pietre. Din plante caracteristice pentru stilul acesta cela mai populare pomi sunt pini, care simbolizează puterea și longevitate. Din alte specii domină plante vesnic verzi ca cimișir, ligustrum; pomi și arbuști cu flori frumoase ca visinul, magnolia, rhododendron, azalea; dar și alte specii că bambus, arțar, ginkgo, chamaecyparis și thuia.
Ideal pentru iubitorii de soare, care vor să se relaxeze in gradina. Este un loc perfect pentru o relaxare înconjurată cu ierburi frumos mirositoare și plante agațatoare înflorite. Caracteristica pentru stilul aceasta mică arhitectură: terasă umbrită, (gazebo) cu multe perne și hamacei. Ca să cream acea enclavă trebuie sa avem în vedere că ea are nevoie de un loc plin de soare, este amplasată în loc deschis, înconjurat de campii și pajiști. Gradina mediteraneană este o combinație între culoare și spațiu. Culorile dominante sunt pastel, naturale și calde (portocaliu, galben, alb, albastru deschis, cu adaos de roșu, violet și roz). Suprafața de pavaje trebuie să fie similară cu pământ uscat ( gresie, calcar sau pietriș deschis). Elemente foarte importante sunt vaze și ghivece de diferite dimensiuni din lut, teracotă, ceramică sau lemn. Elementul tipic sunt ghivece mici puse pe pervaze sau direct pe pereții casei. Pot fi folosite foarte multe plante care pot se fie amplasate: levănțică, hibiscus, wisteria, juniperus sau chamaecyparis cu coroană conică, pin, trandafiri, hortensia, răchițică (Elaeagnus), budleja, buxus, lonicera, clematis, campsis, salvia, magiran, busuioc, cimbru, oregano, rozmarin, ierburi decorative etc.)
Stilul acesta se asociază cu minimalism și cu reintoarcere la forme geometrice. Compoziția este expresivă, surprinde cu contrastul de culori, formele și materialele. Diferența între stilul modern și cealalte stiluri este tratarea plantelor – ele sunt amplasate aici pe aceasi loc cu elemente statice și cea mai importantă este forma lor, tipul de creștere și culoarea frunzelor. Florile nu au foarte mare importanță. Favorabile sunt plante mari cu aspect neobijnuit, care îndeplinesc funcții ale sculpturilor – trebuie se socheze și sa inspire. Importantă este și apa în formă de bazine geometrice sau cascade moderne. Culoarea dominantă este verdele sau în combinații cu alte culorii. Foarte des culoarea dominanta aleasă ae fie nenaturală, rar găsita în natură – albastru intens, turquaz. Există multe elemente din sticlă, metal, ceramică, plastic. Este unul din stiluri de gradini în care poate se fie folosit betonul.
Distinge printr-o atmosfera densa și utilizare spectaculoasă de spațiu. În ciuda similitudinii cu stilul francez, din cauză diferenței de teren în Olanda, necesită unele modificări. Olandezii au adoptat un sistem în care, indiferent de mărimea grădini, acesta va fi împărțit în zone mai mici. Aceste locuri îndeplinesc diferite roluri. Prima dintre zonele este desemnată pentru recreere, a doua pentru plantare de flori, și încă altele ca zone pentru pasări salbatici. Stilul olandez se concentreaza pe întreaga grădină, nu numai pe elementul dominant. Se folosesc ornamente din marmură, numeroase plantații de flori, obeliscuri, statui și plante formate (tunse). Din cauză spatiului mic eliminate complet sunt speciile de arbori mari. Utilizate alternativ sunt numeroase specii de plante pitice. Un element important al peisajului este apă, care curge în canalele, împarte grădina în zone mai mici. Fântâni, sculpturi și porți sunt vopsite auriu. Aceasta este pentru a simboliza bogăția și splendoarea care predomină în Olanda.
Dominant este ca toate plantele cresc foarte apropiate una de alta, parcă sunt plantate prea multe pe spațiu mic. Dă impresia libertății, lipsei de griji și veseliei. Se plantază arbuști, flori, ierburi colorate, legume. Cel mai des inconjurate sunt cu un gard din lemn sau pietre naturale. Băncile sunt făcute tot din lemn la fel ca și suporturile pentru plante. Apa nu este caracteristica pentru silul acesta. Dacă neaparat vrem se avem apa în gradină trebuie se fie ca o baltă foartă naturală cu plante în jurul iei sau ca fântâna cu pompă. Gazonul este natural, cu mai multe specii (trifoi, margaretă). Importantă este și paziște cu multe flori. Plante folosite: salcie, mesteacan, păducel, scoruș, pin, zadă, Philadelphus, liliac, trandafir, Viburnum, soc, cătină, porumbar, ienupăr, bujor, Delphinium, lupin, crin, lacrimioară, brumărele, garofița, Sedum, gladiole, muscata, nasturtium, Matthiola, galbenele, Lathyrus, ect. Istoria arhitecturii peisagere
Istoria arhitecturii peisagere este în stransa legatura cu istoria gradinaritului, dar nu sunt la fel de vaste. Ambele arte sunt preocupate de compozitia plantarii, forma spatiului, apa, pavaj si alte structuri, dar:
-designul gradinilor se ocupa în mod special cu spatii închise, private(parc, gradina etc) -designul arhitectural se ocupa cu spatii închise, dar de asemenea se ocupa cu spații deschise, care sunt deschise publicului(scuar, parc rural, sisteme de parcuri, spații verzi etc).
Romanii au preluat arhitectura peisajului pe o scara extensiva. Vitruviu a scris multe despre acest subiect ce afecteaza si acum peisagistii. La fel ca si în celelalte arte, gradinaritul a fost “reînviat” în perioada Renascentista, cu extraordinarele exemple, inclusiv spatiile pentru recreere de la Villa d’Este, Tivoli. Gradinile renascentiste s-au dezvoltat în secolele 16 si 17, ajungând la superlativul grandorii, in lucrarile lui André le Nôtre la Vaux-le-Vicomte si Versailles.
În secolul al 18-lea, Anglia a devenit punctul culminant în noul stil al Arhitecturii Peisagere. Personalitați ca William Kent, Humphry Repton, si mai cu seama faimosul Lancelot ‘Capability’ Brown au remodelat marile parcuri din Anglia, pentru a semana cu versiune curata si ordonata a naturii. Multe din aceste parcuri au ramas neschimbate pâna în zilele noastre.
Termenul de “Arhitectura Peisagera” a fost folosit pentru prima data de catre Scotsman Gilbert Laing Meason, în titlul carții sale “Arhitectura Peisagera a Marilor Pictori ai Italiei”(Londra, 1828). Aceasta cuprindea tipurile de arhitectura regasite în picurile peisajelor. Termenul de “Arhitectura Peisagera” a fost preluat apoi de catre JC Loudon si AJ Downing. De alungul celui de al 19-lea secol, planificarea urbana a devenit tot mai importanta, devenind combinatia dintre planificarea moderna si traditionalul gradinarit, ceea ce a dat Ahitecturii Peisagere concentrarea unica.
In cea de-a doua parte a secolului al 19-lea Frederick Law Olmsted, a completat o serie de parcuri, care continua sa aibe o mare influenta asupra practicantilor Arhitecturii peisagere din zilele noastre. Printre acestea se numara Central Park din New York, Prospect Park din Brooklyn precum si sistemul de parcuri numite Emerald Necklace din Boston.
Arhitectura peisagera continua sa se dezvolte ca disciplina estetica, si a raspins multor miscari de estetica si de arhitetura de-a lungul secolului 20. Astazi, continua sa se creeze o inovatie, pentru a oferi soluții estetice competitive pentru spatiile verzi de alungul drumurilor, parcuri si gradini. Lucrarile estetice ale Marthei Schwartz în SUA si în Europa ca Schouwburgplein in Rotterdam si la Dutch design group West 8, sunt doar doua exemple. Ian McHarg este considerat o influenta importanta în legatura cu Arhitectura Peisagera moderna si în planificarea particulara. Cu ajutorul cartii “Design with Nature”, a realizat un sistem de analiza a fiecarei portiuni dintr-un sit, pentru înțelegerea compilata a atributelor calitative a spațiului.
Acest sistem a devenit fundatia GIS-ului(Geographic Information Systems) McHarg avea sa dea un aspect calitativ cu aceasta tehnica stiintelor ca: istoria, hidrologia, topografia. Software-ul GIS-ului cu ubicuitate în Arhitectura peisagera, analiza materialelor aflate la suprafata solului, similar în planificare urbana, geografie, silvicultura, etc. (sursa ro.wikipedia.ro – Multumim!)
Silva Group Romania dezvolta toate proiectele sale cu ajutorul echipei tehnice de Design Exterior si cu ajutorul unui arhitect peisagist.
Toate proiectele au la baza un proiect realizat integral 3D, pe calculator, cu ajutorul celor mai noi si revolutionare programe dedicate acestui domeniu.
