Ghidul Serviciilor
Cabinet Terapii Alternative Si Complementare Smara Amethyst
inapoi la firma 14570 vizite
Poza SERVICII
Foto
Foto

CRISTALOTERAPIA

 

Cristaloterapia reprezintă arta de a lucra cu cristalele. Această terapie, este cu atât mai eficientă cu cât terapeutul reuşeşte să înţeleagă, mai bine, cristalele şi să comunice cu ele. Şi aici nu ne referim la tipul cristalului, la modul lui de cristalizare, la culorile şi proprietăţile lui, care desigur sunt importante, cât la atitudinea adoptată faţă de ele, pentru că de aici pleacă totul. Sunt tratate ca nişte simple unelte, folositoare ce-i drept, dar fără viaţă, sau sunt tratate ca nişte fiinţe vii, care au emoţii, sentimente şi chiar anumite nevoi? Este adevărat, nevoile lor nu sunt la fel ca ale plantelor, animalelor, oamenilor, sau altor vieţuitoare. Ele pot exista sute de mii de ani în condiţii vitrege, fără să se stingă. Şi asta pentru că ele comunică unele cu altele şi se susţin reciproc, inclusiv energetic. Şi poate noi, oamenii, ar trebui să învăţăm de la ele, aşa cum ar trebui să învăţăm de la plante şi de la animale, solidaritatea şi într-ajutorarea între semeni, comunicarea de la suflet la suflet, lăsând deoparte orice interes meschin. Dar ceea ce este esenţial pentru ele, ca, dealtfel, pentru intreaga creaţie, este IUBIREA. Când terapeutul lucrează cu ele cu iubire, le sporesc calităţile vindecătoare.

 

Cristalele au proprietatea de a primi, stoca, transmite şi amplifica energiile vindecătoare, purtătoare de informaţii necesare procesului de intrare în starea de armonie. După cum se ştie, starea de armonie favorizează vindecarea, menţinând-o un timp îndelungat.

 

Cristalele sunt adevărate biblioteci, care conţin un număr foarte mare de informaţii, unele venind din negura vremurilor, de la civilizaţii apuse, dar mult mai avansate decât suntem noi astăzi. Arta terapeutului constă în cunoaşterea şi puterea sa de a accesa astfel de informaţii, cu ajutorul cărora să se poată amplifica viteza de vindecare, sau care să dezvăluie tehnici noi de vindecare.

 

De asemenea, cristalele găzduiesc ghizi spirituali sau intermediază, facilitează, comunicarea cu aceştia. Este de la sine înţeles că un cristal iubit, trimite acestora, energia iubirii noastre, amplificată.

 

Când dorim să ne mărim familia noastră de cristale, noi, terapeuţii din echipa SMARA AMETHYST nu o facem la întâmplare. De altfel, suntem conştiente că ele ne aleg pe noi şi nu invers.

 

Şi este bine de ştiut, că la nivel subtil, noi, oamenii, suntem cristale. Ce bine ar fi, dacă am şti să comunicăm şi să ne ajutăm unii pe alţii, aşa cum o fac ele.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.